|
© Vatican Media |
Omagii și rugăciuni, fluxul de credincioși la mormântul lui "Franciscus"
În Bazilica "Santa Maria Maggiore", la șase luni de la deces, numeroși pelerini aduc omagiu la locul de înmormântare al pontifului argentinian, care rămâne în inima multora pentru apropierea sa de persoanele vulnerabile. Cardinalul Makrickas, arhipăstorul Bazilicii liberiene: "Oamenii sunt atrași de bucuria sa de a trăi evanghelia cu autenticitate".
Trandafirul alb așezat lângă inscripția "Franciscus" pare darul pentru cei care, sub cerul plumburiu al Romei, au fost prinși de ploaia dimineții și totuși stăteau la coadă pentru a intra în Bazilica papală "Santa Maria Maggiore". Acolo, în fața mormântului Papei Francisc, au găsit alinare și au adus propriul omagiu marți, 21 octombrie 2025, exact la șase luni de la moartea sa. Între Capela Paulină și Capela Sforza, acest colț alb, dominat de reproducerea crucii pectorale care l-a însoțit o mare parte din viață, primește rugăciunile și implorările celor care l-au simțit pe Francisc alături de ei în cei peste 12 ani de pontificat. "Apropiere" este cuvântul pe care pelerinii îl repetă atunci când vorbesc despre el; "simplitate" este cealaltă arhitravă a învățăturii sale.
Evanghelia în autenticitatea sa
Coada credincioșilor care vor să treacă prin Poarta Sfântă și să se roage în fața mormântului lui Francisc începe dis-de-dimineață. "Fluxul de pelerini - explică arhipăstorul Bazilicii Santa Maria Maggiore, cardinalul Rolandas Makrickas - nu a încetinit niciodată, iar în timpul Jubileului Tineretului din august, în numai patru zile, am ajuns chiar la 100.000". Sunt cifre mari, dar ceea ce îl impresionează pe cardinal este devoțiunea și admirația "pentru o viață trăită în mod evanghelic, care a atins atâtea inimi". "Oamenii care sunt atrași de bucuria de a trăi evanghelia în esența sa, cu autenticitate, au văzut în Papa Francisc modul de a o pune în practică, cu cuvinte și gesturi clare". Chiar și în simplitatea mormântului său, subliniază cardinalul, recunosc viața sa.
"Marie, privește-mă!"
"Mulți - afirmă arhipăstorul - întrebă unde se află capela în care s-a rugat Papa Francisc. Pentru mine, aceasta este o moștenire foarte prețioasă pentru Biserică, deoarece viața sa de rugăciune, de apostolat și de misiune i-a învățat pe oameni să se apropie mai mult de Născătoarea de Dumnezeu și în special de Salus Populi Romani". Jorge Mario Bergoglio a îngenuncheat ca să se roage în fața Fecioarei de 126 de ori, înainte și după numeroasele sale călătorii apostolice, "rugăciunile sale - amintește Makrickas - erau simple, odată mi-a spus că nu a venit să privească fața Mariei, ci să o lase să-l privească, să privească viața sa și să inspire gândurile sale". "Dorința de a fi privit de Născătoarea de Dumnezeu - conchide cardinalul - duce într-adevăr la o mai bună cunoaștere a voinței fiului său, Isus".
Iubirea față de cei din urmă
Spre mijlocul dimineții, grupul sosit din Parohia "Sfântul Ambroziu" din Vignate, în provincia Milano, însoțit de viceprimarul Daniele Calvi, devine tot mai numeros. Se îndreaptă încet-încet spre punctele de control al securității. Majoritatea sunt pensionari, înfășurați în pelerine de ploaie pentru a se proteja de ploaie. Nadia este o bunică, iar la menționarea Papei Francisc, o urmă de emoție apare în ochii ei, amintește că pelerinajul lor jubiliar fusese decis înainte de moartea papei, dar că Duhul Sfânt alege întotdeauna persoana potrivită la momentul potrivit. "Am fost întotdeauna impresionată de atenția Papei Francisc față de cei din urmă, de caritatea care emana din ea. A demonstrat atât de mult cu faptele, pentru că atât de multe cuvinte sunt rostite". Și Giorgio face parte din același grup și, vorbind despre Francisc, spune că a fost "un mare papă". "A fost o prezență constantă în viața noastră de zi cu zi", spune Matteo, care se definește ca fiind puțin observator. Se adăpostește sub o umbrelă de culoare deschisă cu Lorella, care, la fel ca el, este profesionistă în IT. Pentru ea, "simplitate" este cuvântul cu care să-l amintim pe Papa Francisc: simplu în abordare, în gesturi și în viața de zi cu zi.
Paternitatea lui Francisc
În schimb episcopul copt Antonios Aziz Mina, canonic al Bazilicii Papale, merge rapid. Are ochi albaștri intenși și este bucuros să răspundă la întrebări despre papa care a venit "de la capătul lumii". "L-am însoțit de mai multe ori la capela Salus Popoli Romani când se reculegea în fața Fecioarei, încurajând pe toți să recite Rozariul și să simtă maternitatea Mariei". Prelatul relatează omagiul adesea adus de numeroșii credincioși argentinieni care, la fel ca el, au simțit și simt că Papa Francisc este un tată. Pentru episcopul Mina, acesta "este lucrul cel mai emoționant al personalității sale".
Periferiile existențiale
Sofia și Filippo sunt doi studenți din Villanova Santa Margherita, nu departe de Veneția. Au crescut urmărindu-l pe Papa Francisc la televizor, iar Filippo nu a uitat atenția pontifului față de tineri și față de natură. Sofia, pe de altă parte, îl prețuiește pentru acel "Buonasera" (bună seara) când a apărut la Loja Binecuvântărilor, un salut fără prea multe pretenții, la scurt timp după ce a fost ales episcop de Roma. Giuliana, care este italo-braziliană, spune că vizitează adesea mormântul de la "Santa Maria Maggiore" pentru a se simți mai aproape și pentru a găsi pace. Părintele Johannes, paroh din dieceza germană de Trier, și părintele Emmanuel, care conduce un grup din Bruxelles, sunt de acord cu noua perspectivă oferită de Francisc cu privire la periferiile existențiale și materiale. "Este foarte frumos - spune părintele Emmanuel cu accent francez - să începem pelerinajul nostru aproape de el și aproape de Maria, să mergem cu Isus în acest An Sfânt".
Aproape în afara bazilicii, Estela se apropie, zâmbind larg. Este pentru prima dată când se află la Roma și este impresionată de atâta frumusețe. Este mexicană, dar trăiește în Statele Unite. "Papa Francisc - spune ea - este un înger foarte frumos pentru mine. Îl iubesc foarte mult. Ceea ce m-a impresionat întotdeauna la el a fost faptul că îi vedea pe toți la fel - fie că erai galben, negru, bărbat sau femeie, pentru el toți erau egali, așa cum suntem egali în ochii lui Dumnezeu". Ploaia s-a oprit, un soare timid a ieșit la iveală, iar pelerinii își pun deoparte umbrelele și impermeabilele și continuă să se alinieze, hotărâți să-i aducă un omagiu Papei Francisc, aducându-i în dar amintiri, griji și gânduri, dar mai presus de toate, rugăciunea lor sinceră.
Benedetta Capelli și Daniele Piccini
(După Vatican News, 21 octombrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu