![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
Episcopia Romano-Catolică de Iași
COMUNICAT DE PRESĂ Pelerinaj la Sanctuarul Maicii Domnului de la Cacica
În afara pelerinilor din România, vor fi prezenți și credincioși din străinătate sau credincioși români care locuiesc în diaspora, veniți special pentru a participa la pelerinajul de la Cacica. Printre pelerini vor fi: PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, și ÎPS Giampiero Gloder, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova. Aproximativ 100 de voluntari tineri vor asigura buna desfășurare a pelerinajului. Joi, 14 august, la ora 12.00, pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, ministru provincial al Provinciei "Sfântul Iosif" din România a Ordinului Fraților Minori Conventuali, va celebra Sfânta Liturghie de deschidere a pelerinajului. Predicile de la Liturghiile principale ale pelerinajului vor fi ținute de pr. Cristinel Sociu, OFMConv, vicar în Parohia "Nașterea Sfintei Fecioare Maria", din Huși. La ora 18.00 va fi Sfânta Liturghie celebrată de PS Petru Sescu, animată de tineri, seminariști și persoane consacrate. Privegherea mariană cu lumânări de la ora 22.00 constituie pentru pelerini apogeul ajunului sărbătorii Adormirea Maicii Domnului. Rugăciuni și cântece în cinstea Maicii Domnului se vor înălța din glasurile și din inimile pelerinilor. Celebrarea va fi prezidată de PS Iosif Păuleț. În ziua de hram, vineri, 15 august, vor avea loc, la ora 6.00, Sfânta Liturghie în limba română, iar la ora 7.30 Sfânta Liturghie greco-catolică. Liturghia în limba maghiară va fi la ora 8.30, cea în limba polonă, la 9.15, și în limba germană, la ora 9.30. În centrul sărbătorii Adormirea Maicii Domnului este Sfânta Liturghie de hram celebrată la ora 11.00 de ÎPS Giampiero Gloder. Excelența Sa va ține și cuvântul de învățătură. La Liturghie vor concelebra PS Iosif Păuleț, care va avea un mesaj special adresat pelerinilor, PS Petru Sescu și aproximativ 100 de preoți din țară și din străinătate. La final, icoana va fi purtată în procesiune în jurul bisericii și vor fi binecuvântate florile și obiectele religioase aduse de pelerini. În scrisoarea trimisă ca o invitație la pelerinajul de la Cacica, cu titlul "Sfânta Fecioară Maria de la Cacica, semn de speranță pentru dieceza noastră", PS Iosif i-a îndemnat pe credincioși să meargă la sanctuarul marian pentru a gusta "bucuria de a fi familia lui Dumnezeu adunată în jurul sfântului altar" în acest an special, când trăim Jubileul Speranței. Mesajul păstorului Diecezei de Iași se încheie cu sublinierea nevoii de speranță: "Avem nevoie de speranță. Suntem pelerini ai speranței. Lumea întreagă trăiește cu speranța că într-o zi războaiele vor înceta și va fi pace pe pământul nostru. Țara noastră speră într-un viitor mai bun și mai stabil. Copiii privesc cu speranță către viitor, dorindu-și o educație bună și iubire. Tinerii nutresc speranța unui viitor ce poartă amprenta seninătății și a predictibilității, în care să își poată întemeia o familie și crește copiii. Adulții credincioși trăiesc cu speranța că fiii și nepoții lor vor duce mai departe flacăra credinței. Toți avem speranțe care ne înflăcărează inima. Maica Domnului este Maica speranței. La Cacica să îi vorbim despre speranțele noastre, despre grijile și bucuriile noastre. Ea, cea care a dat naștere lui Cristos, speranța lumii, ne va conduce la el, Mântuitorul nostru. Vom găsi astfel fundamentul speranței ce nu se clatină, izvorul bucuriei care nu seacă niciodată." Întregul program al pelerinajului va fi transmis în direct audio/video de echipa ERCIS FM, radioul Diecezei Romano-Catolice de Iași. * * * Sanctuarul de la Cacica este un loc de rugăciune și meditație, sfințit prin prezența icoanei miraculoase a Preacuratei Fecioare Maria, copie a icoanei "Madona Neagră" de la Częstochowa (Polonia), care a fost adusă la Cacica în anul 1809. Sanctuarul se găsește în frumoasa regiune bucovineană, la 19 km de Gura Humorului și la 36 km de Suceava. Bazilica se află în centrul localității, care este înconjurată de dealuri acoperite cu păduri, pajiști, delectând prin această imagine privirea oricărui trecător. Actuala biserică a fost construită între anii 1903 și 1904, în stil neogotic, în crucieră, din piatră cioplită și cărămidă roșie presată, urmând un proiect din Polonia. Biserica a fost consacrată în ziua de 16 octombrie 1904, de către arhiepiscopii de Lvov: Józef Bilczewski și Józef Weber. Cu această ocazie s-a stabilit celebrarea oficială a hramului și a pelerinajului în cinstea Adormirii Maicii Domnului din ziua de 15 august. În ziua de 15 august 1996, biserica a fost declarată sanctuar diecezan; în anul 1997 a fost declarată sanctuar național. Anul acesta se împlinesc 25 de ani de când, în anul 2000, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a acordat bisericii titlul de "basilica minor". Biroul de presă
________________________________________ Persoane de contact:
* * * Programul celebrărilor de la Cacica în anul 2025
* * *
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2025 * ![]() | ![]() |