© Vatican Media

Gambino: "Evangelium vitae", intuiţie fără timp a lui Ioan Paul al II-lea

"Sfântul Ioan Paul al II-lea a intuit că forme foarte grave de încălcare a vieţii celor mai slabi nu erau decât expresie a unei idei pervertite de libertate, care transformă delictul în drept." Afirmă aceasta Gabriella Gambino, subsecretar al Dicasterului pentru Laici, Familie şi Viaţă, vorbind despre Evangelium vitae, enciclica - pilastru al învăţăturii Bisericii despre sfinţenia vieţii umane - care împlineşte a treizecea aniversare a publicării. "A venit momentul pentru Biserică să construiască o adevărată pastoraţie a vieţii umane", afirmă Gambino la mass-media vaticane.

Profesoară Gambino, în ce mod Evangelium vitae a inspirat şi continuă să inspire Biserica? După treizeci de ani mai este un punct de referinţă?

Evangelium vitae este un pilastru al învăţăturii creştine despre valoarea indisponibilă a fiecărei vieţi umane. Sfântul Ioan Paul al II-lea a intuit că formele foarte grave de încălcare a vieţii celor mai slabi, a celor mici, a celor care sunt fragili nu erau decât expresia unei idei pervertite de libertate, care transformă delictul în drept, întunecând capacitatea omului de a înţelege că libertatea este astfel atunci când ştie să-şi asume responsabilitatea vieţii fratelui care este lângă noi.

Nu întâmplător se deschide cu întrebarea lui Dumnezeu adresată lui Cain: "Ce ai făcut?".

Şi astăzi această întrebare răsună în magisteriul actual, de la Evangelii gaudium la Dignitas infinita: formele foarte grave de încălcare a vieţii umane nu sunt reduse, dimpotrivă, şi Biserica mai mult ca oricând vrea să reafirme cu putere valoarea vieţii şi să formeze conştiinţele la înţelegerea acestei valori, care nu înseamnă numai "a nu ucide", ci şi a crea acele condiţii pentru ca fiecare persoană să poată ajunge la plinătatea vieţii la care este chemată de iubirea lui Dumnezeu. Iată de ce Dignitas infinita actualizează mesajul din Evangelium vitae: nu numai că reexplică motivul pentru care demnitatea omului trebuie respectată mereu de la zămislire la moartea naturală, ci a lărgit privirea la situaţii sociale faţă de care se pare că nu mai suntem capabili să vedem că sunt încălcări ale demnităţii persoanei: mă gândesc la războaiele descumpănitoare care ne înconjoară, la noile forme de sărăcie, la travaliul inuman al migranţilor, la violenţa asupra femeilor şi asupra copiilor, la abuzurile sexuale şi prin intermediul lumii digitale, care devastează şi distruge viaţa a mii de familii. Să ne amintim că valoarea vieţii nu este o valoare numai catolică, ci laică, universală, aparţine omului ca atare şi toţi pot s-o înţeleagă şi s-o împărtăşească. Şi este indisponibilă: adică înseamnă că nimeni nu poate dispune de ea, nici măcar subiectul care este titular. Astăzi ne este greu să înţelegem asta într-o lume plină de relativism, care se traduce în legi adesea nedrepte care ne dezorientează cu privire la faptul că fiecare viaţă umană este cu adevărat mereu un bine. Şi ştim de acum că această dezorientare, într-un mod sau în altul, se manifestă în toate culturile, în fiecare parte a lumii.

Există propuneri şi modalităţi concrete cu care Bisericile pot să repropună mesajul din Evangelium vitae?

Desigur, ea continuă să ne deschidă o uşă către speranţă, de care avem nevoie: viaţa învinge, asta ne învaţă evanghelia. Însă trebuie să formăm conştiinţele pentru ca persoanele să poată cu adevărat să facă "alegeri de viaţă": avort, eutanasie, violenţă, cultura rebutului distrug persoana care le face, nu numai în cel care le îndură, generează suferinţe enorme. Pentru aceasta este momentul de a încerca să construim în dieceze şi în parohii o adevărată pastoraţie a vieţii umane şi să formăm lucrători pastorali, educatori, profesori, părinţi şi tineri la respectarea vieţii. Nu trebuie să impunem norme, ci să transmitem valori, să ştim să le argumentăm în adevărul lor, dar şi să le arătăm în frumuseţea lor tulburătoare. Cât de important este ca tinerii astăzi să trăiască experienţă de slujire adusă vieţii, de dăruire a propriului timp celui care are nevoie: numai aşa se simt utili, descoperă în viaţa lor un sens şi apoi o vocaţie sau o chemare la o profesie care devine o slujire adusă vieţii. Trebuie să-i formăm şi pe viitorii preoţi, în seminarii şi după aceea: ca să ştie să orienteze la adevăr şi la bine pe tineri şi familiile; această formare astăzi lipseşte faţă de nevoia de însoţire care există în lume.

Pentru aceasta dicasterul nostru a publicat ieri, în ajunul aniversării lui Evangelium vitae, un material pastoral ajutător cu titlul Viaţa este mereu un bine, cu sugestii date Bisericilor particulare pentru a demara procese şi a construi în Conferinţele episcopale şi în dieceze, unde există oficii Familie şi viaţă, o pastoraţie pentru viaţa umană. Există ici şi acolo iniţiative, dar sunt adesea întâmplătoare şi sporadice. Trebuie create mese de lucru permanente pentru a planifica o angajare concretă şi continuă pentru a-i forma pe credincioşi la protejarea şi promovarea vieţii şi a demnităţii persoanei. Această aniversare, pentru noi, Biserică, nu este numai o dată de celebrat, ci trebuie să fie o oportunitate pentru o acţiune eclezială decisivă pentru viaţă.

În ce mod dicasterul va însoţi Bisericile în aplicarea acestui material ajutător şi a pastoraţiei vieţii umane?

În lunile următoare vom demara întâlniri online cu oficiile Familie şi viaţă din Conferinţele episcopale din toată lumea, ca să se simtă însoţite în demararea de procese de planificare şi structurare în dieceze a unei pastoraţii a vieţii. Cu metoda discernământului sinodal, fiecare va putea lucra pornind de la propria realitate culturală şi socială şi să găsească priorităţile cu privire la teme, modalităţi de formare, acţiune pastorală. Iată de ce materialul ajutător pe care-l propunem, care se află pe site-ul web al dicasterului, nu aprofundează fiecare problemă cu privire la viaţă, pe care magisteriul le-a tratat pe larg, ci de această dată propune o metodologie sinodală de discernământ pentru a face în aşa fel încât "cultura pentru viaţă" să devină o preocupare constantă pentru a şti să primim şi să însoţim viaţa întotdeauna. Între altele, această lucrare nu este decât o ulterioară aplicare a Family Global Compact, care prevede colaborarea între universităţile catolice - care au institute de cercetare şi formare pentru familie şi viaţă - şi dieceze, cu finalitatea de a forma laici conform priorităţilor şi nevoilor pastorale ale Bisericilor particulare.

Dorota Abdelmoula-Viet

(După Vatican News, 25 martie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu