Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Faraoani și Galbeni: Pelerinaj parohial la Cacica

Sfânta Maria a dorit ca noi, un grup de aproximativ 200 de credincioșii din Parohia Faraoani și 150 din Parohia Galbeni, în ziua de 14 iulie 2007, să fim mai aproape de ea în sanctuarul dedicat ei, de la Cacica.

Plecarea noastră din Faraoani a fost la ora 6.00 dimineața cu trei autocare și un microbuz, urmând să ajungem la Cacica în jurul orei 9.30, unde ne-am întâlnit cu pelerinii veniți din Parohia Galbeni. Pe la ora 10.00 am fost primiți de pr. Abalintoaie Lucian, vicar de Cacica, printr-o rugăciune specială, după care am fost stropiți cu apă sfințită. În timp ce părintele ne binecuvânta, am început un cântec în cinstea sfintei Fecioare Maria cu care am și intrat în biserică.

Ajunși în biserică ni s-a făcut cunoscut programul pelerinajului și anume: celebrarea penitențială, Spovada, recitarea sfântului Rozariu, sfânta Liturghie, Calea crucii, adorația euharistică, binecuvântarea cu preasfântul sacrament și plecarea pelerinilor.

Pentru pregătirea sfintei Spovezi s-au citit două lecturi de către cei din Parohia Galbeni, urmată de evanghelie și de o scurtă predică. Apoi, sfântul Rozariu a fost recitat de două persoane din Faraoani și trei din Galbeni, fiecare câte un mister. Liturghia a fost animată de dascălul comunității Faraoani, Iulian Farțadi, și 14 coriști, din care 12 erau din Faraoani.

Lecturile de la sfânta Liturghie au fost citite de două persoane din Faraoani, iar la rugăciunea credincioșilor intențiile fiind proclamate de o persoană din Faraoani și o persoană din Galbeni. În cuvântul de învățătură, pr. Romuald Bulai, rectorul sanctuarului din Cacica, ne-a explicat importanța acestui moment de har și mijlocirea deosebită a sfintei Fecioare pentru toți pelerinii care-i vizitează sanctuarele.

După un moment de repaus, revenind în biserică am mers pe urmele Mântuitorului, meditând la patima și moartea sa, rugându-ne Calea sfintei cruci. De obicei se făcea pe ulițele satului, dar vremea nu a vrut să țină cu noi de aceea s-a făcut în biserică.

Acest moment s-a încheiat în biserică în fața sfântului sacrament expus spre adorare. În încheiere am primit binecuvântarea cu preasfântul sacrament și indulgența plenară cu ocazia pelerinajului.

Trăind aceste momente de har am ajuns la concluzia că devoțiunea adevărată față de sfânta Fecioară Maria, îi deschide omului calea spre cel ce este izvorul harului, iar Cacica este printre alte locuri ale acestui pământ unul în care omul de bunăvoință se poate ruga, reculege și sfinți mai ușor.

Lăsând toate grijile acasă și dorind să fim mai aproape de Dumnezeu, toți am beneficiat din plin de roadele harului dumnezeiesc. În acest fel am descoperit în noi nevoia de a mulțumi la nesfârșit pentru aceasta, și totuși, parcă atât de puțin, pentru toate cele trăite și primite împreună prin mijlocirea Mariei.

Imagini de la acest eveniment pe situl www.parohiafaraoani.ro.

Pr. Adrian Chili


 

lecturi: 35.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat