Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Leon al XIV-lea: Mesaj adresat participanților la întâlnirea interreligioasă din Bangladesh (6-12 septembrie 2025)

Îmi face plăcere să transmit salutări de prietenie participanților la întâlnirea interreligioasă din Bangladesh. Mai presus de toate, vă doresc pacea care poate veni numai de la Dumnezeu - una care este "dezarmată și dezarmantă, umilă și perseverentă" și "care caută mereu caritatea, care caută mereu să fie aproape, mai presus de toate, de cei care suferă" (Urbi et Orbi, 8 mai 2025).

Îi felicit pe organizatorii acestei întâlniri pentru alegerea temei "Promovarea unei culturi a armoniei între frați și surori". Într-adevăr, această temă reflectă spiritul de deschidere fraternă pe care oamenii de bunăvoință încearcă să-l cultive cu membrii altor tradiții religioase. Ea izvorăște, de asemenea, din convingerea că comunitatea noastră umană este cu adevărat una - în origine și în destin sub Dumnezeu (cf. Conciliul Vatican II, Declarația despre relația Bisericii cu religiile necreștine Nostra Aetate, 28 octombrie 1965, 1). Suntem cu toții fiii săi și, prin urmare, frați și surori. Ca o singură familie, împărtășim oportunitatea și responsabilitatea de a continua să cultivăm o cultură a armoniei și păcii.

În acest sens, putem vorbi pe bună dreptate despre "cultură" în două sensuri. Cultura poate însemna bogata moștenire de arte, idei și instituții sociale care caracterizează fiecare popor. În același timp, cultura poate fi înțeleasă ca un mediu hrănitor care susține creșterea. Așa cum un ecosistem sănătos permite plantelor diverse să prospere una lângă alta, tot așa o cultură socială sănătoasă permite comunităților diverse să prospere în armonie. O astfel de cultură trebuie cultivată cu grijă. Are nevoie de lumina soarelui adevărului, de apa carității și de solul libertății și dreptății. Știm din momente dureroase din istorie că atunci când cultura armoniei este neglijată, buruienile pot sufoca pacea. Suspiciunile prind rădăcini; stereotipurile se întăresc; extremiștii exploatează temerile pentru a semăna dezbinare. Împreună, ca tovarăși în dialogul interreligios, suntem ca niște grădinari care îngrijesc acest câmp al fraternității, ajutând la menținerea dialogului fertil și la îndepărtarea buruienilor prejudecăților.

Într-adevăr, chiar această ocazie pe care o împărtășiți astăzi este o mărturie frumoasă. Afirmă că diferențele de crez sau de origine nu trebuie să ne despartă. Dimpotrivă, în actul întâlnirii reciproce în prietenie și dialog, stăm împreună împotriva forțelor de diviziune, ură și violență care prea adesea au afectat omenirea. Unde alții au semănat neîncredere, noi alegem încrederea; unde alții ar putea alimenta frica, noi căutăm înțelegerea; unde alții văd diferențele ca bariere, noi le recunoaștem ca mijloace de îmbogățire reciprocă (cf. Francisc, Întâlnire ecumenică și interreligioasă pentru pace, 1 decembrie 2017).

Într-adevăr, a construi o cultură a armoniei înseamnă împărtășirea nu doar a ideilor, ci și a experiențelor concrete. După cum ne amintește Sfântul Iacob, "religia curată și fără pată înaintea lui Dumnezeu... este aceasta: a-i vizita pe orfani și pe văduve în necazurile lor" (Iac 1,27). Din această perspectivă, putem spune că o măsură autentică a prieteniei interreligioase este disponibilitatea noastră de a fi împreună în slujba celor mai vulnerabili ai societății. Bangladesh a fost deja martor la exemple inspiratoare ale acestei unități în ultimii ani, când oameni de diferite credințe s-au unit în solidaritate și rugăciune în perioade de dezastre naturale sau tragedii. Astfel de gesturi construiesc punți - între credințe, între teorie și practică, între comunități - astfel încât toți bengalezii și, într-adevăr, întreaga omenire să poată trece de la suspiciune la încredere, de la izolare la colaborare. De asemenea, ele întăresc rezistența comunităților împotriva vocilor dezbinării. Cooperarea în orice faptă bună este un antidot extrem de eficient împotriva forțelor care ne-ar atrage în ostilitate și agresiune. Atunci când dialogul nostru este trăit în acțiuni, răsună un mesaj puternic: că pacea, nu conflictul, este visul nostru cel mai prețuit și construirea acestei păci este o misiune pe care o întreprindem împreună.

Cu aceste sentimente, doresc să reafirm angajarea Bisericii Catolice de a merge alături de voi pe acest drum. Uneori, neînțelegerile sau rănile din trecut ne pot încetini pașii. Totuși, să ne încurajăm unii pe alții să perseverăm. Fiecare discuție de grup, fiecare proiect de slujire comună sau masă împărtășită, fiecare curtoazie arătată unui aproape de o altă religie - acestea sunt cărămizi ale ceea ce Sfântul Ioan Paul al II-lea a numit "o civilizație a iubirii" (Mesaj pentru celebrarea Zilei Mondiale a Păcii, 1 ianuarie 2001).

Vă asigur de iubirea și rugăciunile mele fraterne. Fie ca Cel Preaînalt să vă binecuvânteze pe fiecare dintre voi, familiile și comunitățile voastre. Fie ca el să binecuvânteze țara voastră cu o armonie și o pace tot mai profunde. Și fie ca el să binecuvânteze lumea noastră, care are atât de urgentă nevoie de lumina fraternității.

Din Vatican, 28 august 2025

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat