© Vatican Media

Cardinalul Parolin: În Orientul Mijlociu papa va fi mesager de armonie, dialog şi pace

Turcia şi Libanul îl aşteaptă pe Leon al XIV-lea. Cardinalul secretar de stat reiterează centralitatea călătoriei pe frontul ecumenic, interreligios şi ca semn de speranţă şi pace. Cardinalul subliniază rolul fundamental al creştinilor în viaţa socială, economică, culturală şi politică a regiunii.

Totul este pregătit în Turcia şi Liban pentru sosirea lui Leon al XIV-lea. Prima călătorie apostolică internaţională a papei american se deschide cu accent pe mărturie şi întâlnire. Succesorul lui Petru zboară în Orientul Mijlociu pentru a întări în credinţă şi a duce frumuseţea lui Cristos care mântuieşte întreaga omenire. Este mare aşteptarea comunităţilor catolice şi nu numai, în ambele ţări, situate pe continente necruţate de războaie şi violenţe, totuşi capabile să construiască, adesea cu suferinţe şi contradicţii considerabile, căi de dialog, primire şi pace. Cele două motouri alese pentru vizită: "Un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez" şi "Fericiţi făcătorii de pace", evidenţiază inima acestor călătorii, marcate de speranţă, unitate şi fraternitate. Călătoria în Turcia va avea drept centru celebrarea ecumenică pentru a 1700-a aniversare a Conciliului din Niceea, în timp ce în Ţara Cedrilor, unul dintre momentele emoţionante va fi "rugăciunea în tăcere" din portul Beirut, unde acum cinci ani o explozie a ucis peste 200 de persoane şi a rănit 7.000. Pentru cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Sfântului Scaun, vizita pontifului va duce speranţă, pace şi un nou imbold creştinilor din Orientul Mijlociu.

Eminenţă, aceasta este prima călătorie apostolică a lui Leon al XIV-lea. Turcia şi Liban, două destinaţii, două dorinţe care erau şi în inima lui Francisc. Ce sentimente are papa în timp ce se pregăteşte de plecare?

Papa reia toiagul pelerinului. Înaintea lui au venit Paul al VI-lea, apoi Ioan Paul al II-lea, apoi Papa Benedict şi Papa Francisc... Şi el calcă pe urmele predecesorilor săi. Îmi imaginez că va fi o călătorie foarte dorită, fiind prima din pontificatul său. Călătoreşte cu sentimentele care i-au însoţit întotdeauna pe suveranii pontifi în această exercitare a slujirii lor petrine, şi anume, aceea de a întâlni comunităţile creştine din locuri şi ţări şi de a le întări în credinţă, pentru că aceasta este sarcina succesorului lui Petru şi, în acelaşi timp, pentru a întâlni popoarele, pentru a întâlni autorităţile lor, pentru a întâlni comunităţile civile şi a fi pentru ei un mesager de pace şi de armonie şi de dialog. De aceea, îmi imaginez aceste sentimente de bucurie, împreună cu anticiparea îndeplinirii acestor sarcini încredinţate persoanei sale şi funcţiei sale.

Logoul vizitei în Turcia © Vatican Media

Călătoria în Turcia are drept centru a 1700-a aniversare a Conciliului din Niceea. Ce semnificaţie au această aniversare şi prezenţa papei pentru Biserica de astăzi?

Este o aniversare foarte importantă, una care a fost şi pregătită de mult timp, tocmai pentru a sublinia relevanţa sa. Şi papa, cu prezenţa sa, doreşte să sublinieze această importanţă. 1700 de ani de la Conciliul din Niceea, Conciliul care a pus bazele credinţei noastre. Credinţa în Isus Cristos în divinitate sa deplină şi în umanitatea sa deplină, Isus Cristos Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Aceasta este baza credinţei tuturor creştinilor, independent de numeroasele diviziuni care, din păcate, încă există printre noi, însă noi toţi credem în divinitatea şi în umanitatea lui Isus Cristos, este fundamentul credinţei noastre, care a fost apoi completată în mod natural, mai ales pe tema Duhului Sfânt, de Conciliul din Constantinopol. De asemenea, trebuie subliniat că ne aflăm într-un ţinut care a fost, într-un fel, leagănul creştinismului, pentru că acolo au apărut primele comunităţi, scrisorile apostolice au fost adresate acestor comunităţi, să ne gândim la cele ale lui Paul, şi acolo s-au ţinut primele opt concilii din istoria Bisericii. Aş sublinia importanţa centralităţii cristologice a credinţei creştine - acolo este centrul întregii noastre credinţe - şi, de asemenea, dimensiunea ecumenică, faptul că ne aflăm împreună mărturisind aceeaşi credinţă în Isus om adevărat şi Dumnezeu adevărat.

Tot în Turcia, este planificată o oprire la Moscheea Albastră. Într-o perioadă atât de marcată de fundamentalisme, poate fi această călătorie o oportunitate de a consolida fraternitatea, dialogul şi de a reafirma că numele lui Dumnezeu nu poate fi niciodată invocat pentru a ucide şi a diviza?

Da, cu siguranţă. Am menţionat dimensiunea ecumenică a călătoriei; există şi o parte referitoare la dialogul interreligios. Printre altele, tocmai am sărbătorit a 60-a aniversare a Nostra Aetate. Pe lângă sublinierea legăturii speciale dintre creştini şi evrei, aceasta evidenţiază şi ceea ce au în comun creştinii şi musulmanii. Cred că este un gest de dialog, un gest de respect interreligios, care vrea să sublinieze modul în care creştinii şi musulmanii pot colabora împreună pentru o lume mai dreaptă, o lume mai solidară, o lume mai fraternă. Papa a spus recent la Colosseum că aceia care se roagă nu cedează fundamentalismului. Prin urmare, este o respingere a fundamentalismului şi, în acelaşi timp, o invitaţie de a spori această colaborare pentru cauze comune juste.

Logoul vizitei în Liban © Vatican Media

Libanul este o ţară a integrării care a crescut iar şi iar în ultimii 50 de ani. Ce mesaj va duce Papa poporului acestei ţări?

Cred că este mai presus de toate un mesaj de speranţă, pentru că Libanul are nevoie de speranţă. Libanul a făcut recent progrese în rezolvarea crizei care l-a afectat în ultimii ani. Acum există un preşedinte, a fost ales un preşedinte, există un guvern, reformele sunt în curs de desfăşurare, dar persistă multe, multe dificultăţi, multe întârzieri, multe obstacole care ar putea, nu spun să pună în pericol, ci mai degrabă să încetinească progresul reformelor şi, prin urmare, să dezamăgească speranţele şi aşteptările oamenilor. Deci un mesaj de speranţă, pentru a spune: "Mergeţi înainte, fiţi curajoşi, încercaţi să continuaţi să mergeţi pe calea pe care aţi ales-o" şi, în acelaşi timp, un mesaj de apropiere a Bisericii. Ştiţi cât de atent este Sfântul Scaun faţă de Liban tocmai pentru că - cităm o expresie suprautilizată - "este un mesaj mai mult decât o ţară", în sensul că s-a realizat o coexistenţă paşnică între diferitele religii, între diferitele grupuri etnice, iar aceasta trebuie să continue. Sfântul Scaun a fost întotdeauna aproape tocmai din acest motiv şi va continua să fie aproape, iar eu cred că prezenţa papei semnifică acest lucru mai presus de toate.

Aţi menţionat, de asemenea, numeroasele călătorii papale, după prima călătorie a lui Paul al VI-lea şi la 61 de ani după prima călătorie a lui Montini în Ţara Sfântă în timpul conciliului. Importanţa călătoriilor apostolice papale este confirmată. Care este semnificaţia lor?

Cred că papa, papii, începând cu Paul al VI-lea, au văzut călătoriile apostolice ca un nou instrument, o nouă modalitate de a-şi exercita slujirea, potrivită timpurilor noastre. Prin urmare, se încadrează întotdeauna în cadrul misiunii încredinţate de Isus Sfântului Petru, aceea de a-i întări pe fraţi şi de a sluji unitatea Bisericii. Au existat multe modalităţi de-a lungul istoriei, chiar şi în lumea noastră contemporană. Papii au considerat că aceasta ar putea fi o modalitate deosebit de potrivită, un instrument deosebit de potrivit. Şi într-un anumit sens, pentru a-l cita pe Papa Francisc, este semnul Bisericii în ieşire: Biserica nu numai că aşteaptă ca oamenii să vină aici, să vină la ea, să vină la Roma, în centrul Bisericii, ci Biserica ce devine pelerin şi se face prezentă tuturor popoarelor, tuturor culturilor şi tuturor realităţilor acestei lumi. Mi se pare că aceste călătorii - dincolo de conţinutul individual pe care fiecare îl adaptează la realitatea ţării vizitate - pot avea această semnificaţie globală, şi anume, însuşi faptul că Biserica, în persoana păstorului universal, se face prezentă tuturor.

Aceasta este o călătorie care priveşte Europa şi Orientul Mijlociu, realităţi marcate de război, diviziuni, crize, migraţii. Ce contribuţie pot aduce creştinii în acest scenariu?

Creştinii au fost întotdeauna o prezenţă fundamentală în ţările din Orientul Mijlociu, încă de la început, şi au adus întotdeauna o contribuţie de mare valoare şi importanţă vieţii sociale, economice, culturale şi chiar politice. Creştinii ar dori să continue să aducă această contribuţie, să exercite acest rol pe care l-au avut întotdeauna. Cred că, în cele din urmă, este un rol de moderaţie, un rol care ajută şi chiar promovează întâlnirea dintre părţi. Problema este că astăzi, numărul creştinilor din Orientul Mijlociu este în continuă scădere, iar aceasta este o mare preocupare pentru Sfântul Scaun. Ne-am dori ca să poată rămâne creştinii în Orientul Mijlociu, să continue să-şi aducă contribuţia, aşa cum doresc, societăţilor în care trăiesc şi din care fac parte integrantă; sunt cetăţeni ai acestor ţări, ai acestor societăţi şi, prin urmare, trebuie să continue să îşi poată oferi rolul, contribuţia.

Eminenţă, aţi subliniat în repetate rânduri rolul special al Sfântului Scaun în contextul internaţional. Ce perspectivă, în termeni de credinţă şi diplomaţie, vedeţi în călătoria papei în Turcia şi Liban?

Am spus cu alte ocazii că şi aceste călătorii, la fel ca multe dintre iniţiativele Sfântului Scaun, pot fi comparate cu semănatul; noi semănăm, iar apoi Domnul va şti care sunt roadele şi când va fi timpul să se culeagă. Totuşi, cred că, tocmai într-un context global marcat de toate dificultăţile pe care le-aţi menţionat, Sfântul Scaun trebuie să continue să proclame cu voce tare tema, de exemplu, a întâlnirii, nu a conflictului. Prin urmare, depăşirea conflictelor pentru a găsi un teren comun în care să se lucreze pentru binele societăţilor şi al familiei umane, tema binelui comun... Aceste mari valori fac parte din evanghelie şi pe care Biserica continuă să le predice. Cred că acesta este rolul, iar speranţa este ca tocmai din acest mesaj, pe care papa îl repetă încontinuu "Opportune et importune", cum ar spune apostolul (Sfântul Paul), să se poată naşte noi realităţi, în care popoarele să se poată înţelege reciproc şi să poată trăi în pace, în armonie şi să construiască împreună familia umană.

Massimiliano Menichetti

(După Vatican News, 26 noiembrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu