© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Mă gândeam să ies la pensie, în schimb am capitulat în faţa lui Dumnezeu

La întoarcerea din Liban spre Roma, Leon al XIV-lea se întâlneşte cu jurnaliştii şi vorbeşte despre rolul Sfântului Scaun, care lucrează "în culise" la negocierile de pace pentru a determina părţile să depună armele. În ceea ce priveşte Ucraina, el subliniază implicarea Europei şi importanţa rolului pe care Italia l-ar putea juca. El răspunde la o întrebare despre reacţia sa la alegerea sa în cadrul Conclavului şi despre spiritualitatea sa: a-şi dedica viaţa lui Dumnezeu şi a-l lăsa pe el să fie "şeful".

"În primul rând, vreau să vă mulţumesc tuturor celor care aţi muncit atât de mult. Aş dori să transmiteţi acest mesaj şi celorlalţi jurnalişti, atât din Turcia, cât şi din Liban, care au lucrat pentru a comunica mesajele importante ale acestei călătorii. Şi voi meritaţi aplauze pentru această călătorie". Cu aceste cuvinte, Papa Leon al XIV-lea i-a salutat pe cei 81 de jurnalişti aflaţi în zborul de întoarcere de la Beirut la Roma şi a răspuns la întrebările lor, vorbind în engleză, italiană şi spaniolă. Călătoria, Orientul Mijlociu, războiul din Ucraina, prezenţa Europei în negocierile de pace şi situaţia din Venezuela au fost printre subiectele abordate de pontif, care a primit un cadou de la un corespondent libanez, o pictură realizată manual, transmisă în direct la televizor în aceleaşi zile, care îl înfăţişează pe el şi locurile simbolice pe care le-a vizitat în Ţara Cedrilor.

Joe Farchakh (LBC International):

Sunteţi un papă american care conduce un proces de pace. Întrebarea mea este dacă vă veţi folosi contactele cu preşedintele Donald Trump şi prim-ministrul Benjamin Netanyahu; aţi spus în avion că Vaticanul este prieten cu Israelul. Veţi ridica problema opririi agresiunii Israelului împotriva Libanului? Şi este posibilă o pace durabilă în regiune?

Papa Leon:

În primul rând, da, cred că o pace durabilă este posibilă. Cred că atunci când vorbim despre speranţă, când vorbim despre pace, când privim spre viitor, o facem pentru că este posibil ca pacea să vină din nou în regiune şi în ţara dumneavoastră, Libanul. De fapt, am avut deja conversaţii cu unii dintre liderii ţărilor pe care le-aţi menţionat şi intenţionez să continui să fac acest lucru, personal sau prin intermediul Sfântului Scaun, pentru că, de fapt, avem relaţii diplomatice cu majoritatea ţărilor din regiune şi, cu siguranţă, speranţa noastră ar fi să continuăm să lansăm acest apel la pace despre care am vorbit la sfârşitul Liturghiei de astăzi.

Imad Atrach (Sky News Arabia):

În ultimul dumneavoastră discurs, aţi transmis un mesaj clar autorităţilor libaneze să negocieze. Negociaţi, dialogaţi şi construiţi. Va face Vaticanul ceva concret în acest sens? Aseară, v-aţi întâlnit cu un oficial şiit. Înainte de călătorie, Hezbollah v-a trimis un mesaj. Nu ştiu dacă l-aţi primit, dar l-aţi citit. Ce ne puteţi spune despre el? Vă mulţumesc foarte mult pentru vizita în Liban, care a fost un vis pentru noi.

Papa Leon:

Acest aspect al acestei călătorii nu a fost motivul principal, deoarece călătoria a început având în vedere probleme ecumenice, cu tema Niceei, întâlnirea cu patriarhii catolici şi ortodocşi şi căutarea unităţii în Biserică. Dar, de fapt, în timpul acestei călătorii, am avut şi întâlniri personale cu reprezentanţi ai diferitelor grupuri care reprezintă autorităţile politice, persoane fizice sau grupuri implicate în conflicte interne sau chiar internaţionale din regiune. Munca noastră nu este în primul rând ceva ce declarăm public pe străzi; este oarecum în culise. Este ceva ce am făcut deja şi vom continua să facem, pentru a convinge părţile să renunţe la arme şi violenţă şi să se unească la masa dialogului. Pentru a căuta răspunsuri şi soluţii care nu sunt violente, dar pot fi mai eficiente.

(Mesajul de la Hezbollah)

Da, l-am văzut. Biserica le propune, evident, să depună armele şi să căutăm dialogul. Dar, dincolo de asta, prefer să nu comentez în acest moment.

Cindy Wooden (Catholic News Service):

Sfinte Părinte, aţi spus acum câteva luni că sunt multe de învăţat în a fi papă. Când aţi ajuns ieri în Harissa, unde aţi fost întâmpinat cu căldură, aţi avut expresia cuiva care spune: "Uau!". Ne puteţi spune ce învăţaţi? Care este cel mai dificil lucru în a învăţa să fiţi papă? Şi nu ne-aţi spus niciodată nimic despre cum v-aţi simţit în conclav când a devenit clar ce se întâmplă. Ne puteţi spune puţin despre asta?

Papa Leon:

Ei bine, primul meu comentariu este că acum doar un an sau doi m-am gândit şi eu să mă pensionez într-o zi. Evident că aţi primit acest dar, în timp ce unii dintre noi vor continua să lucreze (o glumă referindu-se la faptul că o colegă se va pensiona în decembrie, ed.). În ceea ce priveşte conclavul, cred absolut în secretul conclavului, chiar dacă ştiu că au existat interviuri publice în care au fost dezvăluite anumite lucruri. I-am spus unei jurnaliste cu o zi înainte de a fi ales, care mă oprise pe stradă, că mă îndreptam spre prânz cu augustinienii. Şi ea m-a întrebat: "Aţi devenit unul dintre candidaţi! Ce părere aveţi?". Şi am răspuns pur şi simplu: "Totul este în mâinile lui Dumnezeu". Şi cred asta profund. Unul dintre voi, un jurnalist german de aici, mi-a spus zilele trecute: spuneţi-mi o carte, în afară de Sfântul Augustin, pe care am putea-o citi pentru a înţelege cine este Prevost. Sunt multe, dar una dintre ele este o carte numită "Practica prezenţei lui Dumnezeu". Este o carte foarte simplă, scrisă acum mulţi ani de cineva care nici măcar nu îşi semnează numele de familie, fratele Lawrence. Dar descrie un tip de rugăciune şi spiritualitate în care cineva pur şi simplu îşi dăruieşte viaţa Domnului şi îi permite Domnului să-l călăuzească. Dacă vreţi să ştiţi ceva despre mine, despre cum a fost spiritualitatea mea timp de mulţi ani, în mijlocul unor mari provocări, trăind în Peru în anii terorismului, fiind chemat să slujesc în locuri în care nu m-am gândit niciodată că voi fi chemat să slujesc. Am încredere în Dumnezeu şi acest mesaj este ceva ce împărtăşesc cu toată lumea. Deci, cum a fost? M-am predat când am văzut cum mergeau lucrurile şi am spus că acest lucru poate deveni real. Am respirat adânc şi am spus: Iată-ne aici, Doamne, tu eşti liderul, tu conduci calea.

Nu ştiu dacă am spus "uau" aseară (în Harissa). Adică, faţa mea este foarte expresivă, dar mă amuză adesea modul în care jurnaliştii îmi interpretează faţa. Este interesant, uneori primesc idei grozave de la voi, deoarece credeţi că puteţi citi gândurile sau faţa mea. Nu aveţi întotdeauna dreptate. Am fost la Jubileul Tineretului; erau peste un milion de tineri acolo. Aseară, era o mică mulţime. Este întotdeauna minunat pentru mine. Mă gândesc: "Aceşti oameni sunt aici pentru că vor să-l vadă pe papa", dar apoi îmi spun: "Sunt aici pentru că vor să-l vadă pe Isus Cristos" şi vor să vadă un mesager al păcii, mai ales în acest caz. Aşa că, doar să le simt entuziasmul şi să le aud răspunsul la acel mesaj este impresionant. Sper doar să nu mă satur niciodată să apreciez tot ceea ce arată aceşti tineri.

Gian Guido Vecchi (Corriere della Sera):

Acestea sunt ore de mare tensiune între NATO şi Rusia, se vorbeşte despre război hibrid, despre perspectiva unor atacuri cibernetice şi altele asemenea. Vedeţi riscul escaladării, al unui conflict purtat cu mijloace noi, aşa cum a denunţat liderii NATO? Şi, în acest climat, pot exista negocieri pentru o pace justă fără Europa, care a fost exclusă sistematic de preşedinţia americană în ultimele luni?

Papa Leon:

Aceasta este în mod clar o temă importantă pentru pacea mondială, dar Sfântul Scaun nu are nicio participare directă pentru că nu suntem membri NATO sau ai vreunui dialog de până acum. Chiar dacă am cerut adesea armistiţiu, dialog, nu război. Şi este un război cu multe faţete acum, inclusiv creşterea armelor, toată producţia existentă, atacurile cibernetice, energia. Acum că vine iarna, există o problemă serioasă. Este clar că, pe de o parte, preşedintele Statelor Unite crede că poate promova un plan de pace pe care ar dori să îl implementeze, care, cel puţin iniţial, este fără Europa. Dar prezenţa Europei este importantă, iar acea propunere iniţială a fost modificată parţial din cauza a ceea ce spunea Europa. Mai exact, cred că rolul Italiei ar putea fi foarte important. Din punct de vedere cultural şi istoric, capacitatea Italiei de a acţiona ca intermediar într-un conflict între diferite părţi. Chiar şi Ucraina, Rusia, Statele Unite... În acest sens, aş putea sugera ca Sfântul Scaun să încurajeze acest tip de mediere şi să se caute şi să căutăm împreună o soluţie care ar putea oferi cu adevărat pace, o pace dreaptă, în acest caz în Ucraina.

Elisabetta Piqué (La Nación):

Steagul libanez are aceeaşi culoare ca steagul peruan. Este acesta un semn că veţi merge într-o călătorie în America Latină în a doua jumătate a anului viitor, împreună cu Argentina şi Uruguay? Lăsând glumele la o parte, ce călătorii plănuiţi pentru anul viitor? Şi, apropo de America Latină, există multă tensiune din cauza a ceea ce se întâmplă în Venezuela. Preşedintele Trump i-a dat un ultimatum lui Maduro să demisioneze, să renunţe la putere şi a ameninţat că îl va "îndepărta de la putere" cu o operaţiune militară. Ce părere aveţi despre asta?

Papa Leon:

Cât despre călătorii, nu este nimic sigur. Sper să fac o călătorie în Africa. Aceasta ar putea fi următoarea mea călătorie.

Unde?

Africa, Africa. Personal, sper să merg în Algeria pentru a vizita locurile dedicate Sfântului Augustin, dar şi pentru a continua dialogul, construind punţi între lumea creştină şi cea musulmană. Am avut deja ocazia să vorbesc despre acest subiect în trecut, într-o altă calitate. Este interesant; figura Sfântului Augustin ajută mult ca punte, deoarece în Algeria este foarte respectat ca fiu al patriei. Asta este una. Apoi alte câteva ţări, dar lucrăm la asta. Evident, mi-ar plăcea să vizitez America Latină, Argentina şi Uruguay, care aşteaptă vizita papei. Peru, cred, mă va primi cu braţele deschise şi, dacă merg în Peru, şi multe ţări vecine, dar planul nu a fost încă finalizat.

În ceea ce priveşte Venezuela, la nivelul Conferinţei Episcopale şi cu nunţiul, căutăm modalităţi de a calma situaţia, căutând mai presus de toate binele oamenilor, pentru că în aceste situaţii, oamenii sunt cei care suferă, nu autorităţile. Zvonurile care vin din Statele Unite se schimbă şi de aceea trebuie să vedem... Pe de o parte, se pare că a existat o conversaţie telefonică între cei doi preşedinţi; pe de altă parte, există acest pericol, această posibilitate, să existe o anumită activitate, o anumită operaţiune, inclusiv invadarea teritoriului venezuelean. Cred din nou că este mai bine să căutăm dialogul în cadrul acestei presiuni, inclusiv a presiunii economice, dar căutăm o altă modalitate de a schimba lucrurile dacă asta este ceea ce Statele Unite decid să facă.

Mikail Corre (La Croix):

Vă mulţumesc pentru această călătorie interesantă. Aţi menţionat continuarea construirii de punţi între lumi diferite. Aş dori să vă întreb: unii catolici din Europa cred că islamul este o ameninţare la adresa identităţii creştine a Occidentului. Au dreptate sau ce aţi dori să le spuneţi?

Papa Leon:

Toate conversaţiile pe care le-am avut în ultimele zile, atât în Turcia, cât şi în Liban, inclusiv cele cu mai mulţi musulmani, s-au concentrat pe tema păcii şi a respectului pentru persoanele de religii diferite. Ştiu că nu a fost întotdeauna aşa. Ştiu că există multe temeri în Europa, dar de cele mai multe ori acestea sunt generate de oameni care sunt împotriva imigraţiei şi care încearcă să ţină afară persoanele care ar putea proveni dintr-o altă ţară, o altă religie sau o altă rasă. Şi în acest sens, aş dori să spun că trebuie să lucrăm cu toţii împreună. Unul dintre lucrurile pozitive ale acestei călătorii este că a atras atenţia lumii asupra posibilităţii dialogului şi prieteniei între musulmani şi creştini. Cred că una dintre marile lecţii pe care Libanul le poate oferi lumii este tocmai faptul că reprezintă un ţinut în care islamul şi creştinismul sunt prezente şi respectate, şi unde este posibil să trăim împreună şi să fim prieteni. Istoriile şi mărturiile pe care le-am auzit în ultimele două zile sunt despre oameni care se ajută reciproc. Creştinii şi musulmanii, de exemplu, au avut satele distruse, şi ne-au spus că putem fi împreună şi lucra împreună. Cred că aceasta este o lecţie importantă de care trebuie să ţinem cont în Europa şi America de Nord. Poate că ar trebui să ne fie puţin mai puţin frică şi să căutăm modalităţi de a promova un dialog autentic şi respect.

Anna Giordano (Ard Radio):

Biserica din Liban este susţinută şi de Biserica din Germania. De exemplu, există câteva agenţii germane de ajutor active în Liban. Din această perspectivă, este important ca Biserica din Germania să rămână puternică. După cum ştiţi cu siguranţă, există o cale sinodală, Synodaler Weg, un proces de schimbare în Biserica din Germania care este în desfăşurare. Credeţi că acest proces poate fi o modalitate de a întări Biserica sau este invers? Şi de ce?

Papa Leon:

Drumul sinodal nu este singurul din Germania; întreaga Biserică a celebrat un Sinod şi o sinodalitate în ultimii ani. Există mari asemănări, dar şi unele diferenţe marcante între modul în care a fost realizat Synodaler Weg în Germania şi cum ar putea fi continuat mai bine în Biserica universală. Pe de o parte, aş dori să spun că există loc pentru respectul înculturării. Faptul că sinodalitatea este trăită într-un anumit fel într-un loc şi trăită diferit în altul nu înseamnă că trebuie să existe o ruptură sau o fractură. Cred că este foarte important să ne amintim acest lucru. În acelaşi timp, mă tem că mulţi catolici din Germania cred că anumite aspecte ale drumului sinodal celebrat până acum în Germania nu reprezintă speranţele lor pentru Biserică sau modul lor de a experimenta Biserica.

Prin urmare, sunt necesare un dialog şi o ascultare suplimentare chiar în Germania, pentru ca nicio voce să nu fie exclusă, pentru ca vocile celor mai puternici să nu reducă la tăcere vocile celor care pot fi foarte numeroşi, dar nu au unde să vorbească şi să fie ascultaţi. Pentru ca propriile lor voci şi expresii de participare la Biserică să fie ascultate.

În acelaşi timp, după cum sunt sigur că ştiţi, grupul de episcopi germani s-a întâlnit în ultimii ani cu un grup de cardinali din Curia Romană. Şi acolo este în desfăşurare un proces pentru a încerca să se asigure că drumul sinodal german nu se abate, ca să spunem aşa, de la ceea ce ar trebui considerat drumul Bisericii universale. Sunt sigur că acest lucru va continua. Cred că vor exista unele ajustări de ambele părţi în Germania, dar sper sincer că lucrurile se vor rezolva pozitiv.

Rita El-Mounayer (Sat-7 International):

Suntem patru canale creştine diferite din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord, două în arabă, una în persană şi una în turcă. În primul rând, aş dori să vă mulţumesc pentru că vă dedicaţi timpul poporului libanez. Eu însămi sunt un copil al războiului şi ştiu cât de mult înseamnă să primeşti o îmbrăţişare de la Sanctitatea Voastră, o mână pe spate şi să ţi se spună că totul va fi bine. Ceea ce m-a impresionat este mottoul dumneavoastră, "In Illo Uno Unum". Acest motto vorbeşte despre construirea de punţi între diferite confesiuni creştine, între religii şi chiar între vecini, ceea ce uneori poate fi puţin dificil. Din perspectiva dumneavoastră, ce dar unic poate oferi Biserica din Orientul Mijlociu - cu toate lacrimile, rănile, provocările şi istoria sa - Bisericii din Occident şi lumii?

Papa Leon:

Aş vrea să încep prin a spune că oamenii de astăzi au crescut într-o societate foarte individualistă. Tinerii - care au petrecut mult timp (la calculator, nr) în timpul pandemiei de Covid şi care adesea au relaţii personale foarte izolate, comunicând numai prin intermediul ecranelor computerului sau al smartphone-urilor - se întreabă uneori: "De ce ar trebui să vrem să fim una? Sunt un individ şi nu mă interesează ceilalţi". Şi cred că există un mesaj foarte important aici de transmis tuturor oamenilor: unitatea, prietenia, relaţiile umane şi comuniunea sunt extrem de importante şi extrem de preţioase. Chiar şi numai pentru exemplul pe care l-aţi citat, al cuiva care a trăit războiul sau a suferit şi suferă, ce poate însemna o îmbrăţişare pentru ei? Acea exprimare foarte umană, reală şi sănătoasă a grijii personale pentru a vindeca inima altcuiva. La nivel personal, aceasta poate deveni un nivel comunitar care ne uneşte pe toţi şi ne ajută să ne înţelegem şi să ne respectăm reciproc, mergând mult dincolo de simplul: "Tu stai departe, eu voi rămâne aici, tu stai acolo şi nu interacţionăm". În schimb, înseamnă construirea unor relaţii care să îmbogăţească pe toată lumea. Cu acest mesaj, mottoul meu este cu siguranţă mulţumire lui Cristos, "in Illo" este "în Cristos care este unul, suntem cu toţii una". Dar nu este numai pentru creştini. Este de fapt o invitaţie pentru noi toţi şi pentru ceilalţi să spunem că, noi cu cât reuşim să promovăm mai mult unitatea şi înţelegerea autentică, respectul şi relaţiile umane de prietenie şi dialog în lume, cu atât sunt mai mare este posibilitatea să lăsăm deoparte armele războiului, să lăsăm deoparte neîncrederea, ura, animozitatea care s-au dezvoltat atât de des şi să găsim o modalitate de a ne uni şi de a promova pacea şi dreptatea autentice în întreaga lume.

Călătorie bună tuturor şi vă mulţumesc tuturor.

(După Vatican News, 2 decembrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu