© Vatican Media

Veghe de rugăciune cu tinerii prezidată de Sfântul Părinte Leon al XIV-lea (2 august 2025)

Întrebarea 1 – Prietenia

[În spaniolă] Sfinte Părinte, sunt Dulce María, am 23 de ani şi vin din Mexic. Mă adresez dumneavoastră ca purtător de cuvânt al unei realităţi pe care noi, tinerii, o trăim în atâtea părţi ale lumii. Suntem copii ai timpului nostru. Trăim într-o cultură care ne aparţine şi care, fără să ne dăm seama, ne modelează; este marcată de tehnologie, mai ales în domeniul reţelelor de socializare. Adesea ne amăgim cu iluzia că avem mulţi prieteni şi că creăm relaţii apropiate, în timp ce experimentăm din ce în ce mai mult diferite forme de singurătate. Suntem apropiaţi şi conectaţi cu atâtea persoane, dar acestea nu sunt relaţii adevărate şi durabile, ci mai degrabă trecătoare şi adesea iluzorii.

Sfinte Părinte, întrebarea mea este: cum putem găsi o prietenie sinceră şi o iubire genuină care să ne conducă la adevărata speranţă? Cum ne poate ajuta credinţa să ne construim viitorul?

Dragi tineri, relaţiile umane, relaţiile noastre cu alte persoane sunt indispensabile pentru fiecare dintre noi, începând cu faptul că fiecare bărbat şi femeie din lume se naşte ca fiii cuiva. Viaţa noastră începe cu o legătură şi prin aceste legături creştem. În acest proces, cultura joacă un rol fundamental: este codul cu care ne înţelegem pe noi înşine şi interpretăm lumea. Asemenea unui dicţionar, fiecare cultură conţine atât cuvinte nobile, cât şi vulgare, valori şi erori pe care trebuie să învăţăm să le recunoaştem. Căutând cu pasiune adevărul, nu numai că primim o cultură, ci o transformăm prin alegeri de viaţă. Adevărul, într-adevăr, este o legătură care uneşte cuvintele cu lucrurile, numele cu chipurile. Minciunile, în schimb, separă aceste aspecte, generând confuzie şi neînţelegeri.

Acum, printre numeroasele conexiuni culturale care ne caracterizează viaţa, internetul şi reţelele sociale au devenit "o oportunitate extraordinară de dialog, întâlnire şi schimb între persoane, precum şi de acces la informaţie şi cunoaştere" (Papa Francisc, Christus vivit, 87). Totuşi, aceste instrumente devin ambigue atunci când sunt dominate de logici comerciale şi de interese care perturbă intermitent relaţiile noastre. În acest sens, Papa Francisc amintea că uneori "mecanismele comunicării, publicităţii şi reţelelor sociale pot fi folosite pentru a ne face fiinţe adormite, dependente de consum" (Christus vivit, 105). Relaţiile noastre devin atunci confuze, anxioase sau instabile. În plus, după cum ştiţi, astăzi există algoritmi care ne spun ce ar trebui să urmărim, ce ar trebui să gândim şi cine ar trebui să fie prietenii noştri. Şi atunci relaţiile noastre devin confuze, uneori anxioase. Când instrumentul domină fiinţa umană, aceasta devine un instrument: da, un instrument al pieţei şi, în acelaşi timp, o marfă. Numai relaţiile sincere şi legăturile stabile favorizează istorii de viaţă bună.

Dragi tineri, fiecare persoană îşi doreşte în mod natural această viaţă bună, aşa cum plămânii doresc aerul, dar cât de greu este să o găseşti! Cât de greu este să găseşti o prietenie autentică. Cu secole în urmă, Sfântul Augustin a înţeles cea mai profundă dorinţă a inimilor noastre; este dorinţa fiecărei inimi umane, chiar şi fără a cunoaşte dezvoltarea tehnologică de astăzi. Şi el a trecut printr-o tinereţe furtunoasă; dar nu s-a mulţumit, nu a redus la tăcere strigătul inimii sale. Augustin a căutat adevărul, adevărul care nu dezamăgeşte, frumuseţea care nu se ofileşte niciodată. Şi cum l-a găsit? Cum a găsit o prietenie sinceră, o iubire capabilă să dea speranţă? Găsind pe cineva care deja îl căuta, găsindu-l pe Isus Cristos. Cum şi-a construit viitorul? Urmându-l pe El, prietenul său de-o viaţă. Cu propriile sale cuvinte: "Nu există prietenie autentică dacă nu este în Cristos". Saint Augustin tells us: «There is no friendship that is authentic if that is not in Christ. And the true friendship is always in Jesu Christ with truth, love and respect» [Sfântul Augustin ne spune: «Nu există prietenie autentică dacă nu este în Cristos. Şi adevărata prietenie este întotdeauna în Isus Cristos, cu adevăr, iubire şi respect»]. Şi numai în El poate fi fericită şi veşnică" (Răspuns la cele două scrisori ale pelagienilor, I, I, 1); "Îşi iubeşte cu adevărat prietenul cel care îl iubeşte pe Dumnezeu în prietenul său" (Discurs 336, 2), ne spune Augustin. Prietenia cu Cristos, care stă la temelia credinţei, nu este numai un ajutor printre multe altele pentru construirea viitorului; este steaua noastră polară. După cum scria Fericitul Pier Giorgio Frassati, "A trăi fără credinţă, fără un patrimoniu de apărat, fără a susţine o luptă pentru Adevăr, nu înseamnă a trăi, ci a te descurca" (Scrisori, 27 februarie 1925). Când prieteniile noastre reflectă această legătură intensă cu Isus, ele devin cu adevărat sincere, generoase şi adevărate.

Dragi tineri, vogliatevi bene tra di voi! Volersi bene in Cristo! Saper vedere Gesù negli altri. L’amicizia può veramente cambiare il mondo. L’amicizia è una strada per la pace [Iubiţi-vă între voi! A ne iubi în Cristos! A şti să-l vedem pe Isus în ceilalţi. Prietenia poate schimba cu adevărat lumea. Prietenia este un drum spre pace]. Prietenia este drumul spre pace.

Întrebarea 2 – Curajul pentru a alege

[În italiană] Sfinte Părinte, numele meu este Gaia, am 19 ani şi sunt italiancă. În această seară, noi toţi tinerii de aici am dori să vă împărtăşim visele, speranţele şi îndoielile noastre. Anii noştri sunt marcaţi de deciziile importante pe care suntem chemaţi să le luăm pentru a orienta viaţa noastră viitoare. Cu toate acestea, datorită climatului de incertitudine care ne înconjoară suntem ispitiţi să amânăm, iar frica unui viitor necunoscut ne paralizează. Ştim că a alege este echivalent cu a renunţa la ceva, iar acest lucru ne blochează, cu toate acestea percepem că speranţa indică obiective realizabile, chiar dacă acestea sunt marcate de precaritatea momentului prezent.

Sfinte Părinte, vă întrebăm: unde găsim curajul pentru a alege? Cum putem să fim curajoşi şi să trăim aventura libertăţii vii, făcând alegeri radicale şi încărcate de semnificaţie?

Mulţumesc pentru această întrebare. La pregunta es ¿cómo encontrar la valentía para escoger? Where can we find the courage to choose and to make wise decisions? [Întrebarea este: cum să găsim curajul de a alege? Unde putem găsi curajul de a alege şi de a lua decizii înţelepte?] Alegerea este un act uman fundamental. Privindu-l cu atenţie, înţelegem că nu este vorba numai de a alege ceva, ci de a alege pe cineva. Când alegem, într-un sens puternic, decidem cine vrem să devenim. Alegerea prin excelenţă, de fapt, este decizia pentru viaţa noastră: ce fel de bărbat vrei să fii? Ce fel de femeie vrei să fii? Preaiubiţi tineri, învăţăm să alegem prin încercările vieţii şi, în primul rând, amintindu-ne că noi am fost aleşi. Această amintire trebuie explorată şi cultivată. Am primit viaţa gratis, fără să o alegem! La originea noastră nu a fost o decizie a noastră, ci o iubire care ne-a voit. În cursul existenţei, cei care ne ajută să recunoaştem şi să reînnoim acest har în alegerile pe care suntem chemaţi să le facem se dovedesc a fi cu adevărat prieteni.

Dragi tineri, aţi spus bine: "A alege înseamnă şi a renunţa la altceva, iar asta uneori ne blochează". Pentru a fi liberi, trebuie să pornim de la temelia stabilă, de la stânca ce susţine paşii noştri. Această stâncă este o iubire care ne precedă, ne surprinde şi ne depăşeşte infinit: este iubirea lui Dumnezeu. De aceea, în faţa lui, alegerea devine o judecată care nu ne ia niciun bine, ci conduce întotdeauna la ceea ce este mai bine.

Curajul de a alege vine din iubire, pe care Dumnezeu ne-o arată în Cristos. El este cel care ne-a iubit cu toată fiinţa sa, mântuind lumea şi arătându-ne astfel că darul vieţii este calea pentru a realiza persoana noastră. De aceea, întâlnirea cu Isus corespunde aşteptărilor cele mai profunde ale inimii noastre, pentru că Isus este Iubirea lui Dumnezeu făcută om.

În acest sens, acum douăzeci şi cinci de ani, chiar aici, unde ne aflăm, Sfântul Ioan Paul al II-lea a spus: "Pe Isus îl căutaţi atunci când visaţi fericirea; el este cel care vă aşteaptă atunci când nimic din ce găsiţi nu vă satisface; el este frumuseţea care vă atrage atât de mult; el este cel care vă provoacă prin acea sete de radicalitate care nu vă permite să vă adaptaţi la compromis; el este cel care vă determină să depuneţi măştile care fac viaţa falsă; el este cel care citeşte în inima voastră deciziile cele mai adevărate pe care alţii ar vrea să le sufoce" (Veghe de rugăciune pentru a XV-a Zi Mondială a Tineretului, 19 august 2000). Frica lasă apoi spaţiu speranţei, pentru că suntem siguri că Dumnezeu duce la bun sfârşit ceea ce el începe.

Recunoaştem fidelitatea sa în cuvintele celor care iubesc cu adevărat, pentru că au fost cu adevărat iubiţi. "Tu eşti viaţa mea, Doamne": este ceea ce rostesc un preot şi o consacrată, plini de bucurie şi libertate: "Tu eşti viaţa mea, Doamne". "Te primesc ca soţie a mea şi ca soţ al meu": aceasta este fraza care transformă iubirea bărbatului şi a femeii într-un semn eficace al iubirii lui Dumnezeu în căsătorie. Iată alegeri radicale, alegeri pline de semnificaţie: căsătoria, preoţia, consacrarea călugărească exprimă dăruirea de sine, liberă şi eliberatoare, care ne face cu adevărat fericiţi. Şi acolo găsim fericirea, atunci când învăţăm să ne dăruim pe noi înşine. Să ne dăruim viaţa pentru ceilalţi.

Aceste alegeri dau sens vieţii noastre, transformând-o după imaginea Iubirii perfecte, care a creat-o şi a răscumpărat-o de orice rău, chiar şi de moarte. Spun asta în seara aceasta gândindu-mă la două tinere, María, o tânără de douăzeci de ani din Spania, şi Pascale, o tânără de optsprezece ani din Egipt. Ambele au ales să vină la Roma pentru Jubileul tinerilor, iar moartea le-a cuprins în aceste zile. Să ne rugăm împreună pentru ele; să ne rugăm şi pentru familiile lor, pentru prietenii lor şi pentru comunităţile lor. Isus Înviat să le primească în pacea şi în bucuria Împărăţiei sale. Şi aş vrea să vă cer rugăciunile şi pentru un alt prieten, un tânăr spaniol, Ignacio Gonzalvez, care a fost internat la spitalul "Bambino Gesù": să ne rugăm pentru el, pentru sănătatea lui.

A găsi curajul de a face alegerile dificile şi a-i spune lui Isus: "Tu eşti viaţa mea, Doamne". "Lord, You are my life". Mulţumesc.

Întrebarea 3 – Chemarea binelui şi valoarea tăcerii

[În engleză] Sfinte Părinte, numele meu este Will. Am 20 de ani şi sunt din Statele Unite. Aş dori să vă adresez o întrebare în numele atâtor tineri care tânjesc, în inimile lor, după ceva mai profund… Suntem atraşi de viaţa interioară, chiar dacă la prima vedere suntem judecaţi ca o generaţie superficială şi lipsită de gânduri. În adâncul nostru, ne simţim atraşi de frumos şi de bine ca surse de adevăr. Valoarea tăcerii, ca în această veghe, ne fascinează, chiar dacă uneori insuflă frică din cauza unui sentiment de gol. Sfinte Părinte, aş dori să vă întreb: cum putem să-l întâlnim cu adevărat pe Domnul Înviat în viaţa noastră şi să fim siguri de prezenţa sa chiar şi în mijlocul încercărilor şi incertitudinilor?

Pentru a lansa acest An Jubiliar, Papa Francisc a publicat documentul intitulat Spes non confundit, care înseamnă "speranţa nu înşeală". În acel document, el a scris: "În inima fiecărui om, speranţa locuieşte ca dorinţă şi aşteptare a lucrurilor bune care vor veni" (Spes non confundit, 1). În Biblie, cuvântul "inimă" se referă de obicei la fiinţa cea mai profundă a unei persoane, care include şi conştiinţa noastră. Înţelegerea noastră despre ceea ce este bine reflectă, aşadar, modul în care conştiinţa noastră a fost modelată de oamenii din viaţa noastră; cei care au fost buni cu noi, cei care ne-au ascultat cu iubire, cei care ne-au ajutat. Aceşti oameni v-au ajutat să creşteţi în bunătate şi, prin urmare, să vă formaţi conştiinţa pentru a căuta binele în alegerile voastre zilnice.

Dragi tineri, Isus este prietenul care ne însoţeşte mereu în formarea conştiinţei noastre. Dacă vreţi cu adevărat să-l întâlniţi pe Domnul Înviat, atunci ascultaţi cuvântul său, care este evanghelia mântuirii! Reflectaţi asupra modului vostru de a trăi, căutaţi dreptatea pentru a construi o lume mai umană! Slujiţi-i pe săraci şi astfel mărturisiţi binele pe care am dori mereu să-l primim de la aproapele nostru! Fiţi uniţi cu Isus Cristos în Euharistie! Adoraţi-l pe Cristos în Preasfântul Sacrament, izvorul vieţii veşnice! Studiaţi, munciţi şi iubiţi după exemplul lui Isus, Învăţătorul bun care merge mereu alături de noi!

La fiecare pas, în timp ce căutăm binele, să-i cerem: rămâi cu noi, Doamne (cf. Lc 24,29). Quédate con nosotros, Señor. Resta con noi, Signore [Rămâi cu noi, Doamne. Rămâi cu noi, Doamne]. Rămâi cu noi, pentru că fără Tine nu putem face binele pe care ni-l dorim. Tu vrei binele nostru; ba chiar, Doamne, tu eşti binele nostru. Cei care te întâlnesc vor ca şi alţii să te întâlnească, pentru că al tău cuvânt este o lumină mai strălucitoare decât orice stea, luminând chiar şi cea mai întunecată noapte. Papa Benedict al XVI-lea spunea adesea că cei care cred nu sunt niciodată singuri. Cu alte cuvinte, îl întâlnim pe Cristos în Biserică, adică în comuniunea celor care îl caută cu sinceritate. Domnul însuşi ne adună pentru a forma o comunitate, nu orice comunitate, ci o comunitate de credincioşi care se susţin reciproc. Cât de mult are nevoie lumea de misionari ai evangheliei care să fie martori ai dreptăţii şi ai păcii! Cât de mult are nevoie viitorul de bărbaţi şi femei care să fie martori ai speranţei! Dragi tineri, aceasta este misiunea pe care Domnul Înviat ne-o încredinţează fiecăruia dintre noi!

Sfântul Augustin a scris: "Tu ne îndeamnă să ne bucurăm lăudându-te, pentru că ne-ai creat pentru tine şi inima noastră este neliniştită până când nu se odihneşte în tine… Doamne, te-aş căuta… şi a te chema este un act de a crede în tine" (Confesiuni, I, 1). Urmând aceste cuvinte ale lui Augustin şi ca răspuns la întrebările voastre, aş dori să vă invit pe fiecare dintre voi să-i spuneţi Domnului: "Îţi mulţumesc, Isuse, că m-ai chemat. Dorinţa mea este să rămân unul dintre prietenii tăi, pentru ca, îmbrăţişându-te, să pot fi şi eu tovarăş de drum pentru oricine întâlnesc. Fă, Doamne, ca aceia care mă întâlnesc să te poată întâlni, chiar şi prin limitele şi slăbiciunile mele". Prin rugăciunea acestor cuvinte, dialogul nostru va continua de fiecare dată când vom privi la Domnul răstignit, căci inimile noastre vor fi unite în el. De fiecare dată când îl adorăm pe Cristos în Euharistie, inimile noastre vor fi unite în el. În sfârşit, rugăciunea mea pentru voi este să perseveraţi în credinţă, cu bucurie şi curaj! Şi să putem spune "Îţi mulţumesc, Isuse, că ne iubeşti". Grazie Gesù per averci amati. Grazie Gesù per averci chiamati [Mulţumim, Isuse, pentru că ne-ai iubit. Mulţumim, Isuse, pentru că ne-ai chemat]. Rămâi cu noi Doamne. Resta cu noi. Quédate con nosostros Señor.

________________

Cuvinte rostite liber de Sfântul Părinte la sfârşitul Veghii cu tinerii

Aş vrea să mulţumesc corului, muzicii: mulţumesc pentru că ne însoţiţi! Mulţumesc vouă tuturor! Gracias! Vă rog: odihniţi-vă un pic. Întâlnirea mâine dimineaţă aici pentru Sfântă Liturghie. Urări tuturor. Noapte bună!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu