![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
În perioada 1-3 august 2025, în Parohia Romano-Catolică din Luizi-Călugăra, aflată sub îngrijirea spirituală a Fraților Minori Conventuali, a avut loc vizita pastorală a PS Iosif Păuleț, episcopul Diocezei Romano-Catolice de Iași. Preasfințitul Iosif a început vizita sa cu Sfânta Liturghie de deschidere celebrată în seara zile de vineri în biserica parohială, pentru spovada credincioșilor fiind disponibil părintele însoțitor Romeo Neculai.
Ziua de sâmbătă a debutat cu Sfânta Liturghie celebrată de părintele însoțitor, la scaunul de spovadă, fiind la dispoziția credincioșilor însuși episcopul.
După clipele frumoase petrecute în mijlocul copiilor, au fost convocate în oratoriu Consiliul Pastoral Parohial și Consiliul Economic, episcopul dorind să îi cunoască pe membrii acestora și să le transmită gândul său de recunoștință și apreciere pentru slujirea pe care o îndeplinesc în cadrul Bisericii. Preasfințitul Iosif i-a îndemnat să aibă o colaborare mereu rodnică spre binele tuturor credincioșilor și le-a oferit câteva sugestii privitoare la structura acestor consilii și a modalităților potrivite prin care membrii lor să anime și să favorizeze viața spirituală a comunității, fără a uita de importanța dimensiunii caritative. În după-amiaza aceleași zile, după prânz a fost un timp rezervat pentru audiențe private, fără programare și fără restricție la biroul parohial, acestea fiind urmate de întâlnirea cu terțiarii, mai exact cu frații și surorile Ordinului Franciscan Secular, și în același timp cu membrii Armatei Maicii Domnului, asociație de pietate întemeiată de Sfântul Maximilian Maria Kolbe în colaborare cu alți confrați, printre care se afla și părintele Iosif Petru Maria Pal, fost paroh al comunității rămas viu în amintirea credincioșilor și care este înmormântat în interiorul Bisericii "Înălțarea Sfintei Cruci", fiind totodată și ctitor al acesteia.
Vizita pastorală în Parohia Luizi-Călugăra s-a încheiat după masa de prânz, episcopul având în cele din urmă o întrevedere finală cu părintele Iacob Fabian, OFMConv., parohul comunității. Comunitatea parohială din Luizi-Călugăra * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 1-3 august: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia Luizi-Călugăra * * * Din arhiva ercis.ro: Secțiunea "Anul pastoral 2024-2025. "Discipoli misionari ai lui Cristos" Programul vizitelor pastorale ale PS Iosif Păuleț în Dieceza de Iași (începând din octombrie 2022) Secțiunea "Vizite pastorale"
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2025 * ![]() | ![]() |