© Vatican Media

Papa Francisc: Jubileul artiştilor şi al lumii culturii (duminica a 6-a de peste an, 16 februarie 2025)

Astăzi, duminica a VI-a de peste an, cu ocazia Jubileului artiştilor şi al lumii culturii, Eminenţa Sa Cardinalul José Tolentino de Mendonça, prefect al Dicasterului pentru Cultură şi Educaţie, a prezidat Sfânta Liturghie în bazilica vaticană. Publicăm în continuare textul omiliei pregătite de Sfântul Părinte, citită de cardinalul Tolentino de Mendonça:

În evanghelia pe care tocmai am ascultat-o, Isus proclamă fericirile în faţa discipolilor săi şi a unei mulţimi de oameni. Le-am ascultat de atâtea ori şi totuşi nu încetează să ne uimească: "Fericiţi voi, cei săraci, căci a voastră este împărăţia lui Dumnezeu! Fericiţi voi, care acum sunteţi flămânzi, căci vă veţi sătura! Fericiţi voi, care plângeţi acum, căci veţi râde!" (Lc 6,20-21). Aceste cuvinte răstoarnă logica lumii şi ne invită să privim realitatea cu ochi noi, cu privirea lui Dumnezeu, care vede dincolo de aparenţe şi recunoaşte frumuseţea, chiar şi în fragilitate şi în suferinţă.

Partea a doua conţine cuvinte dure şi de avertizare: "Dar, vai vouă, bogaţilor, pentru că vă primiţi mângâierea! Vai vouă, celor care sunteţi sătui acum, căci veţi suferi de foame! Vai vouă, celor care râdeţi acum, căci veţi jeli şi veţi plânge!" (Lc 6,24-25). Contrastul între "fericiţi voi" şi "vai vouă" ne aminteşte importanţa de a discerne unde să ne punem siguranţa noastră.

Voi, artişti şi persoane de cultură, sunteţi chemaţi să fiţi martori ai viziunii revoluţionare a fericirilor. Misiunea voastră este nu numai de a crea frumuseţe, ci de a revela adevărul, bunătatea şi frumuseţea ascunse în pliurile istoriei, de a da glas celui care nu are glas, de a transforma durerea în speranţă.

Trăim un timp de criză complexă, care este economică şi socială şi, înainte de toate, este criză a sufletului, criză de semnificaţie. Ne punem problema timpului şi cea a rutei. Suntem pelerini sau rătăcitori? Mergem cu o ţintă sau suntem dispersaţi în rătăcire? Artistul este cel sau cea care are misiunea de a ajuta omenirea să nu piardă direcţia, să nu rătăcească orizontul speranţei.

Dar atenţie: nu o speranţă uşoară, superficială, descarnată. Nu! Speranţa adevărată se împleteşte cu drama existenţei umane. Nu este un refugiu comod, ci un foc care arde şi luminează, cum este cuvântul lui Dumnezeu. Pentru aceasta arta autentică este întotdeauna o întâlnire cu misterul, cu frumuseţea care ne depăşeşte, cu durerea care ne interoghează, cu adevărul care ne cheamă. Altminteri, "vai"! Domnul este sever în apelul său.

După cum scrie poetul Gerard Manley Hopkins, "lumea este încărcată de măreţia lui Dumnezeu. / Ea va străluci ca strălucirea foliei agitate". Aceasta este misiunea artistului: să descopere şi să reveleze acea măreţie ascunsă, a o face percepută de ochii noştri şi de inimile noastre. Acelaşi poet simţea şi în lume un "ecou de plumb" şi un "ecou de aur". Artistul este sensibil la aceste rezonanţe şi, cu opera sa, face un discernământ şi îi ajută pe ceilalţi să discearnă între diferitele ecouri ale evenimentelor din această lume. Şi bărbaţii şi femeile de cultură sunt chemaţi să evalueze aceste ecouri, să ni le explice şi să lumineze drumul pe care ne conduc: dacă sunt cântece de sirene care seduc sau amintiri ale celei mai adevărate umanităţi a noastre. Vă este cerută o înţelepciune pentru a distinge ceea ce este ca "pleava pe care o spulberă vântul" de ceea ce este solid "ca pomul sădit pe malul apei" şi este capabil să dea rod (cf. Ps 1,3-4).

Dragi artişti, văd în voi nişte păzitori ai frumuseţii care ştie să se aplece asupra rănilor lumii, care ştie să asculte strigătul săracilor, al celor suferinzi, al celor răniţi, al celor închişi, al celor persecutaţi, al refugiaţilor. Văd în voi nişte păzitori ai fericirilor! Trăim într-o epocă în care noi ziduri se ridică, în care diferenţele devin pretext pentru diviziune şi nu ocazie de îmbogăţire reciprocă. Dar voi, bărbaţi şi femei de cultură, sunteţi chemaţi să construiţi punţi, să creaţi spaţii de întâlnire şi dialog, să luminaţi minţile şi să încălziţi inimile.

Cineva ar putea spune: "Dar la ce foloseşte arta într-o lume rănită? Nu există oare lucruri mai urgente, mai concrete, mai necesare?" Arta nu este un lux, ci o necesitate a spiritului. Nu este fugă, ci responsabilitate, invitaţie la acţiune, chemare, strigăt. A educa la frumuseţe înseamnă a educa la speranţă. Şi speranţa nu este niciodată scindată de drama existenţei: străbate lupta zilnică, oboselile vieţii, provocările din timpul nostru.

În evanghelia pe care am ascultat-o astăzi, Isus îi proclamă fericiţi pe săraci, pe cei care plâng, pe cei blânzi, pe cei persecutaţi. Este o logică răsturnată, o revoluţie a perspectivei. Arta este chemată să participe la această revoluţie. Lumea are nevoie de artişti profetici, de intelectuali curajoşi, de creatori de cultură.

Lăsaţi-vă conduşi de evanghelia fericirilor, iar arta voastră să fie vestire a unei lumi noi. Poezia voastră să ne facă s-o vedem! Nu încetaţi niciodată să căutaţi, să interogaţi, să riscaţi. Pentru că adevărata artă nu este niciodată comodă, oferă pacea neliniştii. Şi amintiţi-vă: speranţa nu este o iluzie; frumuseţea nu este o utopie; darul vostru nu este o întâmplare, este o chemare. Răspundeţi cu generozitate, cu pasiune, cu iubire.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu