|
| © Vatican Media |
Papii și războaiele în perioada contemporană
În timp ce se vorbește din nou despre "războiul drept", merită să reamintim magisteriul de pace ale pontifilor care s-au succedat pe scaunul lui Petru în ultimii o sută de ani. Un magisteriu care treptat s-a îmbogățit și aprofundat, ajungând să definească drept tot mai dificilă posibilitatea ca să existe un "război drept". Considerațiile despre teologia din secolele trecute și despre posibilele justificări aduse războiului nu iau în considerare faptul că, atunci când teologii din trecut scriau despre aceste teme, războaiele se purtau cu săbii și bâte, nu cu explozibili mortali și drone ghidate de mașini, un fapt care ridică întrebări morale de o intensitate dramatică. De fapt, există o conștientizare tot mai mare a faptului că războiul nu este o cale de urmat.
De la scrisoarea lui Benedict al XV-lea din 1917 către beligeranți, care definea Primul Război Mondial un "masacru inutil", până la încercările lui Pius al XII-lea de a preveni izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial; de la cuvintele lui Ioan al XXIII-lea din Pacem in terris, care încă din 1963 scria că "este aproape imposibil să ne gândim că în era atomică războiul poate fi folosit ca instrument al dreptății", până la strigătul lui Paul al VI-lea la ONU de "niciodată să nu mai fie război", până la încercările neascultate ale lui Ioan Paul al II-lea de a evita conflictele dezastruoase din Orientul Mijlociu; succesorii lui Petru nu au ezitat să-și ridice glasul, marcat de profeție și de realism, din păcate de cele mai multe ori neascultați.
Textul de referință este în primul rând Catehismul Bisericii Catolice, care contemplă dreptul la apărare legitimă, dar pune "condiții stricte" și războiului defensiv: "Este nevoie ca în același timp: paguba cauzată de agresor națiunii sau comunității de națiuni trebuie să fie de durată, să fie gravă și sigură; toate celelalte mijloace de a-i pune capăt să se fi dovedit impracticabile sau ineficace; să existe condiții de succes bine întemeiate; folosirea armelor să nu atragă rele și dezordini mai grave decât răul care trebuie eliminat. Puterea mijloacelor moderne de distrugere atârnă foarte greu în evaluarea acestei condiții". Cine poate nega că omenirea se află astăzi pe marginea prăpastiei tocmai din cauza escaladării conflictelor și a puterii "mijloacelor moderne de distrugere"?
"Nu"-ul spus războiului a fost repetat cu forță crescândă în timpul pontificatului Papei Francisc, care a scris în enciclica Fratelli tutti: "În felul acesta se optează cu ușurință pentru război prezentând orice tip de scuze aparent umanitare, defensive sau preventive, recurgând și la manipularea informației. De fapt, în ultimele decenii toate războaiele au pretins că au o «justificare». (
) Problema este că, pornind de la dezvoltarea armelor nucleare, chimice și biologice, și a posibilitățile enorme și crescânde oferite de noile tehnologii, s-a dat războiului o putere distructivă incontrolabilă, care lovește mulți civili nevinovați. Într-adevăr, «omenirea n-a avut niciodată atâta putere asupra ei înseși și nimic nu garantează că o va folosi bine». Așadar, nu ne mai putem gândi la război ca soluție, dat fiind că riscurile vor fi probabil mereu superioare utilității ipotetice care i se atribuie. În fața acestei realități, astăzi este foarte dificil să se susțină criteriile raționale formate în alte secole pentru a vorbi de un posibil «război drept». Să nu mai fie niciodată războiul!".
Succesorul său, Leon al XIV-lea, a făcut din pace una dintre temele centrale ale pontificatului său: în fața nebuniei escaladării războiului și a cheltuielilor enorme pentru reînarmare, parcurge cu egal realism și profeție calea deja deschisă de predecesorii cerând pace, dialog, negociere. Masacrările civililor comise în ultimii ani au zguduit conștiințele a miliarde de oameni din întreaga lume, care privesc spre episcopul de Roma. Papa Leon, așa cum a făcut Isus în Ghetsemani, invită cu tărie să ne punem săbiile în teacă: "Peste tot auzim amenințări în loc de chemări la ascultare și întâlnire", a spus el în timpul Veghii de Rugăciune de sâmbătă, 11 aprilie. El a explicat că "cei care se roagă sunt conștienți de propriile limite; nu ucid și nu amenință cu moartea. În schimb, cei care i-au întors spatele Dumnezeului celui viu sunt robi ai morții, pentru a se face pe ei înșiși și propria putere un idol mut, orb și surd, căruia îi sacrifică orice valoare și așteaptă ca întreaga lume să-și plece genunchiul. Gata cu idolatria de sine și a banilor! Gata cu demonstrația de forță! Gata cu războiul! Adevărata forță se manifestă în slujirea vieții".
Andrea Tornielli
(După L'Osservatore Romano, 15 aprilie 2026)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu