© Vatican Media

Papa Francisc: Jubileul forţelor armate, al poliţiei şi al personalului de securitate (duminica a 5-a de peste an, 9 februarie 2025)

Atitudinea lui Isus la lacul Genezaret este descrisă de evanghelist cu trei verbe: a văzut, a urcat, s-a aşezat. Isus a văzut, Isus a urcat, Isus s-a aşezat. Isus nu este preocupat să arate o imagine despre sine mulţimilor, nu este preocupat să îndeplinească o misiune, să urmeze un program în misiunea sa; dimpotrivă, pe primul loc pune mereu întâlnirea cu ceilalţi, relaţia, preocuparea faţă de acele trude şi acele eşecuri care adesea îngreuiază inima şi iau speranţa.

De aceea Isus, în acea zi, a văzut, a urcat şi s-a aşezat.

Înainte de toate, Isus a văzut. El are o privire atentă care, şi în mijlocul mulţimii numeroase, îl face capabil să observe două bărci trase la mal şi să perceapă dezamăgirea pe faţa acelor pescari, care acum îşi spală năvoadele după o noapte care a mers rău. Isus îşi îndreaptă privirea sa plină de compasiune. Să nu uităm asta: compasiunea lui Dumnezeu. Cele trei atitudini ale lui Dumnezeu sunt apropiere, compasiune şi duioşie. Să nu uităm: Dumnezeu este aproape, Dumnezeu este duios, Dumnezeu este compătimitor, mereu. Şi Isus îşi îndreaptă acea privire plină de compasiune în ochii acelor persoane, percepând descurajarea lor, frustrarea că au lucrat toată noaptea fără să prindă nimic, senzaţia că au inima goală exact ca acele năvoade pe care acum le strâng în mâini.

Şi acum îmi cer scuze şi îi cer maestrului [celebrărilor liturgice] să continue citirea, din cauza dificultăţii în respiraţie.

Şi văzând descurajarea lor, Isus a urcat. Îi cere chiar lui Simon să depărteze barca de mal şi urcă în ea, intrând în spaţiul vieţii sale, mutându-se în acel eşec care locuieşte în inima sa. Este frumos acest lucru: Isus nu se limitează să observe lucrurile care nu merg, aşa cum facem noi adesea ajungând să ne închidem în plângere şi în amărăciune; în schimb, el ia iniţiativa, merge în întâmpinarea lui Simon, stă cu el în acel moment dificil şi decide să urce în barca vieţii sale, care în noaptea aceea s-a întors la mal fără succes.

În sfârşit, odată urcat, Isus s-a aşezat. Şi aceasta, în Evanghelii, este postura tipică a învăţătorului, a celui care învaţă. De fapt, evanghelia spune că s-a aşezat şi a învăţat. Văzând în ochii şi în inima acelor pescari amărăciunea din cauza unei nopţi de trudă care a fost zadarnică, Isus urcă în barcă pentru a învăţa, adică pentru a anunţa vestea bună, pentru a duce lumina în acea noapte de dezamăgire, pentru a relata frumuseţea lui Dumnezeu în trudele vieţii umane, pentru a face să se simtă că mai există o speranţă chiar şi atunci când totul pare pierdut.

Şi atunci se întâmplă minunea: când Domnul urcă în barca vieţii noastre pentru a ne aduce vestea bună a iubirii lui Dumnezeu care întotdeauna ne însoţeşte şi ne susţine, atunci viaţa reîncepe, speranţa renaşte, entuziasmul pierdut se întoarce şi putem arunca din nou năvodul în mare.

Fraţilor şi surorilor, acest cuvânt de speranţă ne însoţeşte astăzi, în timp ce celebrăm Jubileul forţelor armate, de poliţie şi de siguranţă, cărora le mulţumesc pentru slujirea lor, salutând toate autorităţile prezente, asociaţiile şi academiile militare, precum şi pe ordinarii militari şi pe capelani. Vouă vă este încredinţată o mare misiune, care cuprinde multiple dimensiuni ale vieţii sociale şi politice: apărarea ţărilor noastre, angajarea pentru siguranţă, păzirea legalităţii şi a dreptăţii, prezenţa în penitenciare, lupta împotriva criminalităţii şi a diferitelor forme de violenţă care riscă să tulbure pacea socială. Şi amintesc şi pe cei care oferă slujirea lor importantă în calamităţile naturale, pentru salvgardarea creaţiei, pentru salvarea vieţilor pe mare, pentru cei mai fragili, pentru promovarea păcii.

Şi vouă Domnul vă cere să faceţi ca el: a vedea, a urca, a se aşeza. A vedea, pentru că sunteţi chemaţi să aveţi o privire atentă, care ştie să perceapă ameninţările la adresa binelui comun, pericolele care ameninţă viaţa cetăţenilor, riscurile ambientale, sociale şi politice la care suntem expuşi. A urca, pentru că departamentele voastre, disciplina care v-a forjat, curajul care vă distinge, jurământul pe care l-aţi făcut, toate sunt lucruri care vă amintesc cât de important este nu numai a vedea răul pentru a-l denunţa, ci şi a urca în barcă pe furtună şi a vă angaja ca să nu se facă naufragiu, cu o misiune în slujba binelui, a libertăţii şi a dreptăţii. Şi, în sfârşit, a vă aşeza, pentru că faptul de a fi prezenţi în oraşele noastre şi în cartierele noastre, faptul de a fi mereu de partea legalităţii şi de partea celor mai slabi devine pentru noi toţi o învăţătură: ne învaţă că binele poate învinge în pofida a orice, ne învaţă că dreptatea, lealitatea şi pasiunea civilă sunt şi astăzi valori necesare, ne învaţă că putem crea o lume mai umană, mai dreaptă şi mai fraternă, în pofida forţelor contrare ale răului.

Şi în această misiune, care îmbrăţişează toată viaţa voastră, sunteţi însoţiţi şi de capelani, o prezenţă sacerdotală importantă în mijlocul vostru. Ei nu sunt de folos - aşa cum în mod trist s-a întâmplat uneori în istorie - pentru a binecuvânta acţiuni perverse de război. Nu. Ei sunt în mijlocul vostru ca prezenţă a lui Cristos, care vrea să vă însoţească, să vă ofere ascultare şi apropiere, să vă încurajeze să înaintaţi în larg şi să vă susţină în misiunea pe care o duceţi înainte în fiecare zi. Ca sprijin moral şi spiritual, ei merg împreună cu voi, ajutându-vă să vă desfăşuraţi îndatoririle în lumina evangheliei şi în slujba binelui.

Iubiţi fraţi şi surori, vă suntem recunoscători pentru ceea ce faceţi, uneori riscând personal. Mulţumesc pentru că, urcând în bărcile noastre aflate în pericol, ne oferiţi ocrotirea voastră şi ne încurajaţi să continuăm traversarea noastră. Dar aş vrea să vă îndemn şi să nu pierdeţi din vedere scopul slujirii voastre şi al acţiunilor voastre: promovarea vieţii, salvarea vieţii, apărarea vieţii mereu. Vă cer cu rugăminte să vegheaţi: să vegheaţi împotriva ispitei de a cultiva un spirit de război; să vegheaţi pentru a nu fi seduşi de mitul forţei şi de zgomotul armelor; să vegheaţi pentru a nu fi niciodată contaminaţi de otrava propagandei urii, care dezbină lumea în prieteni de apărat şi duşmani de combătut. Fiţi în schimb martori curajoşi ai iubirii lui Dumnezeu Tatăl, care ne vrea pe toţi fraţi. Şi, împreună, să mergem pentru a construi o nouă eră de pace, de dreptate şi de fraternitate.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu