Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Leon al XIV-lea: Omilia la Sfânta Liturghie în Duminica a XV-a de peste an
Parohia pontificală "Sfântul Toma de Villanova" [Castel Gandolfo], 13 iulie 2025

Fraților și surorilor,

Împărtășesc cu voi bucuria de a celebra această Euharistie și doresc să-i salut pe toți cei prezenți, comunitatea parohială, preoții, episcopul diecezei, Eminența Sa, autoritățile civile și militare.

Evanghelia din această duminică, pe care am ascultat-o, este una dintre cele mai frumoase și sugestive parabole relatate de Isus. Cu toții cunoaștem parabola bunului samaritean (Lc 10,25-37).

Această relatare continuă să ne provoace și astăzi, interpelează viața noastră, zdruncină liniștea conștiințelor noastre adormite sau distrase și ne provoacă să rezistăm riscului unei credințe complăcute, înrădăcinată în respectarea exterioară a legii, dar incapabilă să simtă și să acționeze cu aceeași inimă plină de compasiune a lui Dumnezeu.

De fapt, compasiunea este în centrul parabolei. Și dacă este adevărat că în relatarea evanghelică ea este descrisă de acțiunile samariteanului, primul lucru pe care textul îl subliniază este privirea. Într-adevăr, în fața unui om rănit care se află pe marginea drumului după ce a căzut în mâinile tâlharilor, despre preot și despre levit se spune: "l-a văzut și a trecut mai departe" (v. 32); despre samaritean, însă, Evanghelia spune: "l-a văzut și i s-a făcut milă" (v. 33).

Iubiți frați și surori, privirea face diferența, pentru că exprimă ceea ce avem în inimile noastre: putem vedea și trece mai departe sau putem să vedem și să ni se facă milă. Există o vedere exterioară, distrasă și grăbită, un mod de a privi prefăcându-ne că nu vedem, adică fără a ne lăsa atinși și fără să ne lăsăm interpelați de situație; și există o vedere, în schimb, cu ochii inimii, cu o privire mai profundă, cu o empatie care ne face să intrăm în situația celuilalt, ne face să participăm interior, ne atinge, ne zdruncină, interoghează viața noastră și responsabilitatea noastră.

Prima privire despre care parabola vrea să ne vorbească este aceea pe care Dumnezeu a avut-o față de noi, pentru ca și noi să învățăm să avem însăși ochii săi, plini de iubire și compasiune, unii față de alții. De fapt, bunul samaritean este înainte de toate o imagine a lui Isus, Fiul veșnic pe care Tatăl l-a trimis în istorie tocmai pentru că a privit la omenire fără să treacă mai departe, cu ochii, cu inima, cu o profunzime de emoție și compasiune. Asemenea omului din Evanghelie care cobora de la Ierusalim la Ierihon, omenirea cobora în abisurile morții și, chiar și astăzi, trebuie să se lupte adesea cu întunericul răului, cu suferința, cu sărăcia, cu absurditatea morții; Dumnezeu, însă, ne-a privit cu compasiune, a vrut să parcurgă El însuși drumul nostru, a coborât în mijlocul nostru și, în Isus, bun samaritean, a venit să vindece rănile noastre, turnând asupra noastră uleiul iubirii sale și al milostivirii sale.

Papa Francisc ne-a amintit de multe ori că Dumnezeu este milostivire și compasiune și a afirmat că Isus "este compasiunea Tatălui față de noi" (Angelus, 14 iulie 2019). El este bunul samaritean care a venit în întâmpinarea noastră; el, spune Sfântul Augustin, "a voit să se numească aproapele nostru. Într-adevăr, Domnul Isus Cristos ne face să înțelegem că El însuși a fost cel care l-a ajutat pe omul pe jumătate mort care zăcea pe marginea drumului, maltratat și abandonat de tâlhari" (Doctrina creștină, I, 30.33).

Înțelegem, așadar, de ce parabola ne provoacă și pe fiecare dintre noi: deoarece Cristos este manifestare a unui Dumnezeu plin de compasiune, a crede în El și a-l urma ca discipoli ai săi înseamnă a ne lăsa transformați, astfel încât și noi să putem avea înseși sentimentele sale: o inimă care se înduioșează, o privire care vede și nu trece mai departe, două mâini care ajută și alină rănile, umerii puternici care iau asupra lor pe cei aflați în nevoie.

Prima lectură de astăzi, făcându-ne să ascultăm cuvintele lui Moise, ne spune că a asculta de poruncile Domnului și a ne converti la El nu înseamnă a înmulți acte exterioare, ci, dimpotrivă, este vorba de a ne întoarce la propria inimă, pentru a descoperi că tocmai acolo Dumnezeu a scris legea iubirii. Dacă în adâncul vieții noastre descoperim că Cristos, ca bun samaritean, ne iubește și are grijă de noi, și noi suntem determinați să iubim în același mod și vom deveni plini de compasiune ca și El. Vindecați și iubiți de Cristos, și noi devenim semne ale iubirii sale și ale compasiunii sale în lume.

Fraților și surorilor, astăzi este nevoie de această revoluție a iubirii. Astăzi, acel drum care coboară de la Ierusalim la Ierihon, un oraș care se află sub nivelul mării, este drumul parcurs de toți cei care se scufundă în rău, în suferință și în sărăcie; este drumul atâtor persoane împovărate de dificultăți sau rănite de circumstanțele vieții; este drumul tuturor celor care "coboară în jos" până la punctul de a se pierde pe sine și de a atinge fundul; și este drumul atâtor popoare despuiate, furate și jefuite, victime ale unor sisteme politice opresive, ale unei economii care îi constrânge la sărăcie, ale războiului care ucide visele lor și viețile lor.

Și ce facem noi? Vedem și trecem mai departe sau ne lăsăm străpunsă inima precum samariteanul? Uneori ne mulțumim numai să ne facem datoria sau îi considerăm aproape al nostru numai pe cel din cercul nostru, pe cel care gândește ca noi, pe cel de aceeași naționalitate sau religie; dar Isus inversează perspectiva prezentându-ne un samaritean, un străin și eretic care devine aproapele acelui om rănit. Și ne cere să facem la fel.

Samariteanul - scria Papa Benedict al XVI-lea - "nu întreabă până unde ajung îndatoririle sale de solidaritate și nici care sunt meritele necesare pentru viața veșnică. Se întâmplă altceva: inima i se frânge [...]. Dacă întrebarea ar fi fost: «Este și samariteanul aproapele meu?», atunci în situația dată răspunsul ar fi fost un «nu» destul de clar. Dar iată, Isus răstoarnă întrebarea: samariteanul, străinul, se face el însuși aproapele meu și îmi arată că eu, pornind din interiorul meu, trebuie să învăț să fiu aproapele și că port deja răspunsul în mine. Trebuie să devin o persoană care iubește, o persoană a cărei inimă este deschisă pentru a se lăsa tulburată în fața nevoii celuilalt" (Isus din Nazaret, 234).

A vedea fără a trece mai departe, a opri cursele noastre agitate, a lăsa ca viața celuilalt, oricine ar fi el, cu nevoile și suferințele sale, să-mi frângă inima. Aceasta ne face aproapele unii altora, generează o adevărată fraternitate, dărâmă ziduri și garduri. Și, în sfârșit, iubirea își face loc, devenind mai puternică decât răul și decât moartea.

Preaiubiților, să privim la Cristos bunul samaritean și să ascultăm din nou astăzi glasul său care spune fiecăruia dintre noi: "Mergi și fă și tu la fel" (v. 37).

_________________

Cuvintele Sfântului Părinte la sfârșitul Sfintei Liturghii

În acest moment, aș vrea să ofer un mic cadou parohului acestei parohii pontificale, amintind astfel de celebrarea noastră de astăzi [aplauze]. Patena și potirul cu care celebrăm Euharistia sunt instrumente de comuniune și pot fi invitație pentru noi toți de a trăi în comuniune, de a promova cu adevărat această fraternitate, această comuniune pe care o trăim în Isus Cristos.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat