Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media (AFP or licensors)
Conclav, iată cum se alege papa

De la votul cardinalilor electori până la numărarea buletinelor de vot care sunt apoi arse într-o sobă din fontă din 1939, toate detaliile despre ceea ce se întâmplă în Capela Sixtină

"Eligo in Summum Pontificem". Cei 133 de cardinali electori chemați să-l aleagă pe al 267-lea pontif roman vor avea în mâini un bilet de formă rectangulară cu această scriere în jumătatea de sus și "locul pentru a scrie numele celui ales" în jumătatea de jos și "făcut în așa fel încât să poată fi împăturit în două". Totul este descris în mod meticulos în constituția apostolică Universi Dominici Gregis.

Distribuirea buletinelor

"După ce au fost pregătite și distribuite buletinele (cel puțin două sau trei fiecărui cardinal elector) din partea a doi ceremonieri, ultimul cardinal diacon extrage la sorți, între toți cardinalii electori, trei care numără voturile, trei însărcinați să adune voturile celor infirmi (infirmarii) și trei revizori. Dacă în această extragere ies numele de cardinali electori care, datorită infirmității sau din alt motiv, nu pot desfășura aceste acțiuni, în locul lor să fie extrase numele altor cardinali. Aceasta este faza pre-scrutinului. Înainte ca electorii să înceapă să scrie, secretarul Consiliului Cardinalilor, maestrul Celebrărilor Liturgice Pontificale și ceremonierii trebuie să iasă din Capela Sixtină, apoi ultimul cardinal diacon să închidă ușa, deschizând-o și închizând-o din nou de fiecare dată când va fi necesar, ca de exemplu când infirmarii ies pentru a aduna voturile celor infirmi și se întorc în Capelă."

Votul

"Fiecare cardinal elector, în ordinea precedenței, după ce a scris și a împăturit buletinul, ținându-l ridicat în așa fel încât să fie vizibil, îl aduce la altar, unde se află cei care numără voturile și pe care este pus un recipient acoperit de o farfurie pentru a aduna buletinele."

"Chem pe Cristos Domnul, care mă va judeca, ca martor că votul meu este dat celui pe care, conform lui Dumnezeu, consider că trebuie să fie ales." Aceasta este formula pe care o va spune, după aceea, cu glas tare, fiecare cardinal, care depune, apoi, buletinul în farfurie și cu aceasta îl introduce în recipient. La sfârșit face inclinația la altar și se întoarce la locul său. Cardinalii electori prezenți în Capela Sixtină care nu pot merge la altar pentru că sunt infirmi, au ajutorul ultimului dintre cei care numără voturile care se apropie de ei: după ce s-a rostit jurământul înmânează buletinul împăturit celui care numără voturile care îl duce în mod foarte vizibil la altar și, fără a rosti jurământul, îl depune pe farfurie și cu aceasta îl introduce în recipient.

Cum votează cardinalii infirmi

Dacă sunt cardinali electori infirmi în camerele lor, cei trei infirmarii merg acolo cu un număr corespunzător de buletine pe un mic vas și o casetă înmânată de cei care numără voturile și deschisă de ei în mod public, în așa fel încât ceilalți electori să poată constata că este goală, apoi închisă cu o cheie depusă pe altar. Această casetă are în partea de sus o gaură prin care să poată fi inserat un buletin împăturit. Infirmii votează cu aceleași modalități ale celorlalți cardinali, după aceea, infirmarii readuc în Capela Sixtină caseta, care este deschisă de cei care numără voturile după ce cardinalii prezenți vor fi depozitat votul lor. Cei care numără voturile numără buletinele care se află acolo și, constatând că numărul lor corespunde cu cel al celor infirmi, le pun pe fiecare în parte pe farfurie și cu aceasta le introduc pe toate împreună în recipient.

Scrutinul

După ce toți cardinalii electori au depus buletinul lor în urnă, primul care numără voturile agită urna de mai mult ori pentru a amesteca buletinele și, imediat după aceea, ultimul care numără voturile trece la numărarea buletinelor luându-le în manieră vizibilă pe fiecare în parte din urnă și repunându-le într-un alt recipient gol. Dacă numărul de buletine nu corespunde numărului de electori, trebuie arse toate și să se treacă imediat la o a doua votare. În schimb, dacă el corespunde numărului de electori, urmează golirea. Cei trei care numără voturile stau la o masă pusă în fața altarului: primul ia un buletin, îl deschide, observă numele celui ales și îl trece la al doilea care, constatând numele celui ales, îl trece la al treilea, care îl citește cu glas tare - în așa fel încât toți electorii prezenți să poată însemna votul pe o foaie pregătită pentru asta - și notează numele citit. Dacă în golire cei care numără voturile găsesc două buletine în așa fel încât par să fie completate de un singur elector, dacă acestea poartă același nume, sunt numărate pentru un singur vot, dacă în schimb poartă două nume diferite, niciunul dintre cele două voturi nu este valabil; dar în niciunul dintre cele două cazuri nu este anulată votarea. După ce s-a terminat golirea buletinelor, cei care numără voturile fac suma voturilor obținute de diferitele nume și le notează pe o foaie aparte. Ultimul dintre cei care numără voturile, în timp ce citește buletinele, le perforează cu un ac în punctul în care se găsește cuvântul Eligo, și le introduce într-un fir, ca să poată fi păstrate mai sigur. La sfârșitul citirii numelor, capetele firului sunt legate cu un nod, iar buletinele sunt puse într-un recipient sau într-o parte a mesei. În acest moment se continuă cu numărarea voturilor, apoi, după controlul lor, buletinele sunt arse într-o sobă folosită pentru prima dată în timpul conclavului din 1939. O a doua sobă, din 2005, conectată, folosește substanțele chimice care trebuie să dea culoare neagră în caz de nealegere și cea albă în caz de alegere.

Cvorumul necesar

Pentru alegerea pontifului roman este nevoie de cel puțin 2/3 din voturi. În cazul specific al conclavului care va începe miercuri, 7 mai, va fi nevoie de 89 de voturi pentru a-l alege pe papa, numărul cardinalilor electori fiind de 133.

Fie că papa este ales sau nu, revizorii trebuie să treacă la controlul fie al buletinelor, fie al adnotărilor făcute de cei care numără voturile, pentru a constata că aceștia și-au îndeplinit misiunea cu exactitate și fidelitate. Imediat după revizuire, înainte ca electorii să plece din Capela Sixtină, toate buletinele sunt arse de cei care numără voturile, cu ajutorul secretarului Colegiului Cardinalilor și al ceremonierilor, chemați între timp de ultimul cardinal diacon. În schimb, dacă ar trebui să se treacă imediat la o a doua votare, buletinele de la prima votare vor fi arse numai la sfârșit, împreună cu cele de la a doua votare.

Votările

Votările sunt făcute în fiecare zi, două dimineața și două după-amiază, și dacă electorii ar avea dificultăți în a se acorda cu privire la persoana de ales, după trei zile fără rezultat, scrutinele sunt suspendate maximum o zi, pentru o pauză de rugăciune, de colocviu liber între votanți și de o scurtă exortație spirituală, făcută de cardinalul care este primul din ordinul diaconilor. Apoi se reiau votările. După șapte scrutine, dacă nu a avut loc alegerea, se face o altă pauză de rugăciune, de colocviu și de exortație, ținută de cardinalul care este primul din ordinul prezbiterilor. Apoi se trece la o altă eventuală serie de șapte scrutine, și dacă nu se obține rezultatul, este prevăzută o nouă pauză de rugăciune, de colocviu și de exortație, ținută de cardinalul care este primul din ordinul episcopilor. Apoi se reiau votările, maximum șapte. Dacă nu există alegere, este dedicată o zi rugăciunii, reflecției și dialogului și în votările succesive, va trebui să se aleagă între cele două nume care în scrutinul precedent a obținut cel mai mare număr de voturi. Și în aceste scrutine este cerută majoritatea calificată de cel puțin două treimi din sufragiile cardinalilor prezenți și votanți, dar în aceste votări, cei doi cardinali asupra cărora este cerut votul, nu pot să voteze.

Tiziana Campisi

(După Vatican News, 5 mai 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2025 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat