© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat călugăriţelor carmelite desculţe din Ţara Sfântă şi participantelor la capitulii generali ai Surorilor Sfintei Ecaterina V. M., al Salezienelor Misionare ale Mariei Neprihănite şi al Surorilor Sfântului Paul din Chartres (22 septembrie 2025)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Pacea să fie cu voi!

Bună ziua tuturor, bine aţi venit!

Sunt bucuros să vă întâlnesc în această dimineaţă cu ocazia capitulilor şi adunărilor generale. Salut superioarele prezente şi pe voi toate, împreună cu unii dintre confraţii care vă însoţesc şi în adunările voastre.

O trăsătură comună a institutelor din care faceţi parte este curajul care a caracterizat începuturile lor. Aş dori, aşadar, să mă inspir pentru o scurtă reflecţie din pasajul din Cartea Proverbelor care spune: "Femeia de valoare, cine o poate găsi? Ea este mai preţioasă decât coralii din depărtare" (Prov 31,10).

Cred că istoriile voastre oferă un răspuns la această întrebare: în ele, de fapt, Dumnezeu a găsit nu una, ci multe femei puternice şi curajoase, care nu au ezitat să-şi asume riscuri şi să înfrunte dificultăţi pentru a îmbrăţişa proiectele sale şi a răspunde "da" la chemarea sa. Nu numai atât: ele au deschis calea pentru multe altele care, ca şi voi, urmându-l pe Cristos, sărac, curat şi ascultător, au continuat opera sa, uneori până la martiriu.

Vorbim despre femei extraordinare care au plecat în misiune în vremuri dificile; care s-au aplecat asupra mizeriilor morale şi materiale în ambientele cele mai neglijate ale societăţii; care, pentru a fi aproape de cei aflaţi în nevoie, au acceptat să-şi rişte viaţa, până la punctul de a o pierde, victime ale violenţei brutale în timp de război.

Un imn antic din Liturgia Orelor cântă laudele femeilor ca ele, dezvăluindu-le secretul în aceste cuvinte: "Şi-au îmblânzit trupul cu postul, şi-au hrănit mintea cu hrana dulce a rugăciunii, şi-au potolit setea cu bucuriile cerului" (Hymnus Fortem virili pectore: Commune Sanctarum Mulierum, Ad I Vesperas).

Sunt cuvinte înţelepte şi profunde, care amintesc de rădăcinile vieţii voastre de consacrate, atât în contemplaţie, cât şi în angajarea apostolică. Forţa fidelităţii, de fapt, la ambele niveluri, vine din acelaşi izvor, Cristos, iar mijloacele de a scoate din bogăţiile sale sunt, aşa cum învaţă experienţa milenară a Bisericii, cele menţionate: asceza, rugăciunea, sacramentele, intimitatea cu Dumnezeu, cu cuvântul său şi cu lucrurile din cer (cf. Col 3,1-2).

Poate că unii, în lumea noastră imanentistă, ar putea crede că acesta este un tip de "spiritism", dar acest lucru ar fi contrazis uşor de însăşi mărturia a ceea ce au făcut şi continuă să facă Congregaţiile voastre de-a lungul secolelor. De fapt, numai datorită forţei care vine de la Dumnezeu, toate acestea au fost posibile. De altfel, experimentăm asta în fiecare zi: munca noastră este în mâinile Domnului, iar noi suntem numai instrumente mici şi inadecvate, "slujitori inutili", cum spune Evanghelia (cf. Lc 17,10). Totuşi, dacă ne încredinţăm lui, dacă rămânem uniţi cu el, se întâmplă lucruri mari, tocmai prin sărăcia noastră.

Sfântul Augustin, în acest sens, le-a recomandat fecioarelor: "Apropiaţi-vă de înălţimi cu piciorul umilinţei. Dumnezeu îi înalţă cu umilinţă pe cei care îl urmează [...]. Încredinţaţi lui darurile pe care vi le-a dăruit, pentru ca el să vi le păstreze; depuneţi la el forţa voastră (cf. Ps 58,10)" (De Sancta Virginitate, 52, 53). Şi Sfântul Ioan Paul al II-lea, meditând asupra vieţii călugăreşti pe fundalul Schimbării la Faţă a lui Cristos (cf. Mt 17,1-9), a vorbit despre "o «urcare pe munte» şi o «coborâre pe munte»" (Exortaţia apostolică Vita consecrata, 25 martie 1996, 14), prin care "discipolii care s-au bucurat de intimitatea Învăţătorului, învăluiţi pentru o clipă în splendoarea vieţii trinitare şi a comuniunii sfinţilor, aproape răpiţi în orizontul veşniciei, sunt imediat readuşi la realitatea cotidiană, unde nu-l văd decât pe «Isus singur» în umilinţa naturii umane şi sunt invitaţi să se întoarcă în vale, să trăiască împreună cu el truda planului lui Dumnezeu şi să parcurgă cu curaj calea crucii" (ibid.).

În această lumină, ne uităm la Regina Protmann, Maria Gertrude a Preţiosului Sânge, Marie-Anne de Tilly - împreună cu părintele Louis Chauvet - Sfânta Tereza de Avila şi pustnicii de pe Muntele Carmel, ca la persoane intim unite cu Dumnezeu şi, prin urmare, consacrate slujirii sale şi binelui întregii Biserici, angajate să înrădăcineze şi să consolideze în sufletele fraţilor acea împărăţie a lui Cristos pe care au simţit-o mai întâi vie în ei şi să o răspândească în fiecare colţ al pământului (cf. Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia dogmatică Lumen gentium, 44).

Preaiubitelor, aceasta este moştenirea pe care aţi primit-o şi care face ca prezenţa voastră aici să fie atât de semnificativă. Într-adevăr, chiar şi în zilele noastre, este nevoie de femei generoase. În această privinţă, permiteţi-mi să adresez un salut special surorilor carmelite desculţe din Ţara Sfântă, prezente aici: ceea ce faceţi este important, cu prezenţa voastră atentă şi tăcută în locurile din păcate sfâşiate de ură şi de violenţă, cu mărturia voastră de abandonare încrezătoare în Dumnezeu, cu invocaţia voastră constantă pentru pace. Vă însoţim cu toţii cu rugăciunea noastră şi, prin voi, ne apropiem şi de cei care suferă.

Vă mulţumesc vouă tuturor, surorilor, pentru binele pe care îl faceţi în atâtea ţări din lume şi în atâtea contexte diferite. Vă binecuvântez din inimă şi vă amintesc Domnului.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu