|
© Vatican Media |
Papii și postul din Postul Mare, renunțarea care antrenează la bine
de Amedeo Lomonaco
Trei sunt elementele care califică drumul Postului Mare început cu Miercurea Cenușii: rugăciunea, postul și pomana. Postul, în mod deosebit, nu trebuie înțeles numai în dimensiunea sa formală. Are sens cu adevărat, cum amintește de mai multe ori Papa Francisc, dacă se urmează exemplul bunului samaritean. Are valoare dacă se adoptă un stil de viață sobru, dacă se trăiește "o viață care nu irosește, care nu rebutează".
Ce post vrea Domnul?
Postul Mare este un timp privilegiat de post și de pocăință. Dar ce post vrea Dumnezeu de la om? La această întrebare Papa Francisc răspunde la 16 februarie 2018 în timpul meditației de dimineață în capela din "Domus Sanctae Marthae": nu este vorba numai de "alegeri alimentare", ci de stiluri de viață prin care trebuie avută "umilința" și "coerența" de a recunoaște și a corecta propriile păcate. Răspunsul, afirmă Papa Francisc, vine din Scriptură unde se citește: "Să-și aplece capul ca trestia", adică "să se umilească", să se gândească la propriile păcate. Acesta, subliniază Papa Francisc, este "postul pe care-l vrea Domnul: adevărul, coerența". În omilia în timpul Liturghiei din Miercurea Cenușii în Bazilica "Sfânta Sabina", la 22 februarie 2023, pontiful amintește că "postul nu este un simplu florilegiu, ci un gest puternic pentru a aminti inimii noastre ceea ce contează și ceea ce trece".
Ce valoare are postul?
În acest timp al Postului Mare putem să ne întrebăm ce sens are pentru noi creștinii "să ne privăm de ceva ce ar fi în sine însuși bun și util pentru întreținerea noastră". În mesajul pentru Postul Mare din 2009, Benedict al XVI-lea amintește învățăturile Sfintelor Scripturi și ale tradiției creștine: "Învață că postul este de mare ajutor pentru a evita păcatul și tot ceea ce induce la păcat. Pentru aceasta în istoria mântuirii apare de mai multe ori invitația de a posti. Deja în primele pagini ale Sfintei Scripturi Domnul poruncește omului să se abțină să consume fructul interzis". "Întrucât toți suntem îngreunați de păcat și de consecințele sale - scrie Benedict al XVI-lea - postul ne este oferit ca un mijloc pentru a reînnoda prietenia cu Domnul". Referindu-se apoi la pagini din Noul Testament, Benedict al XVI-lea subliniază că "adevăratul post are drept scop să se mănânce «hrana adevărată», care este a face voința Tatălui".
Ce reprezintă postul?
Așadar, postul, pe drumul Postului Mare, nu este o simplă abstinență de la alimente sau mâncare materială. De fapt, reprezintă "o realitate complexă și profundă". Subliniază asta Ioan Paul al II-lea la 21 martie 1979 adresându-se tinerilor în Piața "Sfântul Petru": "Postul este un simbol, este un semn, este o chemare serioasă și stimulantă de a accepta sau a face renunțări. Ce renunțări? Renunțare la «eu», adică la atâtea mofturi sau aspirații nesănătoase; renunțare la propriile defecte, la pasiunea năvalnică, la dorințele nepermise". "A posti înseamnă a spune «nu», sec și hotărât, la ceea ce este sugerat sau cerut de orgoliu, de egoism, de viciu, dând ascultare propriei conștiințe, respectând binele celuilalt, menținându-se fideli față de sfânta Lege a lui Dumnezeu. Post înseamnă a pune o limită multelor dorințe, uneori bune, pentru a avea deplina stăpânire de sine, pentru a învăța să reglementeze propriile instincte, pentru a antrena voința în bine". Post, mai afirmă Ioan Paul al II-lea, înseamnă a ne priva de ceva "pentru a veni în ajutorul necesității fratelui, devenind, în acest mod, exercițiu de bunătate, de caritate".
Care este postul de preferat?
Postul Mare este un timp de renunțare și de pocăință. Dar este și "un timp de comuniune și de solidaritate". Subliniază asta Paul al VI-lea în Mesajul pentru Postul Mare din 1973 invitând să se asculte îndemnurile profetului Isaia: "Oare nu acesta este postul pe care l-am ales? (...) Împarte pâinea ta cu cel flămând, adu-i în casa ta pe săracii fără adăpost, când vezi un om gol, îmbracă-l și nu-i lăsa deoparte pe cei din neamul tău". Aceste îndemnuri, afirmă papa Montini, "reflectă preocupările omenirii contemporane" pentru ca fiecare "să participe realmente la suferințele și la mizeriile tuturor".
Reflecții care se adaugă la cele ale lui Ioan al XXIII-lea. Biserica, afirmă pontiful în radio-mesajul din 1963 cu ocazia începutului Postului Mare, "nu-i conduce pe fiii săi la simpla exercitare de practici exterioare, ci la angajare serioasă de iubire și de generozitate pentru binele fraților în lumina vechii învățături a profeților": "Oare nu acesta este postul pe care l-am ales? Dezleagă lanțurile nelegiuirii, desfă legăturile jugului, trimite-i liberi pe cei zdrobiți; înlăturați orice jug. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adu-i în casa ta pe săracii fără adăpost... Atunci, lumina ta va răsări ca zorile și vindecarea ta se va arăta repede, dreptatea ta va merge înaintea ta și gloria Domnului te va păzi din spate" (Is 58,6-8).
(După Vatican News, 3 martie 2023)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 643.