Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Editura ARCB: Două cărți dedicate Sfintei Liturghii

Pentru cei care urmăresc Sfânta Liturghie la distanță ori într-o limbă străină, Editura ARCB propune extrasul Ordo Missae - Rânduiala Sfintei Liturghii, iar pentru a aprofunda înțelegerea Sfintei Liturghii, cartea Liturghia este totul! Ritual și semnificații esențiale, semnată de Monseniorul Novello Pederzini. Cărțile pot fi achiziționate de la Librăria "Sfântul Iosif" din București, direct sau prin comandă telefonică ori on-line (www.librariasfiosif.ro).

*

La Editura ARCB a apărut extrasul Ordo Missae - Rânduiala Sfintei Liturghii. Acesta prezintă, în format bilingv (latin-român), o transcriere a unei întregi Sfinte Liturghii, precum și ritualul Binecuvântării euharistice, indicând inclusiv gesturile preotului și modul de participare a credincioșilor. Cu un accent special pus asupra cuvintelor care se rostesc în cadrul ritualului, cartea ne invită la o mai îndeaproape cunoaștere și meditare a acestora. Cartea este în format "de buzunar", are 72 de pagini și costă 7 lei. .

"Biserica veghează cu grijă ca fiii săi să nu asiste ca străini sau spectatori muți la acest mister al credinței [care este jertfa euharistică], ci înțelegându-l bine, cu ajutorul ceremoniilor și rugăciunilor, să participe la acțiunea sacră în mod conștient, cu pietate și activ; să fie instruiți prin cuvântul lui Dumnezeu, să se hrănească la masa trupului Domnului, să aducă mulțumire lui Dumnezeu; oferind Ostia nepătată, nu numai prin mâinile preotului, ci împreună cu el, să învețe a se oferi pe ei înșiși și, prin Cristos Mijlocitorul, să se desăvârșească din zi în zi în unirea cu Dumnezeu și în unirea dintre ei, pentru ca în cele din urmă Dumnezeu să fie totul în toți." (Sacrosanctum concilium, 48)

*

Editura ARCB propune o carte menită să aprofundeze înțelegerea Sfintei Liturghii, cu titlul Liturghia este totul! Ritual și semnificații esențiale. Volumul face parte din seria "Ce mi-aș fi dorit să știu înainte să..." (merg la Liturghie), subliniind tocmai acele aspecte esențiale pe care, dacă le-am cunoaște înainte să mergem la Liturghie, am ști să le gustăm în plinătatea lor.

Textul este semnat de Monseniorul Novello Pederzini, care, într-un limbaj cald și simplu, readuce în prim plan adevărurile și misterele Sfintei Liturghii, pe care adesea le trecem cu vederea. Cartea este valoroasă tocmai prin concizia ei, care face din ea un prieten primitor, gata să ne deschidă ușa către tainele ce se săvârșesc la altar. Textul a fost tradus din limba italiană de Claudia Stan. Cartea, cu dimensiunile 13x20 cm, are doar 48 de pagini și costă 7 lei.

"Patru mari învățători spirituali m-au făcut să simt fascinația Liturghiei: un episcop, cardinalul Giacomo Lercaro; un savant, Monseniorul Enzo Lodi; și doi mistici: Sfântul Padre Pio și părintele Divo Barsotti. Pentru ei, Liturghia era totul, iar cardinalul Lercaro repeta adesea: Mai presus decât Liturghia este doar raiul!" Și modul în care celebrau era atât de edificator, încât îi implica emoțional pe toți (cum aș putea uita Liturghiile lui Padre Pio, la care am avut bucuria să particip?!). Reamintindu-mi acele Liturghii și pe acei învățători, și constatând puțina cunoaștere a subiectului, m-am gândit la această micuță cateheză care să ilustreze esența misterului profund a ceea ce creștinii răsăriteni numesc «sfânta și dumnezeiasca Liturghie». Nu este un tratat complex și exhaustiv, ci un umil instrument pentru a descoperi (sau redescoperi!) marele dar al Liturghiei, prin care Tatăl dăruiește lumii tot binele." (Novello Pederzini, în prezentarea cărții)

Novello Pederzini (1923-2018) a devenit cunoscut în Italia și în întreaga lume pentru scrierile sale pline de miez, dar accesibile tuturor. Doctor în teologie și drept canonic, el a știut să îmbine o vastă cultură cu o îndelungată experiență pastorală. Paroh și ascultător atent al problemelor sufletești, don Novello - cum i se spunea între prieteni - a fost una dintre vocile cele mai căutate la Radio Maria și un neprețuit îndrumător spiritual. Dintre cărțile sale traduse în limba română, la Editura ARCB a mai apărut Îmbătrânitul interzis! Reflecții și propuneri pentru a îmbătrâni frumos (2016).

Francesca Gehl

* * *

Rânduiala Sfintei Liturghii
Editura ARCB, 2021, ISBN 978-606-728-095-1, 10,4x14,6 cm, 72 p., 7 lei

Liturghia este totul! Ritual și semnificații esențiale
Novello Pederzini, traducere: Claudia Stan, Editura ARCB, 2021, ISBN 978-606-728-108-8, 13x19,2 cm, 48 p., 7 lei

* * *

Aceste cărți, în limita stocului disponibil, pot fi procurate prin comandă (cu plata taxelor aferente expedierii):

  • prin poștă: Librăria "Sfântul Iosif", Str. G-ral Henri Mathias Berthelot nr. 19, 010164-București
  • prin e-mail: libraria@arcb.ro
  • prin telefon: 021/2015475, 021/2015457
  • prin website (online): www.librariasfiosif.ro
  • direct din Librăria "Sfântul Iosif" din București (lângă Catedrala "Sfântul Iosif")

* * *

Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro


 

lecturi: 2556.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat