Schimb între generații
La Sinod continuă congregațiile generale
În ziua sărbătorii sfântului Ioan al XXIII-lea, joi, 11 octombrie 2018, înainte de amiază, în aula Sinodului a fost aplicată - a amintit asta în omilia de la ora a treia episcopul auxiliar de Mendoza, monseniorul Dante Gustavo Braida - indicația spirituală sugerată de el la deschiderea Conciliului al II-lea din Vatican de a deschide ferestrele pentru a intra aer proaspăt, nou, și de a nu lăsa ca structurile să închidă spiritul "pentru că mereu s-a făcut așa", de a da o mână de ajutor acestor tineri care vor "să spargă lumea".
Și astfel în timpul lucrărilor din cea de-a noua congregație generală, în prezența papei și a 256 de părinți sinodali, n-a lipsit mulțumirea adusă tinerilor pentru că, tocmai cu insistența lor, amintesc păstorilor să fie mai coerenți în misiunea de a-l vesti și a-l mărturisi pe Cristos. Desigur și păstorii sunt chemați să le amintească tinerilor, cu duioșie și nu numai cu vorbe frumoase, să fie și ei la rândul lor coerenți cu viața creștină. Cu o certitudine: ne convertim și ne schimbăm viața și când suntem bătrâni.
Tocmai acest schimb vital între generații a fost unul dintre firele conducătoare ale celor douăzeci și cinci de intervenții. La care s-a adăugat delegatul fratern Tim Macquiban, director al Methodist ecumenical office: de la el a venit o chemare pasionată de a merge, a ne ruga și a lucra împreună tinzând la sfințenie, întărind dialogul și colaborările comune.
Cu privire la problema ascultării tinerilor, s-a scos în evidență că nu este vorba de a aduna plângeri sau chiar insinuări împotriva Bisericii sau de a face sondaje, cât mai ales de a le permite tinerilor să fie Biserică în mod serios. Cât privește însoțirea, un stil pastoral asupra căruia se insistă mult în Sinod, este nevoie de a evalua bine cum să fie concretizată: departe de orice control, este mai degrabă un raport de libertate reciprocă.
Și problemele care lovesc dur viața tinerilor de astăzi au fost puse clar pe masă, oricând de diferite sunt de la regiune la regiune. Și astfel, dacă există tineri care se confruntă cu războaie, migrații și discriminări - mai ales cât privește femeile tinere - dar și cu analfabetismul și sărăcia, există alții în vârtejul secularismului, între șomaj și o cultură a imaturității pe viață. În acest sens, secularizarea poate să fie văzută ca un semn care ne eliberează de automatisme și ne cheamă să fim creștini pentru că într-adevăr se vrea asta, fără a idealiza un trecut care nu mai există. Rămâne faptul că toți acești tineri, s-a afirmat, sunt "îndatorați" de însoțire și chiar de comunități deschise, bucuroase, primitoare.
S-a vorbit despre cateheze adecvate, pentru că uneori există îndoiala că într-adevăr se înțelege despre ce anume vorbesc păstorii; despre propuneri care într-adevăr angajează viața; despre centralitatea cercetării cugetului și a sacramentului Reconcilierii; dar și despre evenimentul tragic al abuzurilor sexuale și al atâtor alte abuzuri spirituale impuse tinerilor. Și de la părinții sinodali a venit promisiunea de "a face mai mult", relansând pasiunea pusă în practică și sintetizată de un episcop cu un strigăt care a provocat aplauzele auditorilor și auditoarelor: "Sunt mândru de tinerii mei!".
(După L'Osservatore Romano, 12 octombrie 2018)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
lecturi: 27.