|
© Vatican Media |
Cardinalul Parolin: Papa să se poată restabili şi să se întoarcă repede între noi
Secretarul de stat a celebrat o Liturghie pentru sănătatea Papei Francisc în Capela Paulină, în prezenţa ambasadorilor acreditaţi pe lângă Sfântul Scaun. De la solicitarea acestora a pornit ideea celebrării, în timpul căreia a fost amintită cea de-a douăsprezecea aniversare a pontificatului Papei Francisc: "Să ne rugăm şi pentru el personal". Din partea cardinalului, invitaţia la caritate faţă de aproapele şi la "dezarmarea limbajului", nefolosind cuvinte jignitoare pentru că "de acolo începe războiul".
Este o rugăciune "intensă" şi "vie" cea înălţată spre cer de cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin, pentru sănătatea Papei Francisc. "Ne reunim în rugăciune în această dimineaţă pentru intenţia sănătăţii Sfântului Părinte, ca să se poată restabili şi să se întoarcă repede între noi", a spus cardinalul în timpul Liturghiei prezidate vineri dimineaţa, 14 martie 2025, în Capela Paulină din Palatul Apostolic în prezenţa Corpului diplomatic acreditat la Sfântul Scaun. O liturgie organizată ca urmare a unei cereri a ambasadorilor înşişi şi celebrată cu intenţia vindecării papei, internat de circa o lună la Policlinica Gemelli. N-a lipsit, în timpul Liturghiei - concelebrată cu superiorii de la Secretariatul de Stat - amintirea aniversării de ieri a celor 12 ani de pontificat al lui Jorge Mario Bergoglio: "Atunci rugăciunea noastră devine şi mai intensă şi mai vie."
Iubirea faţă de aproapele, bancul de probă al iubirii faţă de Dumnezeu
Şi în întregime asupra sensului şi importanţei rugăciunii, dar şi asupra temei cuvântului şi a relaţiilor ca instrumente de pace s-a desfăşurat omilia secretarului de stat, având multe pasaje rostite în mod liber. În rugăciune "nu este vorba de a formula o cerere, pentru că Dumnezeu ştie ce avem nevoie", cât mai ales "în primul rând, de a ne pune în ascultarea Domnului", a explicat Parolin. Înainte de toate, trebuie oferită lui Dumnezeu o inimă "deschisă şi atentă la cuvintele sale", apoi trebuie căutată voinţa lui Dumnezeu "în raportul cu ceilalţi, în relaţiile cu cei care sunt alături de noi". Relaţii care trebuie să fie întemeiate mereu pe "caritate", pentru că "iubirea faţă de aproapele este bancul de probă al iubirii noastre faţă de Dumnezeu".
Războaiele "se nasc din inima omului"
Parolin a amintit, în acest sens, evanghelia în care Isus pune mişcarea urii sau ofensele verbale "pe acelaşi plan al omuciderii". "Pare un pic paradoxal - a subliniat cardinalul -, pare un pic exagerat, un pic extrem, dar este chiar aşa..." De câte ori a afirmat papa că războaiele înseşi se nasc "dinăuntru", din inima omului, din lipsa de cuvânt, înţeles ca dialog, şi din abundenţa de cuvinte rele. Cardinalul merge pe urma aceleiaşi gândiri: "Războaiele care izbucnesc în lume, războaiele care însângerează planeta noastră şi pe care noi cu diplomaţia noastră încercăm să le evităm, înainte de toate, şi apoi eventual şi să le rezolvăm, să le încheiem, nu se nasc în câmpurile de bătălie (dacă există de acum câmpuri de bătălie, pentru că totul a devenit câmp de bătălie, chiar şi oraşele, chiar şi acolo unde trăiesc civilii): se nasc înăuntru aici, se nasc în inima omului, se nasc din sentimentele de ură, de ostilitate, pe care noi le purtăm faţă de ceilalţi. Şi apoi, de aici, se traduc în atitudini de ură şi de ostilitate."
A dezarma limbajul
"Mâna este înarmată de inimă şi mâna este înarmată şi de gură", a mai afirmat Parolin, reafirmând invitaţia de "a dezarma limbajul" pentru a ajunge la pace: "A nu folosi un limbaj agresiv, a nu folosi un limbaj ofensiv faţă de ceilalţi, pentru că acolo - Domnul ne aminteşte asta - începe războiul. Când auzim şi proferăm cuvinte de dispreţ, de aversiune şi de ură faţă de ceilalţi."
A trece de la ciocnire la bunăvoinţă
Prin urmare, caritatea are "prioritatea asupra tuturor celorlalte obligaţii inclusiv cele de cult", a mai subliniat secretarul de stat. "Reconcilierea cu un frate, cu o soră care are ceva împotriva noastră, adică vreunul pe care l-am ofensat, pe care l-am judecat rău, pe care l-am maltratat": dacă mai întâi nu se face acest gest, devine "un act din păcate ipocrit" apropierea de Euharistie, "dar oferit Domnului". Nu este suficient să ne limităm să spunem "scuză-mă", cât mai degrabă să schimbăm atitudinea, să facem ceva "radical" cum ar fi "să punem deoparte orice strategie de confruntare pentru a căuta în schimb să îmbrăţişăm sentimente bune", a remarcat secretarul de stat: "Este vorba de a trece de la logica ciocnirii la bunăvoinţă, pornind tocmai de la cel care ne este potrivnic, pe care îl considerăm poate duşman al nostru." În acest sens, rugăciunea ajută "să recunoaştem cu umilinţă că singuri nu reuşim", că "avem nevoie de un ajutor care ne vine de la celălalt" şi "de o mână care ne vine de sus". În acelaşi timp, rugăciunea face evident "că de fiecare dată când Domnul ne cere ceva, nu ne cere vreun lucru imposibil, ci el însuşi este cel care cel dintâi ni-l dă, ne pune la dispoziţie mijloacele pentru a realiza cuvântul său". Dumnezeu dăruieşte iubire şi bunăvoinţă faţă de aproapele, este vorba, aşadar, de "a deschide inima noastră ca să primim un dar, mai înainte de a respecta o poruncă".
A continua să ne rugăm pentru papa "şi personal"
În această optică, a concluzionat cardinalul, "rugăciunea pentru sănătatea Sfântului Părinte dobândeşte nou elan pentru a se înălţa cu încredere" la Dumnezeu care dăruieşte "orice bine". La sfârşitul celebrării, Parolin a mulţumit "pentru această iniţiativă frumoasă şi oportună": "Ne-am rugat pentru papa: să continuăm să facem asta şi personal."
Salvatore Cernuzio
(După Vatican News, 14 martie 2025)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu