Anul pastoral
2024‑2025

Jubileul Speranței
2024-2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Jubileul forțelor armate, cuvintele papilor adresate constructorilor de pace

Pentru al doilea dintre marile evenimente ale Anului Sfânt, ne întoarcem asupra unor discursuri ale suveranilor pontifi adresate militarilor. Soldații, spusese Ioan Paul al II-lea în timpul Marelui Jubileu din 2000, "sunt potriviți pentru rolul de santinelă, care privește departe pentru a îndepărta pericolul".

Pontiful, cuvânt care în etimologia sa latină indica inițial pe constructorul de punți, are aliați prețioși pentru a salvgarda și a promova fraternitatea. Este vorba de constructorii de pace, între care bărbați și femei alături de populații vulnerabile în regiuni zguduite de tensiuni și conflicte. "Pacea pe pământ, dorință profundă a ființelor umane din toate timpurile - scrie Papa Ioan al XXIII-lea în enciclica Pacem in Terris - poate fi instaurată și consolidată numai prin respectarea deplină a ordinii stabilite de Dumnezeu." "Adevărata pace - se mai citește în acest document - se poate construi numai în încrederea reciprocă." Făcătorii de pace sunt apărătorii acestei încrederi, o plămadă capabilă să facă să crească familia umană în fraternitate.

Papii și forțele armate

O armată este compusă din soldați, reprezentanți din diferite națiuni, dar mai ales din bărbați și femei însetați de Dumnezeu și de pace, un dar care își află rădăcina sa cea mai adevărată numai în Isus. Aceasta este privirea cu care papii văd, în dimensiunea sa cea mai profundă și autentică, lumea militarilor. În timpul anilor jubiliari, mii de reprezentanți ai forțelor armate participă la celebrări și pelerinaje. Jubileul forțelor armate, de poliție și de siguranță, programat la 8 și 9 februarie 2025, face parte din acest cadru. Cu aceste ocazii reflecțiile pontifilor sunt mereu ritmate de un cuvânt cheie: pace.

Chemarea la fraternitate

Anul Sfânt din 1950 este primul Jubileu după ororile Celui de-Al Doilea Război Mondial. În radio-mesajul cu ocazia Crăciunului, la 23 decembrie 1949, Papa Pius al XII-lea dorește ca anul jubiliar, după timpuri zguduite de lupte furioase între armate contrapuse, să fie "anul marii întoarceri, anul marii iertări".

Așteptăm pentru acest An Sfânt întoarcerea societății internaționale la planurile lui Dumnezeu, conform cărora toate popoarele în pace și nu în război, în colaborare și nu în izolare, în dreptate și nu în egoismul național, sunt destinate să formeze marea familie umană, îndreptată spre perfecțiunea comună, în ajutorul reciproc și distribuirea egală a bunurilor, care sunt comoară a lui Dumnezeu încredințată oamenilor. Preaiubiți fii, dacă ni se pare aceasta o ocazie propice pentru a-i îndemna pe conducătorii popoarelor la gânduri de pace, aceasta a Anului Sfânt ni se pare deosebit de oportună. Ea este și vrea să semnifice și o chemare puternică și în același timp o contribuție la fraternitatea neamurilor.

Obligația apărării păcii

În Anul Sfânt din 1975, Papa Paul al VI-lea prezidează duminică, 23 noiembrie, o concelebrare solemnă, în Piața "Sfântul Petru", la care participă peste 16 mii de soldați. Formează o reprezentare numeroasă de militari care provin din douăzeci de țări. "Voi sunteți soldați; și fără îndoială imaginea care vă reprezintă ca atare - subliniază Papa Montini - se profilează în termeni de tărie, de oboseală, de disciplină, de prestanță, de cutezanță și de valoare. Însă soldatul nu este prin aceasta «autosuficient», adică suficient sieși în cutezanța sa tinerească; poate el să se roage? Să ceară iertarea lui Dumnezeu?" Pentru ce - mai întreabă Papa Montini - ați venit la Roma? "Voi ați venit - explică pontiful - pentru că și voi sunteți oameni; și omul are nevoie de Dumnezeu, de Cristos, de religie, de mântuire; și simte urgența de a satisface setea sa în contact cu Fiul lui Dumnezeu."

Voi ați venit pentru că, mai mult decât toți, voi aveți nevoie de pace; și pentru pace voiți și trebuie să vă angajați. Și aici amintirea războaielor recente - cele două conflicte mondiale și ciocnirile locale recurente - devine dureroasă și plină de lacrimi pentru căzuții pe care i-a cauzat, vieți tinere secerate, și pentru prea mult sânge nevinovat care a fost vărsat! Să fie fidelă și reverențioasă amintirea noastră pentru atâția căzuți și să fie pace în milostivirea lui Cristos Mântuitorul pentru sufletele lor nemuritoare! Apoi: armele pentru voi nu vor să fie pentru ofensă, ci numai și mereu și peste tot pentru apărare; și o apărare, să dea Dumnezeu, care să nu aibă nevoie de folosirea armelor, ci să tindă numai să dea forță dreptății și păcii (cf. Rom 13,4; Lc 3,14; 14,31): adică în prevenire, în acordul leal, în compunerea mărinimoasă, în iertarea generoasă. Iată așadar, iată în sfârșit, că această prezență a voastră devine o mare apologie: voi ați venit pentru a celebra dreptatea, care garantează civilizația, ordinea, respectul între fiecare popor și între națiuni. Pentru această dreptate, al cărei rod este pacea, armele voastre să fie simbol și apărare: și în această lumină funcția voastră în societatea civilă ia semnificația sa deplină.

O angajare zilnică

În anul 2000, mii de militari celebrează Marele Jubileu cu Papa Ioan Paul al II-lea care indică în pace "un drept fundamental al fiecărui om". Papa Wojtyła, fiu al unui militar din armata poloneză, amintește "opera de pacificare în țări devastate de războaie absurde", ajutorul prestat "populațiilor lovite de calamități naturale". Pontiful, în omilia rostită la 19 noiembrie din acel An Sfânt, se oprește apoi asupra angajării zilnice pentru pace.

Cine mai bine decât voi, preaiubiți militari și membri ai forțelor de poliție, tineri și tinere, poate să dea mărturie cu privire la violență și la forțele distrugătoare ale răului prezente în lume? Voi luptați în fiecare zi împotriva lor: de fapt, sunteți chemați să apărați pe cei slabi, să-i ocrotiți pe cei cinstiți, să favorizați conviețuirea popoarelor. Fiecăruia dintre voi i se potrivește rolul de santinelă, care privește departe pentru a înlătura pericolul și a promova pretutindeni dreptatea și pacea. Vă salut pe toți cu mare afect, preaiubiți frați și surori, veniți la Roma din atâtea părți ale pământului pentru a celebra Jubileul vostru special. Sunteți reprezentanți ai armatelor care s-au confruntat în decursul istoriei. Astăzi v-ați dat întâlnire la Mormântul apostolului Petru pentru a-l celebra pe Cristos "pacea noastră, cel care a făcut din două una și a dărâmat zidul despărțitor, desființând în trupul său ura" (Ef 2,14). La el, prezent misterios și real în Euharistie, ați venit să oferiți propunerile voastre și angajarea voastră zilnică de constructori de pace.

Punți și semănători

În 2016, Papa Francisc adresează propriul salut, în timpul audienței jubiliare, reprezentanților forțelor armate și ale poliției, care provin din atâtea părți ale lumii, veniți în pelerinaj la Roma cu ocazia Jubileului extraordinar al Milostivirii. Firul conducător al acestui eveniment, "Poarta sa este mereu deschisă", amintește că milostivirea găsește un mare spațiu în cadrul realității militare. Pontiful subliniază rolul fundamental al militarilor pentru a garanta siguranța popoarelor și a instituțiilor în toate regiunile lumii.

Forțele de ordine - militare și de poliție - au ca misiune să garanteze un ambient sigur, pentru ca fiecare cetățean să poată trăi în pace și seninătate. În familiile voastre, în diferitele domenii în care acționați, să fiți instrumente de reconciliere, constructori de punți și semănători de pace. De fapt, sunteți chemați nu numai să preveniți, să gestionați sau să puneți capăt conflictelor, ci și să contribuiți la construirea unei ordini întemeiate pe adevăr, pe dreptate, pe iubire și pe libertate, conform definiției păcii a Sfântului Ioan al XXIII-lea în enciclica Pacem in terris. Afirmarea păcii nu este acțiune ușoară, mai ales din cauza războiului, care usucă inimile și mărește violența și ura. Vă îndemn să nu vă descurajați. Continuați drumul vostru de credință și deschideți inimile voastre lui Dumnezeu, Tată milostiv, care nu încetează niciodată să ne ierte. În fața provocărilor de fiecare zi, faceți să strălucească speranța creștină, care este certitudine a victoriei iubirii asupra urii și a păcii asupra războiului.

Forțe de pace

Primul din cele 36 de mari evenimente din acest An Sfânt a fost Jubileul comunicării. Cel al forțelor armate, de poliție și de siguranță este a doua etapă a Anului jubiliar. Cuvintele papilor adresate reprezentanților lumii militare sunt mereu o invitație de a fi de partea omului, a dreptății, a păcii. Un îndemn care răsună cu forță și în acest Jubileu al speranței. Între constructorii de pace, peste 76 de mii sunt bărbați și femei din Națiunile Unite și provin din peste 120 de țări. Sunt angajați în operațiuni de peacekeeping în zone lovite de conflicte în Africa, Asia, Europa și Orientul Mijlociu. Îi protejează pe civili, apără drepturile umane și întăresc instituțiile în unele dintre locurile cele mai periculoase și instabile din lume. De la prima operațiune în 1948 până astăzi peste 4300 dintre acești făcători de pace au murit în cadrul unei misiuni îndeplinite în teatre internaționale complexe. Nu se pot uita națiunile sfâșiate de conflicte care și astăzi însângerează lumea. Și nu se pot uita forțele de pace care protejează multitudini de refugiați care fug de război și viitorul popoarelor.

Amedeo Lomonaco

(După Vatican News, 8 februarie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat