14 februarie 2024 Miercurea Cenuşii © Vatican Media

Audienţa generală de miercuri, 5 martie 2025 (Cateheză pregătită de Sfântul Părinte Francisc)

Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranţa noastră. I. Copilăria lui Isus. 8. "Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta?" (Lc 2,48). Regăsirea lui Isus în templu

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În această ultimă cateheză dedicată copilăriei lui Isus, ne inspirăm din episodul în care, la doisprezece ani, el a rămas în templu fără a spune părinţilor, care l-au căutat neliniştiţi şi l-au regăsit după trei zile. Această relatare ne prezintă un dialog foarte interesant între Maria şi Isus, care ne ajută să reflectăm asupra drumului mamei lui Isus, un drum care desigur nu a fost uşor. De fapt, Maria a parcurs un itinerar spiritual de-a lungul căruia a înaintat în înţelegerea misterului Fiului său.

Să ne gândim la diferitele etape ale acestui parcurs. La începutul sarcinii sale, Maria o vizitează pe Elisabeta şi stă la ea timp de trei luni, până la naşterea micului Ioan. După aceea, când este de acum în luna a noua, din cauza recensământului, merge cu Iosif la Betleem, unde îl naşte pe Isus. După patruzeci de zile merg la Ierusalim pentru prezentarea pruncului; şi apoi în fiecare an se întorc în pelerinaj la templu. Dar cu Isus încă mic se refugiaseră îndelung în Egipt pentru a-l proteja de Irod, şi numai după moartea regelui s-au stabilit din nou la Nazaret. Când Isus, devenit adult, începe activitatea sa, Maria este prezentă şi protagonistă la nunta din Cana; apoi îl urmează "la distanţă", până la ultima călătorie la Ierusalim, până la pătimire şi la moarte. După înviere, Maria rămâne la Ierusalim, ca Mamă a discipolilor, susţinând credinţa lor în aşteptarea revărsării Duhului Sfânt.

Pe tot acest drum, Fecioara este pelerină a speranţei, în sensul puternic că devine "fiica Fiului său", prima sa discipolă. Maria l-a adus lumii pe Isus, Speranţa omenirii: l-a hrănit, l-a crescut, l-a urmat lăsându-se plăsmuită cea dintâi de Cuvântul lui Dumnezeu. În el - cum a spus Benedict al XVI-lea - Maria "este cu adevărat la ea acasă, iese de aici şi intră cu multă naturaleţe. Ea vorbeşte şi gândeşte cu ajutorul cuvântului lui Dumnezeu. Mai mult, se manifestă în aşa fel încât gândurile sale sunt în consonanţă cu gândurile lui Dumnezeu, voinţa sa constă în a vrea împreună cu Dumnezeu. Fiind intim pătrunsă de Cuvântul lui Dumnezeu, ea poate să devină mamă a Cuvântului întrupat" (Enciclica Deus caritas est, 41). Această comuniune singulară cu Cuvântul lui Dumnezeu nu o scuteşte însă de oboseala unei "ucenicii" angajante.

Experienţa pierderii lui Isus în vârstă de doisprezece ani, în timpul pelerinajului anual la Ierusalim, o înspăimântă pe Maria până acolo încât devine purtătoare de cuvânt şi a lui Iosif în certarea fiului: "Fiule, de ce ne-ai făcut aceasta? Iată, tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi" (Lc 2,48). Maria şi Iosif au simţit durerea părinţilor care pierd un fiu: amândoi credeau că era în caravana rudelor, dar nevăzându-l timp de o zi întreagă, încep căutarea care îi va face să facă încă o dată călătoria înapoi. Întorşi la templu, descoperă că Acela care în ochii lor, până cu puţin mai înainte, era un copil de protejat, parcă a crescut dintr-o dată, capabil de acum să se implice în discuţii despre Scripturi, rezistând la confruntarea cu învăţătorii Legii.

În faţa reproşului mamei, Isus răspunde cu simplitate dezarmantă: "De ce m-aţi căutat? Nu ştiaţi că eu trebuie să fiu în casa Tatălui meu?" (Lc 2,49). Maria şi Iosif nu înţeleg: misterul lui Dumnezeu făcut prunc depăşeşte inteligenţa lor. Părinţii vor să-l protejeze pe acel fiu preapreţios sub aripile iubirii lor; în schimb Isus vrea să trăiască vocaţia sa de Fiu al Tatălui care se află în slujba sa şi trăieşte cufundat în Cuvântul său.

Relatările copilăriei din Luca se încheie, astfel, cu ultimele cuvinte ale Mariei, care amintesc paternitatea lui Iosif faţă de Isus, şi cu primele cuvinte ale lui Isus, care recunosc cum această paternitate îşi trage originea din cea a Tatălui său ceresc, al cărui primat indiscutabil îl recunoaşte.

Iubiţi fraţi şi surori, ca Maria şi Iosif, plini de speranţă, să ne punem şi noi pe urmele Domnului, care nu se lasă conţinut de schemele noastre şi se lasă găsit nu atât într-un loc, ci în răspunsul de iubire dat duioasei paternităţi divine, răspuns de iubire care este viaţa filială.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu