|
© Vatican Media |
Papa Francisc: Discurs adresat pelerinajului promovat de Conferința Episcopală din Scandinavia (3 februarie 2025)
Eminență,
iubiți frați episcopi,
dragi prieteni!
Sunt bucuros să vă salut pe voi toți, care proveniți din Suedia, Norvegia, Danemarca, Finlanda și Islanda, cu ocazia pelerinajului vostru la Roma, organizat de Conferința Episcopală a Țărilor Nordice.
Mă rog pentru ca, prin această experiență de a merge împreună ca frați și surori în Cristos, inimile voastre să se întărească în credință, în speranță și în iubire, pentru că acestea sunt trei elemente esențiale ale vieții creștine, trei moduri în care Duhul Sfânt ne conduce pe drumul nostru, în pelerinajul nostru, pentru că noi suntem niște pelerini (cf. Cateheză, 24 aprilie 2024).
Motoul acestui Jubileu, așa cum știți bine, este "Pelerini ai speranței". De aceea, mă rog ca speranța voastră să se întărească în aceste zile. Cu siguranță sunteți deja conștienți de semnele de speranță prezente în țările voastre de origine, pentru că Biserica, în ținuturile voastre, deși mică, crește ca număr. Crește mereu. Putem să-i mulțumim lui Dumnezeu Atotputernicul, pentru că semințele de credință, plantate și irigate acolo de generații de păstori și persoane perseverente, dau roadele lor. Nici acest lucru nu trebui să ne surprindă, pentru că Domnul este mereu fidel față de promisiunile sale!
În timp ce vizitați diferitele locuri sfinte din Cetatea Eternă, îndeosebi mormintele sfinților apostoli Petru și Paul, mă rog și ca credința voastră în Domnul Isus și conștiința voastră că îi aparțineți lui și unii altora în comuniunea Bisericii, să fie hrănită și aprofundată. În acest mod, cu mintea și inima mai deplin în sintonie cu harul transformator al lui Cristos, veți putea să vă întoarceți în țările voastre plini de entuziasmul bucuros de a împărtăși marele dar pe care l-ați primit, pentru că, așa cum spune Sfântul Paul, am fost creați în Cristos pentru a face fapte bune (cf. Ef 2,8-10).
De fapt, nu există "faptă" mai mare decât a transmite altora mesajul de mântuire al evangheliei, și noi suntem chemați să facem asta mai ales pentru cei care se află la margini. Să ne gândim de exemplu la cel care este singur și izolat - atâția oameni sunt izolați, singuri -, în inima și în periferiile comunităților voastre și în teritoriile cele mai îndepărtate. De altfel, această misiune este încredințată fiecăruia dintre voi, oricare ar fi vârsta voastră, starea de viață sau capacitatea. Și cei care între voi sunt bătrâni, bolnavi sau în vreun fel în dificultate au vocația nobilă de a mărturisi iubirea compătimitoare a Tatălui.
Așadar, întorcându-vă acasă, amintiți-vă că pelerinajul nu se încheie, ci își mută obiectivul său asupra drumului zilnic al uceniciei și asupra chemării de a persevera în misiunea evanghelizării. În această privință, aș vrea să încurajez comunitățile voastre catolice vii, marcate de războiul din Europa și din lume, familia noastră umană are atâta nevoie de o mărturie unitară a acelei reconcilieri, vindecări și păci care poate veni numai de la Dumnezeu.
În același mod, în contextele voastre multiculturale, sunteți chemați să dialogați și să lucrați împreună cu apartenenții la alte religii, dintre care mulți sunt migranți, pe care i-ați primit așa de bine în societățile voastre. De fapt, îmi amintesc că am văzut asta personal în timpul vizitei mele în Suedia în 2016. Și pentru noi țări latinoamericane, în timpurile dictaturilor - Brazilia, Uruguay, Chile, Argentina -: au mers acolo frați și surori ai noștri care fugeau de dictaturi. Continuați să fiți faruri de primire și de solidaritate fraternă!
În sfârșit, un cuvânt pentru pelerinii mai tineri dintre voi. În cadrul evenimentelor din acest an, la 27 aprilie vom celebra canonizarea Fericitului Carlo Acutis. Acest tânăr sfânt din timpurile noastre și pentru timpurile noastre vă arată vouă, și nouă tuturor, cât de posibil este în lumea de astăzi pentru tineri să-l urmeze pe Isus, să împărtășească învățăturile sale cu alții și astfel să găsească plinătatea vieții în bucurie, în libertate și în sfințenie. Așadar, permiteți-mi să vă repet, și vă rog împărtășiți cu tinerii voștri prieteni acasă aceste cuvinte ale papei: "Duhul Sfânt să vă stimuleze [...]. Biserica are nevoie de elanul vostru, de intuițiile voastre, de credința voastră. Avem nevoie de asta!" (Exortația apostolică Christus vivit, 299).
Dragi prieteni, cu aceste scurte reflecții vă urez tot binele pentru pelerinajul vostru și pentru viața voastră și vă încredințez mijlocirii Mariei, Maica Bisericii. Vă binecuvântez din inimă. Și, vă rog, nu uitați să vă rugați pentru mine.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu