Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Traian: Întrunirea Consiliului Pastoral Diecezan

Sesiunea de primăvară a Consiliului Pastoral Diecezan (CPD) a avut loc sâmbătă, 22 martie 2025, în Centrul "Gaudium et Spes" din Traian (NT), cu începere de la ora 10.00. Menirea acestui Consiliu Pastoral este de a căuta să descopere problemele legate de activitățile pastorale derulate în dieceză, să le examineze și să propună soluții practice.

Consiliul este format din "credincioși creștini care sunt în comuniune deplină cu Biserica Catolică, atât clerici și membri ai institutelor de viață consacrată, cât mai ales laici, care sunt desemnați conform criteriilor stabilite de episcopul diecezan". Întrucât în această zi au avut loc mai multe evenimente notabile (chiar Preasfințitul Iosif Păuleț fiind în vizită pastorală în Parohia Mircești), unii dintre membrii CPD s-au învoit, la întâlnirea din Traian au fost alături de Preasfințitul Petru Sescu doar 36 de preoți, persoane consacrate și laici.

A zecea întrunire a noului Consiliu Pastoral Diecezan a fost deschisă de preotul Alois Moraru, secretar general al CPD, care, după un moment de rugăciune condus de Preasfințitul Petru, a prezentat succint procesul verbal al reuniunii anterioare, din 28 septembrie 2024, subliniind unele aspecte care au fost implementate deja în dieceză, a prezentat ordinea de zi și modul în care se va desfășura această sesiune, conștientizând adunarea despre bucuria de a fi împreună și a munci pentru binele Bisericii locale.

Având deja o experiență de 20 de ani, Consiliul Pastoral Diecezan al Episcopiei Romano-Catolice de Iași și-a propus o nouă abordare a chestiunilor pastorale sesizate în comunitățile diecezei, oferind numeroase modalități de analiză și comunicare. Astfel, unii din membri CPD au oferit răspunsuri în scris la provocările trimise prin mijloacele moderne de comunicație, iar toți cei prezenți și-au putut exprima punctele de vedere în cadrul celor patru ateliere de lucru care s-au organizat în partea a doua a întâlnirii.

Prima conferință a fost prezentată de pr. Felician Tiba, responsabil al Oficiului pentru Pastorația Familiei din cadrul Episcopiei Romano-Catolice Iași, având ca temă "Trieniul pastoral 2022-2025: Uniți în familia lui Dumnezeu, trăim bucuria evangheliei!" Timp de aproape 14 minute, părintele a prezentat câțiva dintre pașii care s-au făcut în acești ani pentru a-i conștientiza pe creștini că sunt familii ale familiei lui Dumnezeu, care este Biserica, și discipoli misionari ai lui Cristos. Punctul de plecare a fost o fină observare a schimbărilor de tot felul care au avut loc în ultimii ani, de aceea discipolii misionari au menirea de a răspândi semințe ale credinței și de a fi convinși de ceea ce au de făcut. A urmat o scurtă prezentare a unor puncte din cartea "A face discipoli misionari. Cum să trăiești metoda arătată de Învățător" de Martin Curtis, accentuând "trei obiceiuri": să avem intimitate cu Dumnezeu, să ne lăsăm transformați de Dumnezeu și să fim convinși că putem schimba lumea. Este important ca darul credinței să fie trăit de noi și transmis mai departe, "nu la nivel industrial, ci pornind de la cei de lângă noi". Pentru realizarea acestui deziderat trebuie să folosim metoda arătată de Învățător și "să creștem ca discipoli misionari care schimbăm lumea". Rolul preoților este esențial, chiar dacă societatea modernă nu-i prea acceptă, așa cum a fost misiunea apostolilor. Dacă discipolul crede cu adevărat în Cristos, el va trăi cu entuziasm viața creștină și-i va molipsi pe cei din jur.

Expunerea a doua a fost susținută, timp de 10 minute, de preotul capucin Paul-Daniel Coman, vice-guardian al Conventului "Fericitul Ieremia Valahul" din Onești, care a oferit detalii despre programul propus de sanctuarul diecezan din acel oraș în Anul jubiliar 2025. Sub coordonarea părintelui rector fr. Lucian-Iosif Dumea, frații capucini au pregătit pentru acest an un program cu diverse inițiative ce au avut și se desfășoară în Sanctuarul "Fericitul Ieremia", una dintre cele trei biserici jubiliare din Dieceza de Iași, alături de Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași și basilica minor din Cacica. În fiecare după-amiază de luni se fac celebrări jubiliare, cu recitarea Vesperelor, o cateheză despre modul în care se poate obține indulgența jubiliară, sfântul Rozariu cu posibilitate de spovezi, procesiune din fața sanctuarului, Sfânta Liturghie și alte rugăciuni. În unele zile de sâmbătă, conform programului anunțat, se organizează ore de reculegere cuprinzând: primirea pelerinilor, cateheză despre jubileul speranței și indulgența jubiliară, cercetarea cugetului și spovezi, Sfânta Liturghie și alte rugăciuni. În zilele de 24 și 25 ianuarie a avut loc o noapte de veghe, cu un program intens de rugăciuni, de la ora 17.30 până la ora 6.00: Liturghie romano-catolică, Liturghie greco-catolică, rozarii, Calea Crucii, Rozariul divinei îndurări, lectio divina, acatistul Fericitului Ieremia Valahul, adorație euharistică, rugăciuni pentru Biserică, pentru bolnavi și pentru diferitele intenții ale participanților, consfințiri, litanii etc. Un eveniment deosebit va avea loc în zilele de vineri, 28 martie și sâmbătă, 29 martie, intitulat "24 de ore pentru Domnul" și având tema "Speranța mea ești tu". Scopul acestui eveniment este invitația de a pune sacramentul Spovezii în centrul pastorației întregii Biserici, a comunităților și a parohiilor. Celebrarea va începe vineri, la ora 18.30, cu Sfânta Liturghie, după care va fi expus Preasfântul Sacrament până sâmbătă, la ora 18.00. Pe tot parcursul celor 24 de ore, vor fi preoți pentru spovadă. Evenimente similare vor avea loc în Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din Iași și în sanctuarul diecezan de la Cacica. În cele trei biserici jubiliare ale Diecezei de Iași se vor organiza pe parcursul anului 2025 mai multe evenimente diecezane, la Onești fiind programate: jubileul ministranților (sâmbătă, 7 iunie), jubileul lucrătorilor sanitari (sâmbătă, 18 octombrie) și jubileul săracilor (duminică, 16 noiembrie). În sanctuarul de la Onești au sosit și se pot programa grupuri de pelerini, cărora li se oferă un ajutor spiritual deosebit.

A treia temă expusă în plen i-a revenit părintelui Alois Moraru, în calitate de "responsabil diecezan pentru adunarea mărturiilor cu privire la viața și mărturia de credință a părintelui Dumitru Matei, în vederea pregătirii documentației necesare pentru recunoașterea și declararea lui ca Fericit și Sfânt", care a prezentat pașii care s-au urmat pe drumul spre beatificarea acestui Slujitor al lui Dumnezeu. Pornind de pe primii pași, care s-au făcut în luna octombrie 1996, când cu binecuvântarea episcopului Petru Gherghel s-a inițiat o amplă cercetare arhivistică și documentară cu privire la preotul Dumitru Matei, și terminând cu scrisoarea pastorală a Preasfințitului Iosif Păuleț, "Preotul Dumitru Matei, martir al carității, pe calea beatificării", pentru ziua de 21 februarie 2025, drumul spre beatificare a fost anevoios și continuă cu truda părintelui postulator Isidor Iacovici și a celor care îl ajută din țară. Dosarul de beatificare este coordonat acum de un relator din partea Dicasterului pentru Cauzele Sfinților, în persoana preotului polonez Szczepan Praœkiewicz, perioadă în care se elaborează lucrarea intitulată "Positio super martyrio", unde se argumentează uciderea din ură față de credință a preotului Dumitru Matei, folosind mărturiile - numită "Informatio" și documentele strânse în ancheta diecezană - numită "Summarium". Cei prezenți la întâlnire au fost invitați să susțină această cauză de beatificare prin rugăciune și răspândirea "imaginii" și a mesajului de caritate de care a dat dovadă Slujitorul lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei.

După o pauză de socializare, au urmat 50 de minute "incendiare", în care, împărțiți în patru echipe, membrii CPD au împărtășit experiențele din parohiile diecezei, precum și din alte structuri pastorale, analizând chestiunile propuse de relatorii care au prezentat conferințele sugerate de episcopul diecezan: 1. Ce impact a avut abordare trienală a anului pastoral în activitatea pastorală pe care o desfășurați ca păstor de suflete? Dar ca simplu membru al Bisericii? 2. Din perspectiva temelor propuse în acești trei ani, ce credeți că a funcționat bine și ce a funcționat mai puțin sau chiar deloc? 3. Concret, unde ați aplicat tema anului pastoral în curs? 4. Pentru că anul acesta se încheie trieniul propus, aveți o propunere pentru anii care urmează? 5. Cum se trăiește în mod concret Anul Jubiliar 2025 în parohiile (comunitățile) în care activați? 6. În parohiile în care activați este cunoscută viața și activitatea Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei? Cum a fost răspândită "imaginea" acestui preot ca un adevărat discipol misionar al lui Cristos?

După recitarea rugăciunii "Angelus", a urmat, timp de o oră, prezentarea concluziilor și s-au cules zeci de propuneri, cărora se vor adăugat și cele formulate de membrii CPD care nu au putut participa fizic la întâlnire, dar au primit materialele necesare și setul de provocări supuse dezbaterii. Unele dintre constatările făcute de preoți, persoane consacrate și laici îi vor ajuta pe episcopi și pe responsabilii de oficii diecezane să întocmească catehezele, proiectele pastorale și inițiativele pentru un posibil nou trieniu pastoral.

Au fost expuse apoi alte propuneri, critici constructive și sugestii făcute de membrii CPD, acestea vizând o pastorație cât mai armonioasă între parohiile și grupurile care activează în Dieceza de Iași. Ultimele minute ale întâlnirii au revenit episcopului Petru Sescu, care a evidențiat câteva concluzii și a apreciat aportul laicilor în viața Bisericii locale. La finalul întrunirii, membrii CPD au primit cărți, pliante și cartoline oferite de relatori, pentru a răspândi mesajul transmis.

După 185 de minute de ascultare, analiză și expunere a răspunsurilor găsite la chestiunile supuse dezbaterii, a zecea întrunire a Consiliului Pastoral Diecezan al Episcopiei Romano-Catolice de Iași (a patra "echipă", după cele din 2005-2010, 2010-2016 și 2016-2020) a fost conchisă de Preasfințitul Petru Sescu, care a făcut alte scurte precizări, a mulțumit secretarului și membrilor prezenți, invitându-i pe toți la colaborare și entuziasm în mărturisirea credinței.

Pr. Alois Moraru,
secretar general al CPD

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 22 martie: Traian: Întrunirea Consiliului Pastoral Diecezan




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat