© Vatican Media

Laboratorul lui "noi"

Documentul Final al Sinodului despre sinodalitate afirmă că: "Viaţa consacrată este chemată să interpeleze Biserica şi societatea cu propria voce profetică. În experienţa lor seculară, familiile călugăreşti au maturat practici experimentate de viaţă sinodală şi de discernământ comunitar, învăţând să armonizeze darurile individuale şi misiunea comună. Ordine şi congregaţii, societăţi de viaţă apostolică, institute seculare, precum şi asociaţii, mişcări şi noi comunităţi au un aport special de dat creşterii sinodalităţii în Biserică. Astăzi multe comunităţi de viaţă consacrată sunt un laborator de interculturalitate care constituie o profeţie pentru Biserică şi pentru lume" (DF, 65).

Papa Francisc a vorbit de mai multe ori despre chemarea de a trece de la eu la noi, despre necesitatea de "a ne întâlni într-un noi care să fie mai puternic decât suma de mici individualităţi" (Fratelli tutti, 78), despre "provocarea de a descoperi şi a transmite «mistica» de a trăi împreună" (Evangelii gaudium, 87), despre "experienţa eliberatoare şi responsabilă de a trăi ca Biserică «mistica lui noi»" (Veritatis gaudium cu privire la universităţile şi facultăţile ecleziastice, 4). Procesul sinodal a reluat, printre altele, imaginea paulină a unicului trup (DF, 16, 21, 26, 27, 36, 57, 88) şi "ne-a făcut să simţim «gustul spiritual» (EG 268) de a fi popor al lui Dumnezeu, reunit din orice trib, limbă, popor şi naţiune, care trăieşte în contexte şi culturi diferite. El nu este niciodată simpla sumă a celor botezaţi, ci subiectul comunitar şi istoric al sinodalităţii şi al misiunii" (DF, 17).

"Totul este în relaţie", "totul este legat", "totul este conectat": acesta este refrenul care străbate Laudato si' a Papei Francisc. Imaginea trupului exprimă în mod plastic şi clar conexiunea care există între noi: noi creaturi, noi umani, noi creştini, noi membre ale Trupului lui Cristos care este Biserica, noi apartenenţi la un Institut de Viaţă Consacrată, la o Societatea de Viaţă Apostolică, la o Familie spirituală animată de o carismă unică şi originală.

Exact ca într-un trup fizic, fiecare parte, fiecare organ, fiecare celulă a unui "trup carismatic" are influenţă asupra restului. Ceea ce se întâmplă într-o parte a trupului are repercusiune asupra întregului. Şi ceea ce i se întâmplă întregului trup ca atare se repercutează în vreun mod în fiecare parte a sa.

În "trupul carismatic" circulă ceea ce membrii pun. Fiecare faptă şi cuvânt al nostru, fiecare gând şi sentiment al nostru este energie care parcurge reţeaua deasă a raporturilor noastre şi ajunge să-i intereseze pe toţi, pentru că toţi suntem uniţi într-un singur trup, stropiţi de acelaşi sânge al carismei vii. Niciun cuvânt, niciun gest, niciun gând şi sentiment nu sunt neutre: fiecare expresie vitală are consecinţe, în bine şi în rău. În mod misterios, în virtutea faptului că suntem cu toţii conectaţi - la nivel foarte profund, de spirit, de carismă - ceea ce simt, gândesc, spun, fac, doresc, este cufundat în circulaţia trupului şi poartă consecinţele sale, benefice sau malefice.

A însoţi un "trup carismatic", organism viu, să exprime generativitatea sa, rodnicia sa, scopul pentru care a venit pe lume înseamnă, înainte de toate, a-l însoţi să se conecteze şi să se reconecteze încontinuu cu ceea ce îl animă, cu carisma. Şi înseamnă a îngriji ceea ce circulă în cadrul conexiunilor vitale.

Carisma nu este proprietate a unui institut, a unei societăţi, a unei familii carismatice. El este dar al lui Dumnezeu oferit lumii, este Duh, este Viaţă. Institutul (sau societatea, sau familia) şi fiecare soră şi frate care este membru, îl primeşte ca dar gratuit, forţă vitală de lăsat să curgă în sine în mod creativ, liber, desigur nu de "mumificat" sau îmbălsămat ca o piesă de muzeu. În cuvintele Papei Francisc: "Fiecare carismă este creativă, nu este o statuie de muzeu, nu, este creativă. Este vorba de a rămâne fideli faţă de izvorul originar străduindu-se să-l regândească şi să-l exprime în dialog cu noile situaţii sociale şi culturale. Are rădăcini bine înfipte, însă copacul creşte în dialog cu realitatea. Această operă de actualizare este cu atât mai fructuoasă cu cât este realizată mai mult armonizând creativitate, înţelepciune şi sensibilitate faţă de toţi şi fidelitate faţă de Biserică" (Către Mişcarea Focolarelor, 6 februarie 2021).

Energia carismei străbate fiecare celulă a trupului: fiecare soră/frate este purtător şi exprimare a sa. Nu numai atât. "Trupul carismatic", ca organism viu, are propriile "simţuri", şi între ele "simţul carismei", un "fler", pentru a spune iarăşi cu Papa Francisc, care îi permit să distingă parfumul carismei, să-i simtă melodia, să-i perceapă lumina, să-i deguste gustul, să-i recunoască atingerea. Şi să vibreze în contact cu ea, să se lase atras de ea şi s-o urmeze. Ca trup, ca organism. Aşadar, cât de important este ca liderul/a unei familii carismatice, ca bun păstor, să meargă cu turma "uneori în faţă, uneori la mijloc şi uneori în spate: în faţă pentru a conduce comunitatea; la mijloc, pentru a o încuraja şi a o susţine; în spate, pentru a o ţine unită pentru ca nimeni să nu rămână, prea mult, prea mult în urmă, pentru a o ţine unită, precum şi pentru un alt motiv: pentru că poporul are «fler»!" (Assisi, 4 octombrie 2013).

Vibraţia şi mişcarea unui organism ca răspuns la ceea ce "flerul" său şi toate simţurile sale percep nu este pur şi simplu suma vibraţiilor şi a mişcărilor fiecărei părţi a sale; este mult mai mult. Cam cum se întâmplă pentru o simfonie interpretată de o orchestră: ea nu este pur şi simplu suma diferitelor sunete ale instrumentelor: este mult mai mult.

Vorbind noilor cardinali în timpul consistoriului din 30 septembrie 2023, Sfântul Părinte a propus chiar această imagine, legând-o cu sinodalitatea: "Colegiul Cardinalilor este chemat să se asemene cu o orchestră simfonică, ce reprezintă simfonia şi sinodalitatea Bisericii. Spun şi «sinodalitatea», nu numai pentru că suntem în ajunul primei Adunări a Sinodului care are tocmai această temă, ci pentru că mi se pare că metafora orchestrei poate ilumina bine caracterul sinodal al Bisericii. O simfonie trăieşte din compunerea înţeleaptă a timbrelor diferitelor instrumente: fiecare dă aportul său, uneori singur, uneori unit cu altcineva, uneori cu tot ansamblul. Diversitatea este necesară, este indispensabilă. Dar fiecare sunet trebuie să colaboreze la planul comun. Şi pentru aceasta este fundamentală ascultarea reciprocă: fiecare muzician trebuie să-i asculte pe ceilalţi. Dacă unul s-ar asculta numai pe sine însuşi, oricât de sublim poate să fie sunetul său, nu va folosi simfoniei; şi acelaşi lucru s-ar întâmpla dacă o secţiune a orchestrei nu le-ar asculta pe celelalte, ci ar cânta ca şi cum ar fi singură, ca şi cum ar fi totul. Şi dirijorul orchestrei este în slujba acestui soi de miracol care de fiecare dată este executarea unei simfonii. El trebuie să asculte mai mult decât toţi ceilalţi, şi în acelaşi timp misiunea sa este să ajute pe fiecare şi toată orchestra să dezvolte la maximum fidelitatea creativă, fidelitate faţă de opera care se interpretează, dar creativă, capabilă să dea un suflet acelei partituri, să o facă să răsune aici şi acum în manieră unică."

Un organism vital este în mod necesar mereu în mişcare, în adaptare şi în reînnoire. Când mişcarea, adaptarea şi reînnoirea încetează, intră moartea. Pentru a spune iarăşi cu Papa Francisc: "Cine este oprit ajunge să se strice. Ca apa: când apa stă pe loc acolo, vin ţânţarii, depun ouă, şi totul se strică. Totul" (Omilie, Capela din Casa Sfânta Marta, 2 octombrie 2018).

Liderul/a unei Familii de consacraţi/te este chemat să faciliteze continua întoarcere şi re-cufundare în carismă, în energia vitală care animă "trupul carismatic", în muzica ce îl susţine, în originile vii şi palpitante de la care este posibil să se repornească, să fie relansaţi în prezent de rodnicia inepuizabilă a inspiraţiei din care s-au născut. Atunci, muzica se poate exprima astăzi în orchestră, dând viaţă şi suflet partiturii în acel aici şi acum. Atunci, eliberat de structuri, geometrii şi geografii care probabil că îl îngreunau, fluxul vital al carismei se poate elibera într-un dans care mişcă, aprinde, vivifică întregul trup, Biserica, lumea.

Sr. Simona Brambilla, MC,
prefect al Dicasterului pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică

(După L'Osservatore Romano, 1 februarie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu