Anul pastoral
2025‑2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Circa trei mii de credincioși au făcut pelerinajul la locul Botezului lui Isus

De pe malurile Iordanului rugăciunea pentru pace

Rugăciunile pentru Ierusalim, pentru locuitorii din Gaza și pentru întreaga Țară Sfântă s-au ridicat din cel mai jos punct de pe pământ, dar pentru credincioșii creștini, cel mai apropiat punct de cer. În Iordania, pe malul estic al râului Iordan, la câțiva kilometri de Ierihon, locul Botezului lui Isus de către Ioan Botezătorul, biserica sfințită în 2025 a primit aproximativ trei mii de credincioși din întreg Regatul Hașemit, care au făcut al 26-lea pelerinaj anual la locul Botezului, un loc cu o profundă semnificație spirituală și națională.

Monseniorul Iyad Twal, vicar patriarhal în Iordania, a prezidat Liturghia, binecuvântând credincioșii cu apă din râul Iordan. El a explicat că botezul nu este un simplu rit exterior, ci începutul unui drum de credință personală care duce la o experiență spirituală profundă. Apoi, a îndemnat la o angajare constantă față de adevăratele valori spirituale, subliniind și ceea ce a numit marele pericol: a fi aproape de Dumnezeu, dar incapabil să-l vezi, așa cum a fost cazul lui Irod, al cărturarilor și al marilor preoți.

Căutarea păcii și a reconcilierii a marcat rugăciunile celor prezenți, la numai câțiva kilometri de Palestina și Gaza, un ținut marcat de conflicte și distrugeri, de vieți și locuri, dar care astăzi, așa cum a remarcat episcopul Twal în timpul unei conferințe de presă, începe să trăiască un moment de calm, deoarece prezentul este marcat "de o hotărâre autentică de a reconstrui o viață nouă, cu speranța că acest an poate fi cu adevărat martor la o pace durabilă, dreaptă și globală și cu speranța că pelerinii se pot întoarce în Țara Sfântă, revenind la cifrele semnificative din trecut, pentru a fi «binecuvântați de apele Iordanului»". Twal a remarcat apoi cum pelerinajul, la un an de la consacrarea bisericii, este și o oportunitate de a consolida legăturile spirituale ale credincioșilor.

La Liturghie, însoțită de imnuri religioase orientale evocatoare, au participat reprezentanți ai Bisericii greco-melkite, ai celor maronite, caldeene, siriace și armene. De asemenea, a concelebrat nunțiul apostolic, arhiepiscopul Giovanni Dal Toso. Biserica Botezului lui Isus, din Al-Maghtas, cunoscută sub numele de Betania dincolo de Iordan, loc stabilit de prezența a trei biserici bizantine, de mărturia pelerinilor, de referințe biblice și descoperiri arheologice, este una dintre cele mai mari din Orientul Mijlociu. În urmă cu un an, a fost sfințită cu o celebrare la care au participat secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, și patriarhul latin de Ierusalim, cardinalul Pierbattista Pizzaballa.

Francesca Sabatinelli

(După L'Osservatore Romano, 9 ianuarie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2026 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat