Germania: Jubileul de 65 de ani de preoție ai pr. Franz Lutum, un vechi prieten al Diecezei de Iași
Duminică, 2 februarie 2025, în sărbătoarea Prezentării lui Isus la Templu, a avut loc celebrarea jubileului de 65 de ani de preoție ai părintelui Franz Lutum, un vechi prieten al Diecezei de Iași. Liturghia de mulțumire a fost celebrată de părintele jubilant, în vârstă de aproape 93 de ani, în Biserica "Sfântul Duh" din Emsdetten, Germania.
M-am bucurat să pot concelebra la această sărbătoare, care a adunat credincioși din întreaga localitate, dar și rude și cunoscuți ai părintelui Lutum.
În cadrul predicii, am avut ocazia să scot în evidență rolul benefic pe care l-a avut cel sărbătorit în anii de slujire ca preot vicar, apoi în calitate de capelan militar și mai ales ca paroh. Asemenea bătrânului Simeon evocat în Evanghelia duminicii, părintele Lutum este o mărturie vie de credință și fidelitate. Dar în mod special am dorit să amintesc implicarea neobosită a parohului Franz Lutum din ultimii 30 de ani în nenumărate acțiuni caritative în Dieceza de Iași și chiar și în Arhidieceza de București, organizând colecte, campanii, transporturi umanitare și vizitând multe locuri din dieceză, multe proiecte caritative și pastorale, însoțit fiind de fiecare dată de un grup de credincioși din parohia germană.
La sfârșitul Liturghiei, într-o atmosferă plină de entuziasm, în fața unei mulțimi de credincioși care a făcut biserica aproape neîncăpătoare, părintele paroh Norbert Vessel, evocând imaginea samariteanului milostiv gravată pe una din ferestrele bisericii, i-a dorit părintelui jubilant multă sănătate și putere de slujire.
Din partea episcopului nostru, PS Iosif Păuleț, și a episcopului auxiliar, PS Petru Sescu, am prezentat părintelui o diplomă de recunoștință pentru implicarea neobosită în proiectele caritative din Dieceza de Iași.
După binecuvântarea finală oferită de părintele sărbătorit, i-am adus cu toții laudă lui Dumnezeu, alăturându-ne vocile ansamblului coral format din cele trei coruri ale comunității (corul adulților, al tinerilor și al copiilor), într-un cântec special adaptat pentru această ocazie festivă.
Pr. Egidiu Condac,
director general,
Asociația Centrul Diecezan Caritas Iași
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
2 februarie: Germania: Jubileul de 65 de ani de preoție ai pr. Franz Lutum, un vechi prieten al Diecezei de Iași