© Vatican Media

Îngrijirea celor mai vulnerabili

Medic cu inimă mare, a favorizat în profesia sa persoanele sărace, de la care nu numai că nu primea nicio compensaţie, dar le dădea adesea bani pentru medicamente.

José Gregorio Hernández Cisneros s-a născut în Isnotú, Venezuela, pe 26 octombrie 1864. Împreună cu María Carmen Elena Rendiles Martínez, călugăriţa fondatoare a Congregaţiei "Slujitoarele lui Isus", va fi printre primii sfinţi din ţara sud-americană.

Al doilea dintre şapte copii, a primit o solidă educaţie creştină, în special de la mama sa. În 1878, a urmat cursurile pregătitoare şi filozofice de la Colegiul Villegas din Caracas, distingându-se prin inteligenţă, angajare şi realizări. Model de evlavie, rugăciune, virtute şi simţ al datoriei, Hernández a absolvit ulterior cu onoruri facultatea de medicină a Universităţii din Caracas. Foarte repede, a excelat în profesia sa, atât de mult încât în 1889 a fost trimis la Paris pentru a urma cursuri de perfecţionare. Întors în patria sa, la vârsta de 27 de ani şi-a început cariera universitară. El a mărturisit deschis credinţa sa, participând zilnic la celebrarea euharistică şi făcând semnul crucii înainte de începerea cursurilor. De asemenea, s-a înscris în Ordinul al Treilea Franciscan, urmând cu fidelitate Regula acestuia.

În sfântul nostru, credinţa primită s-a întrupat în cultura venezueleană cu rădăcinile sale creştine, iar mărturia sa s-a transmis din generaţie în generaţie, mai întâi printre venezueleni şi apoi printre credincioşii din ţările bolivariene (Columbia şi Ecuador) şi din Caraibe. Cei săraci şi cei simpli au perceput viaţa sa ca pe un semn al unei credinţe întrupate şi trăite în exercitarea profesiei sale de medic; din acest motiv era cunoscut drept "medic al săracilor"[1].

Cei mai vulnerabili nu numai că au văzut în doctorul José Gregorio Hernández un medic generos dedicat profesiei sale, ci au descoperit şi că acţiunea sa profund umană se combina cu ceva ce transcendea activitatea profesională şi provenea în mod misterios din persoana sa: simţul supranaturalului şi al divinului pe care îl traducea în activitate apostolică, pentru a-i ajuta să se apropie de Dumnezeu şi să întreprindă calea binelui. Nu numai că prescria medicamente, ci recomanda şi rugăciunea şi acceptarea voinţei lui Dumnezeu.

Pe 29 iunie 1919, a murit tragic, lovit de o maşină în timp ce ducea medicamente unui bolnav.

Devoţiunea faţă de medicul venezuelean, care după moartea sa s-a transmis de la persoană la persoană, a început în timpul înmormântării sale, când credincioşii adunaţi în faţa bisericii nu au permis ca sicriul să fie încărcat în dric, ci, strigând "doctorul José Antonio este al tuturor", l-au purtat pe umeri până la cimitir. De atunci, această fervoare a fost transmisă prin familiile venezuelene ca parte a culturii şi credinţei lor creştine. A fost transmisă şi între prieteni şi cunoştinţe, şi chiar în afara comunităţii ecleziale, la persoane necredincioase sau la credincioşi din alte religii, creând legături de fraternitate.

Săracii, cei simplii, credincioşii vecini au transmis evanghelia întrupată în viaţa doctorului José Gregorio persoanelor pe care le întâlneau, atât apropiaţi, cât şi necunoscuţi. Un fel de predică informală, care avea loc şi continuă să aibă loc în timpul unei conversaţii sau al unei vizite la domiciliu.

Acesta era modul său de a acţiona ca discipol, cu o disponibilitate constantă de a duce iubirea lui Isus altora, în mod spontan şi în orice loc: pe străzi, în pieţe, la locul de muncă sau pe drum, oamenii erau martori la manifestări concrete care atestau faima sa de sfinţenie.

José Gregorio Hernández Cisneros a contribuit în mod deosebit la promovarea umană şi socială a multor venezueleni, urmând vocaţia sa creştină în lume, după o lungă perioadă de discernământ. Şi-a desfăşurat profesia de medic, mai ales cu săracii, ca o preoţie, şi în acelaşi timp cu profundă conştiinţă creştină, mergând chiar până la a-şi oferi viaţa pentru pacea în Europa, continentul în care îşi dobândise specializarea[2].

A fost un medic eminent şi un profesor universitar care, în exercitarea virtuţilor sale şi cu zel apostolic, a răspuns pe deplin vocaţiei apostolice, ca exemplu şi încurajare pentru credincioşii laici din timpul nostru angajaţi în construirea civilizaţiei iubirii.

Oportunitatea de a evidenţia astăzi mărturia vieţii doctorului José Gregorio Hernández este un apel la atenţie pentru oamenii de ştiinţă, cercetători şi profesori universitari. El este un model de viaţă exemplară care s-a întărit nu numai în strădania sa constantă spre drumul perfecţiunii creştine, prin urmare spre Dumnezeu, ci şi în rigoarea ştiinţifică a operelor sale şi a învăţăturii sale. Exercitarea profesiei sale de medic, şi de medic al săracilor, asumă astfel o semnificaţie importantă pentru profesioniştii din ştiinţa medicală de astăzi.

Silvia Correale, postulatoare

(După L’Osservatore Romano, 18 octombrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Cf. Evangelii gaudium, nr. 122-123. Despre tema evlaviei populare exortaţia apostolică a Papei Francisc aminteşte Evangelii nuntiandi a sfântului Paul al VI-lea la nr. 48.

[2] Cf. Cardinal Baltasar Porras, Intervenţie la Întâlnirea despre doctorul José Gregorio Hernández la Universitatea Pontificală Lateran, 3 octombrie 2019.