© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Întâlnire cu participanţii la capitulul general al augustinienilor (15 septembrie 2025)

Fraţilor preaiubiţi,

Sunt fericit să fiu aici cu voi cu ocazia capitulului vostru general. Pot spune că mă simt ca acasă şi că şi eu sunt profund implicat, într-un spirit de împărtăşire spirituală, în ceea ce trăiţi în aceste zile. Îi mulţumesc priorului general care şi-a încheiat slujirea şi îl salut pe priorul nou ales: pentru această misiune aşa de angajantă este nevoie de rugăciunea noastră a tuturor, să nu uităm asta!

Capitulul general este o ocazie preţioasă pentru a ne ruga împreună şi a reflecta asupra darului primit, asupra actualităţii carismei, precum şi asupra provocărilor şi problemelor care interpelează comunitatea. În timp ce se duc înainte diferitele activităţi, celebrarea capitulului înseamnă ascultarea Duhului, într-un anumit sens în analogie cu ceea ce spunea părintele nostru Augustin, amintind importanţa interiorităţii pe drumul credinţei: "Nu ieşi în afara ta, întoarce-te în tine însuţi: adevărul locuieşte în omul dinăuntru" (De vera religione, 39, 72).

Pe de altă parte, interioritatea nu este o evadare de la responsabilităţile noastre personale şi comunitare, de la misiunea pe care Domnul ne-a încredinţat-o în Biserică şi în lume, de la întrebările şi de la problemele urgente. Ne întoarcem în noi înşine pentru a ieşi apoi şi mai motivaţi şi mai entuziaşti în misiune. Întoarcerea în noi înşine reînnoieşte elanul spiritual şi pastoral: ne întoarcem la izvorul vieţii călugăreşti şi al consacrării, pentru a putea oferi lumină celor pe care Domnul îi pune pe drumul nostru. Redescoperim relaţia cu Domnul şi cu fraţii din propria familie călugărească, pentru că din această comuniune de iubire putem scoate inspiraţie şi aborda mai bine problemele vieţii comunitare şi provocările apostolice.

În acest context, după o reflecţie amplă şi comună pe care aţi dus-o înainte de-a lungul acestor ani, vă concentraţi asupra unor teme pe care aş vrea să le amintesc pe scurt.

Înainte de toate, o temă fundamentală: vocaţiile şi formarea iniţială. Îmi place să amintesc de acel îndemn al Sfântului Augustin: "Iubiţi ceea ce veţi fi" (Discurs 216, 8). Îl consider un sfat valoros, mai ales pentru a nu cădea în greşeala de a imagina formarea călugărească drept un set de reguli de respectat sau de lucruri de făcut, sau chiar ca pe o haină gata făcută de îmbrăcat în mod pasiv. În schimb, în centrul tuturor lucrurilor se află iubirea. O vocaţie creştină, şi în special cea călugărească, se naşte numai atunci când se simte atracţia a ceva mare, a unei iubiri care poate hrăni şi sătura inima. De aceea, prima noastră preocupare ar trebui să fie aceea de a-i ajuta, în special pe tineri, să întrezărească frumuseţea chemării şi să iubească ceea ce, îmbrăţişând vocaţia, vor putea deveni. Vocaţia şi formarea nu sunt realităţi prestabilite: sunt o aventură spirituală care implică întreaga istorie a unei persoane şi este vorba înainte de toate de o aventură de iubire cu Dumnezeu.

Iubirea, pe care, după cum ştim, Augustin a plasat-o în centrul căutării sale spirituale, este un criteriu fundamental şi pentru dimensiunea studiului teologic şi a formării intelectuale. Cunoscându-l pe Dumnezeu, nu este niciodată posibil să ajungem la el numai prin raţiunea noastră şi printr-o serie de informaţii teoretice, ci este vorba, mai degrabă, înainte de toate de a ne lăsa uimiţi de măreţia sa, de a ne întreba pe noi înşine şi despre sensul lucrurilor care se întâmplă pentru a găsi în ele urmele Creatorului şi, mai ales de a-l iubi şi de a-l face iubit. Celor care studiază, Augustin le sugerează generozitate şi umilinţă, care se nasc tocmai din iubire: generozitatea de a comunica propriile cercetări celorlalţi, pentru ca aceasta să le fie de folos credinţei lor; umilinţa pentru a nu cădea gloria deşartă a celor care caută cunoaşterea de dragul ei, simţindu-se superiori altora pentru faptul că o posedă.

În acelaşi timp, darul inefabil al carităţii divine este ceea ce trebuie să privim dacă dorim să trăim pe deplin şi viaţa comunitară şi activitatea apostolică, punând în comun bunurile noastre materiale, precum şi pe cele umane şi spirituale. Să ne amintim cât de eficace este ceea ce este scris în Regula noastră: "După cum vă hrăniţi dintr-o singură găzduire, tot aşa să vă îmbrăcaţi dintr-o singură garderobă" (Regula, 30). Să rămânem fideli faţă de sărăcia evanghelică şi să facem în aşa fel încât ea să devină criteriul pentru a trăi tot ceea ce suntem şi ceea ce avem, inclusiv mijloacele şi structurile noastre, în slujba misiunii noastre apostolice.

În cele din urmă, să nu uităm de vocaţia noastră misionară. Încă de la prima misiune din 1533, augustinienii au vestit evanghelia în atâtea părţi ale lumii cu pasiune şi generozitate, îngrijindu-se de comunităţile creştine locale, dedicându-se educaţiei şi învăţământului, dedicându-se săracilor şi realizând opere sociale şi caritabile. Acest spirit misionar nu trebuie să se stingă, pentru că este foarte necesar şi astăzi. Vă îndemn să-l reaprindeţi, amintindu-vă că misiunea evanghelizatoare la care suntem cu toţii chemaţi cere mărturia unei bucurii umile şi simple, disponibilitatea de a sluji, împărtăşirea vieţii poporului la care suntem trimişi.

Preaiubiţilor, vă urez să continuaţi lucrarea capitulului în bucurie fraternă şi cu inima dispusă să primească sugestiile Duhului. Mă rog pentru voi, pentru ca iubirea Domnului să inspire gândurile voastre şi acţiunile voastre, făcându-vă apostoli şi martori ai evangheliei în lume. Să mijlocească Fecioara Maria şi Sfântul Augustin şi să vă însoţească binecuvântarea apostolică.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu