Reflecție: Unică, pură și frumoasă
Frumoasă mai era!... E drept că nu mai văzusem niciodată o zână, nici măcar în vis (așa credeam eu, că e o zână), știam că sunt frumoase, dar asta de aici era adevărată, era chiar aici, stătea în fața noastră, uluitor de frumoasă - și mi s-a tăiat respirația. Sora mea geamănă îmi dădu un ghiont:
- Tu vezi ce văd eu?!
Amuțisem amândouă. Când, în fine, ne-am revenit, ne-am apropiat și ne-am uitat mai bine. Nu numai că era frumoasă, ci avea o rochie nemaipomenită, care unduia în jurul ei ca o apă strălucitoare - lumină și apă deodată. Atunci ne-a fulgerat pe amândouă un gând: "Vreau rochia!" Și am început să tragem, fiecare de partea ei.
Numai că nici lumina, nici apa nu pot fi sfâșiate.
În ochii ei nespuși de frumoși apărură lacrimi. Se prelingeau, cu fiecare suspin al frumoasei, pe rochie, până la poale.
- Cât timp o să mai sfâșiați veșmântul fără cusătură al Bisericii?! - spuse ea.
Or veșmânt fără cusătură nu avea decât Isus - și nici măcar soldații, care își împărțiseră sub cruce hainele lui, nu îndrăzniseră să rupă cămașa aceea fără cusătură, ci o trăseseră la sorți.
Abia atunci am înțeles că lumina și apa erau trupul ei, nu numai rochia - lumină și apă pe care ne-o dăruiește mereu Biserica, din inima lui Isus, renăscându-ne pe fiecare și pe toți împreună, la sfântul Botez. Și dacă inima lui Isus e una singură, dacă sângele lui e unul singur, dacă apa coastei lui e una singură, atunci și sfântul Botez e tot unul singur... într-o lumină unică și neîmpărțită...
Ne-am uitat una la alta.
Oare noi, care sfâșiem de atâta vreme trupul Bisericii, chiar suntem mai necredincioși decât păgânii?
Dr. Ecaterina Hanganu
lecturi: 8.