Cacica: Tămășeni și Corhana în pelerinaj
Peste 220 de credincioși din Parohia Tămășeni și un grup de 30 de persoane din Parohia Corhana, în frunte cu preoții parohiei, au mers în pelerinaj, sâmbătă, 9 iunie 2007, la sanctuarul "Sfintei Fecioare Maria" de la Cacica.
Am început pelerinajul pornind pe jos în procesiune de la intrarea în sat până la biserică, unde am fost întâmpinați de pr. Romuald Bulai, rectorul sanctuarului. Sfinția sa și-a exprimat bucuria de a vedea în acest pelerinaj un număr atât de mare de cinstitori ai sfintei Fecioare. Într-adevăr, Cacica a răsunat de cântările și rugăciunile închinate Mamei și patroanei noastre cerești.
Am început cerându-i iertare lui Dumnezeu printr-o ceremonie penitențială și prin mărturisirea păcatelor la preoții care au stat la dispoziție pentru spovezi. Nu putea să lipsească rugăciunea care-i place cel mai mult sfintei Fecioare, Rozariul, iar la final cântarea litaniei.
Momentul central al pelerinajului a fost celebrarea sfintei Liturghii în cadrul căreia pr. Romuald ne-a explicat la predică importanța acestui moment de har și mijlocirea deosebită a sfintei Fecioare pentru toți pelerinii care-i vizitează sanctuarele.
După un moment de repaos am mers pe ulițele satului, meditând la patima și moartea Mântuitorului nostru, rugându-ne Calea sfintei cruci. Acest moment s-a încheiat în biserică în fața sfântului sacrament expus spre adorare.
În încheiere am primit binecuvântarea cu preasfântul sacrament și indulgența plenară cu ocazia pelerinajului.
Pr. Paul Agu
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment sunt disponbile pe situl parohiei Tămășeni: www.tamaseni.cnet.ro
lecturi: 38.