Papa Francisc: Salut adresat delegației ecumenice a Bisericii luterane din Finlanda (17 ianuarie 2020)
Iubiți frați și surori,
Vă adresez cordialul meu bun-venit cu cuvintele sfântului Paul: "Har vouă și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos" (Rom 1,7). Mulțumesc episcopului Teemu pentru cuvintele sale, o invitație frumoasă la înțelegerea reciprocă în mijlocul multelor neînțelegeri de astăzi. Pelerinajul vostru ecumenic cu ocazia sărbătorii sfântului Henrik v-a condus la Roma și anul acesta. Împreună voi sunteți - și noi toți suntem - pe drum în comuniunea de credință, pentru a ne încuraja și a ne întări reciproc, în urmarea lui Cristos.
Duminica trecută am celebrat Botezul lui Isus, amintind de însuși Botezul nostru. Creștinul este o persoană care poate să aducă mulțumire pentru Botezul său; și această recunoștință ne unește în comunitatea tuturor celor botezați. "Botezul pentru iertarea păcatelor", pe care-l mărturisim în crezul niceno-constantinopolitan, este și un apel clar la sfințenie.
Raportul grupului de dialog catolic-luteran pentru Suedia și Finlanda, intitulat Justificarea în viața Bisericii, afirmă pe bună dreptate: "Cei care sunt deja botezați, împreună cu frații și cu surorile, pot să dezvolte ocaziile lor de sfințenie, care derivă din justificarea comună în Cristos. Ca membre ale unicului și aceluiași Trup mistic al lui Cristos, creștinii sunt uniți unii cu alții și trebuie să poarte poverile unii altora. Deoarece Cristos a venit să răscumpere întreaga lume, și Biserica și pe fiecare creștin, atât laici cât și hirotoniți, au ca misiune aceea de a mărturisi Vestea Bună în viața lor zilnică" (nr. 203).
Și ospitalitatea face parte din mărturia comună de credință în viața de toate zilele. Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, care începe mâine, ne indică această virtute ecumenică, și mai ales ne-o recomandă. "Ne-au arătat o bunăvoință neobișnuită" (Fap 28,2), se citește în cartea Faptele Apostolilor, cu referință la locuitorii din insula Malta, care l-au primit pe apostolul Paul în mod ospitalier împreună cu sute de naufragiați.
Fiind creștini botezați, noi credem că Cristos vrea să ne întâlnească tocmai în acele persoane care în viața lor au naufragiat, în sens literal și în sens figurat. Cel care oferă ospitalitate nu devine mai sărac, ci mai bogat. Oricine dăruiește, primește la rândul său. De fapt, omenia pe care o arătăm altora ne face în mod misterios părtași de bunătatea lui Dumnezeu făcut om.
Dragi prieteni finlandezi, ca mesageri de omenie, ca destinatari ai bunătății lui Dumnezeu întrupat, suntem pe drum împreună în comunitatea tuturor celor botezați. Creștinii sunt cei care pot să aducă mulțumire pentru Botezul lor. Această recunoștință leagă și lărgește inimile noastre, le deschide la aproapele, care nu este un adversar ci fratele nostru iubit, sora noastră iubită. Comunitatea tuturor celor botezați nu este un simplu "a fi unii alături de alții", și desigur nu este un "a fi unii împotriva altora", ci vrea să devină un tot mai profund "a fi împreună".
Ecumenismul spiritual și dialogul ecumenic folosesc pentru a aprofunda acest "a fi împreună". Fie ca acest "a fi împreună" să continue să crească, să se dezvolte și să aducă rod în Finlanda! Pentru ca asta să se întâmple, îl rog pe Dumnezeu ca să vă dea din belșug harul său și binecuvântarea sa. Vă rog, și voi rugați-vă pentru mine. Mulțumesc!
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 524.