|
© Vatican Media |
Pentru prima dată o femeie la conducerea Bisericii Anglicane
Sarah Mullally a fost numită arhiepiscop de Canterbury, înlocuindu-l pe Justin Welby. Cardinalul Koch, prefectul pentru promovarea unității creștinilor, speră că apropierea dintre Bisericile Catolică și Anglicană "va continua în anii următori, pe măsură ce vom continua să mergem împreună pe această cale".
Pentru prima dată în istorie, o femeie va conduce Biserica Anglicană și, în consecință, Comuniunea Anglicană, cu aproximativ 85 de milioane de credincioși. După un îndelungat proces de consultare publică și discernământ, Crown Nominations Commission [Comisia de Nominalizări a Coroanei] a ales-o pe Sarah Mullally, actualul episcop de Londra, ca al 106-lea arhiepiscop de Canterbury. Majestatea Sa Regele Carol al III-lea a aprobat numirea, așa cum a fost anunțată vineri, 3 octombrie 2025, de pe Downing Street.
Ascultând profund persoanele
Ea îl înlocuiește pe Justin Welby, care a demisionat în noiembrie 2024. "Răspunzând chemării lui Cristos la această nouă slujire, o fac cu același spirit de slujire față de Dumnezeu și față de ceilalți care m-a motivat de când mi-am început credința în adolescență", a spus Mullally, adăugând că "în fiecare etapă a acestui drum, de-a lungul carierei mele de asistentă medicală și a slujirii mele creștine, am învățat să ascult profund persoanele și sugestiile lui Dumnezeu pentru a căuta să le unesc pentru ca să găsească speranță și vindecare".
Instalarea oficială în martie
Sarah Mullally - care va fi instalată oficial în timpul unei ceremonii în catedrala din Canterbury pe 25 martie 2026 - s-a născut în Woking, Surrey, în 1962. S-a convertit la creștinism la vârsta de 16 ani. Înainte de a fi hirotonită (în 2001), a lucrat ca asistentă medicală, cu roluri de responsabilități și recunoașteri, în cadrul Serviciului Național de Sănătate. În 2015, a asumat funcția de episcop sufragan de Crediton, în Dieceza de Exeter, iar în 2018, a devenit episcop de Londra. Din 2020 până în 2023, a condus procesul de discernământ, în cadrul Bisericii Anglicane, Living in Love and Faith [Trăind în iubire și credință]. Este căsătorită cu un arhitect și este mama a doi copii.
Urările cardinalului Koch
Într-o scrisoare adresată arhiepiscopului desemnat de Canterbury, cardinalul Kurt Koch, prefectul Dicasterului pentru Promovarea Unității Creștinilor, și-a exprimat cele mai bune urări "în timp ce se pregătește să își asume această funcție importantă". El a subliniat că Biserica Catolică și Comuniunea Anglicană "sunt angajate într-un dialog teologic oficial de aproape șaizeci de ani, timp în care am crescut foarte mult în înțelegerea reciprocă. Această muncă de căutare a unei comuniuni mai profunde a fost susținută de căldura relațiilor dintre păstorii celor două comunități ale noastre", așa cum a fost cazul după moartea Papei Francisc, "când mulți episcopi ai Comuniunii Anglicane au participat la înmormântare. Speranța mea fierbinte este ca o astfel de apropiere să continue în anii următori, în timp ce continuăm să «mergem împreună pe drum»".
Giovanni Zavatta
(După Vatican News, 3 octombrie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu