Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Slănic Moldova: Administrarea sacramentului Mirului

Duminică, 17 august 2025, Parohia "Adormirea Maicii Domnului" din Slănic Moldova a trăit un moment deosebit de har și bucurie spirituală, deoarece 25 de adolescenți și tineri l-au primit pe Duhul Sfânt cu cele șapte daruri prin impunerea mâinilor și ungerea cu sfântul Mir acordată de Preasfințitul Iosif Păuleț, episcopul Diecezei de Iași.

Sfânta Liturghie a fost celebrată într-un cadru solemn, într-o atmosferă încărcată de emoție și și bucurie, atât pentru candidații la primirea sacramentului sfântului Mir, cât și pentru nașii și părinții noștri care ne-au sprijinit și îndrumat cu răbdare în parcursul nostru de pregătire. Biserica a fost plină de credincioși veniți în număr mare să fie martori ai acestui pas important din viața noastră, a celor care am ales să ne reînnoim făgăduințele de la botez și ne-am dorit să-l primim pe Duhul Sfânt.

Împreună cu întreaga comunitate, preotul paroh Paul-Cristian Niculăeși a pregătit cu grijă acest moment liturgic din care am învățat că fiecare detaliu contează în parcursul nostru de pregătire spirituală.

În cuvântul său de învățătură, Preasfințitul Iosif ne-a vorbit despre Duhul Sfânt și despre responsabilitatea pe care o implică primirea sfântului Mir, aceea a chemării de a fi martori ai evangheliei în lume: "Dragi tineri, astăzi primiți o misiune. Duhul Sfânt nu vine pentru a ne face confortabili, ci curajoși. Să-l lăsați să lucreze în voi, să vă lumineze alegerile, să vă întărească în credință și să vă aprindă inima cu focul iubirii lui Dumnezeu."

Ceremonia ungerii cu Sfântul Mir a fost însoțită de rugăciuni intense, de cântări liturgice înălțătoare și de emoția noastră sinceră pentru că am spus "da" în mod conștient și asumat credinței catolice primite în dar la Botez.

După celebrarea liturgică, sărbătoarea a continuat în spirit de comuniune, primind felicitări din partea familiei, a nașilor și a prietenilor care ne-au fost alături. Noi, cei nou miruiți, suntem recunoscători față de toți cei care ne-au sprijinit pe drumul credinței noastre și ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-i răsplătească pentru tot binele pe care ni l-au făcut. Promitem cu toții că vom rămâne înrădăcinați în iubirea lui Cristos și în viața Bisericii.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile sale revărsate asupra parohiei din Slănic Moldova și ne rugăm ca Duhul Sfânt să rămână mereu călăuza noastră în viața spirituală și în drumul nostru de formare umană, deoarece acum știm: "Când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veți primi o putere și îmi veți fi martori până la marginile pământului!" (Fap 1,8).

Maria-Florence Irimia

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 17 august: Slănic Moldova: Administrarea sacramentului Mirului




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat