Eroii din Primul Război Mondial (LXIX): Cacica
|
Cacica |
În Primul Război Mondial au fost chemați la arme peste 12.000 de catolici din Dieceza de Iași; jumătate dintre ei nu s-au mai întors. Pentru a recupera memoria eroilor din localitățile catolice din Moldova publicăm lista lor pe parohii după cum am primit-o de la părinții parohi sau după cum a rezultat din cercetări. Așteptăm în continuare - din parohiile care n-au trimis încă - lista eroilor și fotografii cu monumente (dacă acestea există) din centrul parohial și din filiale. Numele eroilor pot fi recuperate de pe monumentul ridicat în localitate; din arhiva parohiei (posibil și în Registrul decedaților); de la primărie; de la credincioșii din localitate (mai toți știu bunicii sau străbunicii lor care au murit în primul război).
Localitatea Cacica, jud. Suceava, este cunoscută atât prin salina existentă și prin sanctuarul marian al Bisericii Catolice.
Pe la anul 1780 s-a descoperit zăcământul de sare din zonă, iar în anul 1791 s-a deschis salina și au fost aduși muncitori și tehnicieni din diferite provincii ale Imperiului Habsburgic, cei mai mulți fiind polonezi, de religie romano-catolică.
Credincioșii catolici veniți la muncă și stabiliți ulterior la Cacica au fost asistați, spiritual, la început, de preoții din Parohia Gura Humorului. Primul păstor sufletesc a fost, din anul 1795, preotul polonez Clemens. Întrucât în Cacica nu era un lăcaș de cult propriu, a fost săpată în masivul de sare o mare și frumoasă capelă cu hramul "Sfânta Varvara", la o adâncime de 25 m. Din anul 1799 a urmat preotul Iacob Bogdanovici care, în anul 1810, ajutat de administrația salinei, a zidit prima biserică pe locul unde se află cea actuală. Astfel, în același an (1810), a luat ființă Parohia Romano-Catolică Cacica. La sfințirea primei biserici a fost adusă, de la o biserică armeano-catolică din Stanislawow, o reproducere a icoanei miraculoase a Maicii Domnului "Madona Neagră" de la Czestochowa - Polonia.
În jurul anului 1900, episcopul Iosif Weber, călugăr lazarist de lângă Sucevița, ajunge la conducerea Episcopiei de Lemberg (Lvov) și dă un nou impuls localității și pelerinajelor de la Cacica. Acesta încredințează pastorația parohiei preoților lazariști; dispune și sprijină zidirea actualei biserici, începută în anul 1903 și sfințită solemn la 16 octombrie 1904, fiind de față și arhiepiscopul de Cracovia, Iósef Bilczewski1.
În fața faimoasei biserici se ridică monumentul - un obelisc care are în vârf o cruce - dedicat eroilor din cele două războaie mondiale, flancat de două tunuri.
Redăm mai jos lista cu numele eroilor din Primul Război Mondial2:
- Bamaucz Carol A.
- Bartchevici Adalbert F.
- Cehaniuc Mihai I.
- Cojocaru Filip D.
- Cehaniuc Alexandru N.
- Cojocaru Casian I.
- Dziubinschi Pavel P.
- Ețcu Maxim St.
- Dziubinschi Roman D.
- Glugoschi Gheorghe G.
- Glugoschi Pavel I.
- Gura Carol
- Hopulele Anton Ghe.
- Hopulele Artemie S.
- Hopulele David Ghe.
- Hopulele Filip. I.
- Hopulele Gheorghe A.
- Hopulele Irimia M.
- Hopulele Ioan I.
- Hopulele Nicanor D.
- Hopulele Simion D.
- Hopulele Silvestru G.
- Horeiciuc Mihai M.
- Horeiciuc Ștefan I.
- Iancoschi Iosif I.
- Clain Carol U.
- Clain Francisc U.
- Clain Iosif C.
- Coreisciuc Ioan Ghe.
- Marchevici V. Ludovic
- Marchevici V. Franț
- Mihu I. Vasile
- Moroșan V. Gheorghe
- Mihăilă I. Mirică
- Navroțchi I. Dumitru
- Lefco D. Anton
- Parascan M. Gheorghe
- Parascan I. Gheorghe
- Parascan P. Zaharie
- Mlenajec A. Iosif
- Coreisciuc Victor I.
- Laibiuc Nicolai I.
- Marchevici Ioan U.
- Mlenajec Gheorghe I.
- Michabzchi Ioan U.
- Nasandiuc Pavel St.
- Maurochi Carol A.
- Parascan Epifan G.
- Parascan Teofil D.
- Parascan Ifrim D.
- Parascan Traian L.
- Parascan Scridon
- Slavic Adalbert G.
- Slavic Andrei I.
- Slavic Ioan I.
- Slavic Maximilian Ghe.
- Slavic Neculai G.
- Solcan Gheorghe I.
- Solcan Mihai M.
- Stas Apolinare M.
- Staszuc Gheorghe N.
- Staszuc Ștefan D.
- Turza Mihai I.
- Turza Anton I.
- Turza Ioan I.
- Ungureanu Dumitrum P.
- Zyla Carol M.
- Zyszaka Iosif A.
- Porcatiuc Vasile Ghe.
- Stasciuc F. Iohan
- Solcan Filip-Nicolae
- Solcan Luca-Isac
- Solcan Ilarie
- Slavic I. Mihai
- Sticleț V. Roman
- Todosi Dionisie
- Tcaci I. Mihai
- Țehaniuc Gh. Alexandru
- Țehaniuc Gh. Anton
- Ungureanu V. Gheorghe
- Ungureanu V. Constantin
Un fost angajat al Primăriei Cacica, Dziuk Kowski Edmund, ne-a pus la dispoziție o listă găsită în arhiva Primăriei, datată 1938, care conține doar 58 de eroi din Primul Război Mondial. Această listă conține opt nume de eroi care nu sunt înscrise pe monument: Adamowicz A. Carol; Glugowski P. Pavel; Mihalski W. Ioan; Perkatiuc Ghe. Francisck; Stas K. Apolionare; Staszczuk A. Ștefan; Zyla M. Adam; Zyszka S. Iosif.
Monumentul din Păltinoasa
La Păltinoasa, filială a Parohiei Cacica, a fost construită în anul 2009 o troiță de lemn cu soclu de beton pe care este lipită o placă de marmură care are inscripționate numele eroilor din cele două războaie mondiale: "Veșnică pomenire eroilor din câmpul de luptă în cele două războaie mondiale: 1916-1918; 1941-1945". Redăm mai jos numele inscripționate pe această placă, folosind pentru eroii catolici litere îngroșate:
- Sg. Mintar Nicolae
- Olar Toader
- Mintar Vladimir
- Mintar Gheorghe
- Nuțu Dumitru
- Nuțu Ioan
- Horju Gheorghe
- Orhean Ilarion
- Catrinari Nicolae
Nuțu Isaia
- Gherasim Traian
- Briac Carol
- Buganiuk Iacob
- Ursuleac Dohan
- Gradel Gheorghe
- Piuari Constantin
- Piuari Gheorghe
- Visovan Nicolae
- Visovan Ioan
- Ianoș Constantin
- Pascari Emilian
- Horosan Ilie
- Gorea Vasile
- Gorea Dumitru
- Miroș Gheorghe
- Marchitan Gheorghe
- Bota Ilie
- Carpiuc Alexandru
- Carpic Toader
- Sg. Maj. Măcărescu Ioachim
- Mintari Ambrozie
- Hapciuc Alexandru
- Hapciuc Ioan
- Sg. Catargiu Dumitru
- Nuțu Mihai
- Ivașcu Gheorghe
- Cpt. Martin Ioan
- Sg. Mintar Petru
- Mintar Dumitru
- Mintar Nichifor
- Rocna Toader
- Rocna Vasile
- Harcu Ambrozie
- Boroș Haralampie
- Olari Grigore
- Nuțu Grigore
- Nuțu Ilie
- Orhean Ciprian
- Briac Martin Ghe.
- Buganiuk Albin
- Botușan Vaasile
- Ursuleac Iosif
Pr. Fabian Doboș
Note
1 www.ercis.ro [accesat la 15.08.32018].
2 Numele eroilor care nu sunt catolici sunt scrise cu caractere italice. Mulțumim parohului de Cacica, pr. Anton Mărăndescu, OFM Conv., care ne-a ajutat în identificarea eroilor catolici din Cacica și din Păltinoasa.
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
Eroii din Primul Război Mondial (LXIX): Cacica
* * *
PS Petru Gherghel: Decret episcopal - În veci recunoștința și amintirea lor
* * *
Eroii din Primul Război Mondial (vor urma și alte episoade):
(CX): Sascut,
(CIX): Fălticeni,
(CVIII): Berzunți,
(CVII): Botoșani,
(CVI): Mircești,
(CV): Belcești,
(CIV): Târgu Ocna,
(CIII): Nisiporești,
(CII): Gheorghe Doja (Gâșteni),
(CI): Sagna,
(C): Bârlad și Tecuci,
(XCIX): Roman,
(XCVIII): Piatra-Neamț,
(XCVII): Onești,
(XCVI): Tămășeni,
(XCV): Bacău,
(XCIV): Văleni,
(XCIII): Tețcani,
(XCII): Iași,
(XCI): Slănic Moldova, Cerdac și Cireșoaia,
(XC): Focuri
(LXXXIX): Dărmănești,
(LXXXVIII): Ferăstrău,
(LXXXVII): Târgu Trotuș,
(LXXXVI): Tuta,
(LXXXV): Ștefan cel Mare (Valea Seacă),
(LXXXIV): Vizantea,
(LXXXIII): Oituz,
(LXXXII): Mărășești,
(LXXXI): Rotunda,
(LXXX): Pașcani,
(LXXIX): Comuna Pârgărești, satele Nicorești, Pârgărești, Satu Nou
(LXXVIII): Corhana,
(LXXVII): Buruienești,
(LXXVI): Horlești,
(LXXV): Buhuși,
(LXXIV): Bălușești,
(LXXIII): Satu Nou - NT,
(LXXII): Măgura,
(LXXI): Pralea,
(LXX): Luizi-Călugăra,
(LXIX): Cacica,
(LXVIII): Suceava,
(LXVII): Mărgineni,
(LXVI): Iugani,
(LXV): Slobozia,
(LXIV): Izvoarele,
(LXIII): Gioseni,
(LXII): Bârgăuani,
(LXI): Dochia,
(LX): Solca și Arbore (Parohia Solonețu Nou),
(LIX): Gura Humorului,
(LVIII): Faraoani și Valea Mare,
(LVII): Răducăneni,
(LVI): Câmpulung Moldovenesc,
(LV): Siret,
(LIV): Oțeleni,
(LIII): Valea Seacă și Nicolae Bălcescu,
(LII): Cotnari,
(LI): Galbeni,
(L): Răchiteni,
(XLIX): Mogoșești-Siret,
(XLVIII): Fărcășeni,
(XLVII): Huși,
(XLVI): Pustiana,
(XLV): Scorțeni - Florești,
(XLIV): Moinești,
(XLIII): Ardeoani,
(XLII): Arini,
(XLI): Răcăciuni,
(XL): Focșani,
(XXXIX): Adjudeni,
(XXXVIII): Șcheia,
(XXXVII): Târgu Neamț,
(XXXVI): Hălăucești,
(XXXV): Pildești,
(XXXIV): Sarata,
(XXXIII): Rădăuți,
(XXXII): Adjud,
(XXXI): Ciucani,
(XXX): Dumbrăveni și Berindești,
(XXIX): Lespezi,
(XXVIII): Galați,
(XXVII): Vatra Dornei,
(XXVI): Ploscuțeni,
(XXV): Dofteana,
(XXIV): Schineni,
(XXIII): Barticești,
(XXII): Cleja, Somușca și Valea Mică,
(XXI): Ciugheș,
(XX): Lilieci,
(XIX): Chetriș, Tamași, Furnicari,
(XVIII): Vladnic,
(XVII): Poiana Negri și Mâgla,
(XVI): Fundu Răcăciuni,
(XV): Călugăreni,
(XIV): Prăjești,
(XIII): Buhoci,
(XII): Brusturoasa și Cuchiniș,
(XI): Comănești,
(X): Frumoasa,
(IX): Gherăești,
(VIII): Coman,
(VII): Luncași,
(VI): Bijghir,
(V): Buhonca,
(IV): Săbăoani și Traian,
(III): Traian (BC),
(II): Horgești,
(I): Butea.
lecturi: 59.