|
© Vatican Media |
Bine ați revenit acasă, Sfinte Părinte!
Au trecut 38 de zile de la acea zi de 14 februarie, când Papa Francisc a părăsit Vaticanul pentru a fi internat la Policlinica Gemelli. Săptămâni complicate pentru un pacient de 88 de ani afectat de o pneumonie bilaterală: buletinele medicale nu au ascuns gravitatea situației, crizele prin care a trecut, complexitatea tabloului clinic. Însă zilele petrecute au fost mai ales însoțite de un fluviu de rugăciuni pentru sănătatea sa: rugăciuni personale, rugăciuni comunitare, rozarii, celebrări euharistice. S-au rugat pentru Francisc nu numai catolicii, nu numai creștinii. S-au rugat pentru papa și femei și bărbați care aparțin altor religii. I-au trimis gânduri bune și urări și atâtea persoane care nu cred. Salutul scurt de astăzi a fost voit și gândit pentru tot poporul aflat în rugăciune.
Am trăit cu episcopul de Roma aceste lungi zile de suferință, am așteptat, ne-am rugat, ne-am emoționat atunci când la 6 martie 2025 Francisc a voit să ajungă glasul său slăbit la toți, pentru a le mulțumi credincioșilor aflați în rugăciune în Piața "Sfântul Petru" și conectați din toată lumea, unindu-se cu ei. Am fost întăriți, în seara de duminică 16 martie, când pentru prima dată l-am revăzut deși filmat din spate, în timp ce se ruga după ce a concelebrat liturghia în capela de la etajul al zecelea de la Gemelli.
După atâta îngrijorare, dar și atâta încredere și abandonare în proiectul Celui care ne dăruiește viața în fiecare clipă și care în fiecare clipă ne poate chema la sine, astăzi l-am revăzut. Am primit din nou binecuvântarea sa în ziua întoarcerii în Vatican. Din camera de spital, în aceste săptămâni, Francisc ne-a amintit că viața este demnă de a fi trăită în fiecare clipă și care în orice clipă ne poate fi recerută. Ne-a amintit că suferința și slăbiciunea pot să devină ocazie de mărturie evanghelică, pentru vestirea unui Dumnezeu care se face Om și suferă cu noi acceptând să fie nimicit pe cruce.
Îi mulțumim pentru că ne-a spus că din camera de spital, războiul i-a apărut și mai absurd; pentru că ne-a spus că trebuie să dezarmăm pământul și prin urmare să nu-l reînarmăm îndesând arsenalele de noi instrumente de moarte; pentru că s-a rugat și a oferit suferințele sale pentru pace, așa de amenințată astăzi.
Bine ați revenit acasă, Sfinte Părinte!
Andrea Tornielli
(După Vatican News, 23 martie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu