Anul pastoral
2025‑2026

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Leon al XIV-lea: Salut adresat unui grup de pelerini din Rusia (17 octombrie 2025)

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Pacea să fie cu voi!

Iubiți frați în episcopat,
Iubiți preoți, călugărițe și călugări,
Iubiți pelerini catolici din Rusia!

Vă salut cordial pe toți cei care ați venit pentru pelerinajul vostru jubiliar. Într-adevăr, Anul Sfânt pe care Biserica Catolică îl trăiește ne invită să facem un pelerinaj, pentru că "a porni la drum este caracteristic pentru cei care caută sensul vieții" (Bula Spes non confundit, 5). În acest timp, vedem mii de oameni mergând pe străzile Cetății Eterne pentru a trece prin Poarta Sfântă, pentru a se opri la mormintele apostolilor și martirilor și pentru a-și umple inimile de speranță de-a lungul numeroaselor cărări ale credinței care străbat Roma.

Prezența voastră se inserează în drumul atâtor generații care au voit să viziteze aceste locuri, unde bate inima sufletului creștin, unde evenimentele credinței - primită și transmisă încă din timpurile apostolice și din care atâtea popoare și națiuni s-au inspirat din belșug și din care trăiesc și astăzi - se împletesc cu preocupările și angajările vieții de zi cu zi. Alături de monumentele civilizației romane antice se înalță bazilicile, bisericile, mănăstirile și multe alte semne tangibile ale credinței vii, înrădăcinată în inimile persoanelor, capabilă să transforme conștiințele și să motiveze binele. Astfel, acest oraș poate fi un simbol al existenței umane, în care se împletesc "ruinele" experiențelor trecute, angoasele, incertitudinile și neliniștile, împreună cu credința care crește zilnic și devine activă în caritate, și cu speranța care nu înșeală și ne încurajează, pentru că și pe ruine, în pofida păcatului și a dușmăniilor, Domnul poate construi o lume nouă și o viață reînnoită. Edificiile sacre din Roma evocă realitatea spirituală: că prin sacramentul Botezului și noi suntem "suntem zidiți într-o casă spirituală pentru o preoție sfântă ca să aducem jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Cristos" (1Pt 2,5).

Iubiți frați și surori, da, este adevărat, fiecare dintre noi este o piatră vie în edificiul Bisericii. Fiecare piatră, oricât de mică, așezată de Domnul la locul potrivit, joacă un rol important pentru stabilitatea întregii construcții. Domnul Isus i-a încurajat deja pe discipolii săi: "Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui să vă dea Împărăția" (Lc 12,32).

După acest pelerinaj jubiliar, vă veți întoarce în patria voastră și veți fi chemați să continuați drumul vieții creștine, păstori și credincioși împreună, fără să uitați niciodată că sunteți cu toții responsabili pentru Biserica voastră locală, purtând "poverile unii altora" (Gal 6,2). Fie ca din familiile voastre, din comunitățile voastre parohiale și diecezane să poată ieși un exemplu de iubire, fraternitate, solidaritate și respect reciproc față de toate persoanele printre care trăiți, lucrați și studiați. În acest fel, într-adevăr, se poate aprinde focul iubirii creștine, capabil să încălzească răceala inimilor, chiar și a celor mai împietrite.

Preaiubiților, a trecut aproape un an de când Papa Francisc a binecuvântat icoana Salus Populi Romani și a donat-o Bisericii voastre locale, pentru ca aceasta să devină semnul Anului Sfânt. Pelerinajul acestei icoane în diecezele catolice din Rusia să fie motiv de mângâiere pentru voi, pentru familiile voastre, îndeosebi pentru cei bolnavi și suferinzi. Fie ca aceasta să fie și o invitație de a scoate speranță din întâlnirea cu Dumnezeu prin rugăciune, prin citirea Sfintei Scripturi, prin ajutorarea celor nevoiași și prin cuvinte de mângâiere. Preasfânta Fecioară Maria, Maica lui Dumnezeu și Regina Păcii, care ne precedă mereu în pelerinajul credinței și al speranței, să vă susțină pe drumul vocației voastre și al vieții creștine! Vă amintesc în rugăciunile mele și vă binecuvântez din inimă.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat