© Vatican Media

Pr. Pasolini: Papa "cu noi", chiar dacă este absent. Suferinţa sa este una evocatoare

Predicatorul Casei Pontificale ilustrează tema exerciţiilor spirituale din Postul Mare de la Vatican, "Speranţa vieţii veşnice": "Într-o epocă atât de centrată pe materialism, revine o mare nostalgie pentru eternitate." Despre papa internat la Spitalul Gemelli: "Absenţa sa, un cuvânt pentru noi. Mărturia sa este însoţită de toate mărturiile oamenilor care, în tăcere, trăiesc misterul suferinţei şi răul războaielor şi al violenţei."

"Absenţa papei nu va fi o absenţă integrală, înainte de toate pentru că noi ne vom aduna în rugăciune pentru el cu intensitate mai mare. Şi apoi pentru că tocmai absenţa sa va fi un cuvânt pentru noi." Părintele Roberto Pasolini, 53 de ani, frate capucin, biblist şi din noiembrie 2024 nou predicator al Casei Pontificale, se pregăteşte să predice de duminică, 9 martie, până vineri, 14 martie, exerciţiile spirituale fără Papa Francisc, internat la Policlinica Gemelli. "Suferinţa sa este profund evocatoare", afirmă Pasolini la mass-media vaticane: adică evocă durerea atâtor persoane victime astăzi ale suferinţelor şi violenţelor. "Cu Sfântul Părinte vom trăi o comuniune spirituală."

"Speranţa vieţii veşnice". Părinte Roberto, explicaţi-ne semnificaţia temei alese pentru exerciţiile spirituale din acest Post Mare. Care este inima?

Inima este cu siguranţă viaţa veşnică ce este şi unul dintre articolele din Crezul de la Niceea, formulare de credinţă centrală pentru noi, creştinii, a cărui a 1700-a aniversare este în acest an jubiliar. Expresia speranţa vieţii veşnice am preluat-o din Noul Testament şi este un pic ea însăşi inima speranţei creştine, adică faptul că viaţa pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o deja în această lume este un bine, ceva ce nu are sens numai în cadrul vieţii pământeşti, ci tinde spre o veşnicie ale cărei pregustări şi semne le avem deja pentru a o putea percepe pe deplin.

Gândindu-ne la viaţa veşnică, ne gândim la moarte, aşadar, în ce mod speranţa se leagă de tematica vieţii veşnice, definită de altfel "o promisiune"?

Noi trăim în această lume şi ştim că avem un mare obstacol în faţa noastră care este tocmai cel al morţii, legată de păcatul nostru, aşa cum ne spune tradiţia noastră spirituală. Promisiunea pe care ne-a făcut-o Dumnezeu dăruindu-ne viaţa este că moartea nu va fi ultimul cuvânt, n-ar exista pentru noi o fericire sau o speranţă posibilă dacă nu am reuşi să înfruntăm acest obstacol aşa de definitiv, aşa de grav, care este întreruperea vieţii. Desigur că viaţa veşnică pentru a fi autentică trebuie să manifeste deja înainte de moarte trăsăturile sale şi calitatea sa, altminteri riscăm să devină numai o vagă speranţă pentru a nu ne fi frică de evenimentul morţii. Acesta a fost şi obiectul predicii lui Isus: să insiste asupra faptului că viaţa veşnică începe deja acum şi este el pentru noi, Cristos.

Şi acest mesaj cum se poate transmite unei lumi ca aceea de astăzi? O lume unde pare să fie depăşită însăşi secularizarea, dar prevalează mai mult decât altceva un sentiment de indiferenţă, în special în rândul tinerilor...

Este adevărat, astăzi suntem foarte concentraţi asupra "lucrurilor de aici de pe pământ", pentru a folosi un limbaj paulin, aşadar, ne este greu "să ieşim şi să revedem stelele" care ne orientează în altă parte. Şi totuşi, într-un timp aşa de concentrat asupra materialismului, asupra atâtor lucruri care lucesc în faţa ochilor noştri, eu cred că în realitate se întoarce o mare nostalgie de veşnicie, cel puţin ca o calitate de viaţă, de frumuseţe, de umanitate care în această lume trebuie să strălucească în faţa ochilor noştri. Motiv pentru care, da, această lume probabil a pierdut un pic din vedere realităţile din urmă, aşa-numitul orizont escatologic, însă este extrem de sensibilă la tot ceea ce este uman şi profund uman. Şi acolo noi, creştinii, suntem solicitaţi, invitaţi puternic să facem să strălucească această calitate a unei vieţi veşnice.

Ce filon vor urma predicile dumneavoastră la exerciţiile spirituale?

Vom pleca de la datele un pic teologice din Catehism despre viaţa veşnică pentru a ne insera pe urma tradiţiei. Apoi se va încerca să fie conduşi participanţii la exerciţii într-un parcurs mai biblic prin Scripturi, punându-ne în ascultarea a ceea ce ele spun despre viaţa veşnică, tocmai pentru a recupera sensul acestei vieţi deja în orizontul vieţii umane, şi, prin urmare, "a gusta" deja aspectele vieţii veşnice care încă de acum ne este posibil să le trăim şi să le primim.

Exerciţiile din Postul Mare se desfăşoară "în comuniune spirituală" cu papa. Ce înseamnă?

Înseamnă că Sfântul Părinte în mod evident nu va reuşi să participe aşa cum ar fi voit să facă, din cauza acestei boli. Totuşi, absenţa sa nu va fi o absenţă integrală, înainte de toate pentru că noi ne vom gândi la el şi ne vom aduna în jurul cuvântului lui Dumnezeu în rugăciune, în mod şi mai special, cu intensitate mai mare. Şi apoi pentru că tocmai absenţa sa va fi un cuvânt pentru noi.

Aşadar, o absenţă prezenţă care este şi mărturie.

Absolut da. Mărturia sa însoţeşte toate mărturiile persoanelor care în tăcere, în ascuns, în toate părţile lumii, trăiesc acelaşi mister de suferinţă, dar şi de rău din cauza războaielor, a violenţei şi a morţii. Motiv pentru care suferinţa este una profund evocatoare şi pentru că toate aceste persoane sunt mereu în cuvintele, în inima şi în rugăciunile Sfântului Părinte.

Vorbind tot despre papa, este o urare pe care dumneavoastră personal vreţi s-o adresaţi lui Francisc?

Urarea pe care eu personal o fac Sfântului Părinte este să continue, în aceste ore, să facă ceea ce a făcut mereu, adică să rămână în faţa noastră ca păstor universal al Bisericii cu toată credinţa sa în Domnul Isus, în Paştele său şi mai ales în evanghelia sa.

Salvatore Cernuzio

(După Vatican News, 8 martie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu