© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat episcopilor hirotoniţi în ultimul an (11 septembrie 2025)

Buongiorno, good morning. Vom începe cântând Veni Creator. Cred că aveţi toţi un exemplar. Sper ca vreunul să aibă o voce mai bună decât a mea în această dimineaţă... Începem a cappella.

[Cântarea "Veni Creator"]

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Pacea să fie cu voi!

[Salut al cardinalului Tagle]

[În engleză] "În slujba Bisericii"! Bună dimineaţa tuturor. Voi începe cu câteva observaţii pregătite în limba italiană, apoi poate voi trece la engleză pentru a-i lăsa pe traducători să se odihnească. Apoi vom avea timp pentru dialog. Aş fi foarte bucuros să vă ascult pe cât mai mulţi dintre voi, poate să vă dau ocazia să puneţi câteva întrebări şi, în acest fel, să ne putem cunoaşte puţin.

Avem 200 de episcopi, un singur papă şi nu prea mult timp, aşa că vom profita la maximum de el. Vom avea o pauză în jurul orei 11 sau vom lucra pentru a termina în jurul orei 11, iar apoi a doua parte a dimineţii va fi pentru o ocazie individuală de a vă saluta, de a vă face o fotografie frumoasă - pe care o puteţi agăţa undeva în casa voastră episcopală - şi cel puţin de a avea ocazia să vă salutaţi. Aşadar, acesta va fi cursul dimineţii. Sunteţi liberi să începeţi să vă gândiţi la întrebările pe care le aveţi sau la lucrurile pe care aţi putea dori să le împărtăşiţi.

Mai întâi, câteva observaţii pregătite, în limba italiană.

Iubiţi fraţi întru episcopat,

Vă urez bun venit şi vă salut cu mare bucurie, aproape la încheierea acestor zile de formare şi de rugăciune pe care le-aţi trăit împreună, aici, la Roma. Mulţumesc Dicasterului pentru Episcopi - credeam că voi ajunge şi eu la acest curs îmbrăcat în negru, dar... - Dicasterului pentru Bisericile Orientale şi Dicasterului pentru Evanghelizare, reprezentat de prefect, de secretari şi de colaboratorii lor, care s-au ocupat de pregătirea şi organizarea acestui curs.

Aş vrea să amintesc, înainte de toate, ceva atât de simplu, pe cât de neevident: darul pe care l-aţi primit nu este pentru voi înşivă, ci pentru a sluji cauza evangheliei. Aţi fost aleşi şi chemaţi pentru a fi trimişi, ca apostoli ai Domnului şi ca slujitori ai credinţei. Şi tocmai asupra acestui lucru aş vrea să reflectez pe scurt, înainte de a intra într-un dialog fratern cu voi: episcopul este slujitor, episcopul este chemat să slujească credinţa poporului.

Este vorba de ceva ce are legătură cu identitatea noastră. Mai târziu, voi vorbi puţin despre unele elementele şi caracteristici ale acestei identităţi. Poate că unii dintre voi încă se mai întreabă: de ce am fost ales eu? Cel puţin eu mă întreb. Slujirea nu este o caracteristică exterioară sau un mod de a exercita un rol. Dimpotrivă, celor pe care Isus îi cheamă ca discipoli şi vestitori ai evangheliei, în special celor doisprezece, li se cere libertate interioară, sărăcia în duh şi disponibilitatea de a sluji care se naşte din iubire, pentru a întrupa aceeaşi alegere a lui Isus, care s-a făcut sărac pentru a ne îmbogăţi (cf. 2Cor 8,9). El ne-a arătat stilul lui Dumnezeu, care nu ni se revelează în putere, ci în iubirea unui Tată care ne cheamă la comuniune cu el.

Referitor la hirotonirea episcopului, Augustin afirmă: "Mai întâi, cel care prezidează poporul trebuie să înţeleagă că este slujitorul multora" (Discurs 340/A, 1). În acelaşi timp, el aminteşte că "o anumită manie pentru grandoare" se strecurase în apostoli (ibid.), în faţa căreia Isus a trebuit să intervină ca un medic pentru a-i vindeca. Într-adevăr, ne amintim de avertismentul Domnului când vede grupul celor doisprezece care discută despre cine este cel mai mare: "Oricine vrea să fie mare între voi va fi slujitorul vostru, iar oricine vrea să fie primul între voi va fi slujitorul tuturor" (Mc 10,43-44). Papa Francisc a spus de mai multe ori: singura autoritate pe care o avem este slujirea, şi o slujire umilă! Este cu adevărat important să medităm la aceste cuvinte şi să încercăm să le trăim.

De aceea vă cer să fiţi vegheaţi mereu şi să mergeţi în umilinţă şi rugăciune, pentru a deveni slujitori ai poporului la care Domnul vă trimite. Această slujire - a amintit Papa Francisc cu o ocazie ca aceasta - se exprimă prin faptul că este un semn al apropierii lui Dumnezeu: "Apropierea de poporul care ne este încredinţat nu este o strategie oportunistă, ci condiţia noastră esenţială. Lui Isus îi place să se apropie de fraţii săi prin intermediul nostru, prin intermediul mâinilor noastre deschise care mângâie şi consolează; prin cuvintele noastre, rostite pentru a unge lumea cu evanghelia şi nu cu noi înşine; prin inimile noastre, atunci când luăm asupra noastră grijile şi bucuriile fraţilor" (Discurs către episcopii participanţi la Cursul de formare, 12 septembrie 2019).

În acelaşi timp, astăzi trebuie să ne întrebăm ce înseamnă să fim slujitori ai credinţei poporului. Oricât de important şi necesar ar fi, simpla cunoaştere a faptului că slujirea noastră este înrădăcinată într-un spirit de slujire, după chipul lui Cristos, nu este suficientă. Trebuie să se traducă şi în stilul apostolatului, în diferitele forme de îngrijire pastorală şi guvernare şi în dorinţa de vestire, în moduri la fel de diferite şi creative în funcţie de situaţiile specifice cu care vă confruntaţi.

Criza credinţei şi a transmiterii sale, împreună cu provocările care se referă la apartenenţa şi la practica eclezială, ne invită să redescoperim pasiunea şi curajul pentru o nouă vestire a evangheliei. În acelaşi timp, mulţi oameni care par îndepărtaţi de credinţă se întorc adesea să bată la uşile Bisericii sau se deschid unei noi căutări de spiritualitate, care uneori găseşte un limbaj şi o formă inadecvate în programele pastorale tradiţionale. Nu trebuie să uităm nici celelalte provocări, de natură mai culturală şi socială, care ne preocupă pe toţi şi care afectează în mod special anumite teritorii: tragedia războiului şi a violenţei, suferinţele săracilor, aspiraţia atâtor oameni la o lume mai fraternă şi solidară, provocările etice care ne interpelează cu privire la valoarea vieţii şi a libertăţii, şi lista ar putea fi cu siguranţă mai lungă.

În acest context, Biserica vă trimite ca păstori grijulii, atenţi, care ştiu să împărtăşească drumul, întrebările, neliniştile şi speranţele oamenilor; păstori care doresc să fie ghizi, părinţi şi fraţi pentru preoţi şi pentru surorile şi fraţii în credinţă.

Preaiubiţilor, mă rog pentru voi, ca vântul Duhului să nu vă lipsească niciodată şi ca bucuria hirotonirii voastre, ca o bună mireasmă, să se răspândească şi asupra celor pe care îi veţi sluji. Mulţumesc!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu