© Vatican Media

Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor

Ecumenismul Sinodului

O bucurie neaşteptată

O icoană mariană slavă din secolul al XIX-lea se intitulează Bucurie neaşteptată. Ea arată uimirea bucuroasă a convertitului pentru iertarea primită. Această bucurie neaşteptată ar putea să fie percepută în faţa promisiunilor ecumenice de la recentul Sinod despre Sinodalitate. În timp ce se aşteptau despre conducere, despre slujiri sau despre disciplina Bisericii, este probabil în domeniul ecumenic că roadele sinodului vor fi mai palpabile. Nu pare exagerată paralela cu Conciliul Vatican II, care a deschis o nouă pagină în istoria relaţiilor Bisericii Catolice cu ceilalţi creştini. Invitând pentru prima dată observatori din alte comunităţi creştine, Biserica Catolică a voit să implice întreaga lume creştină în reflecţia sa şi în actualizarea sa. De fapt, simpla lor prezenţă a influenţat în mod deosebit lucrările şi documentele conciliare şi a permis demararea de dialoguri teologice după conciliu.

La şaizeci de ani după conciliu, Sinodul despre Sinodalitate ar putea însemna un alt pas înainte în relaţiile ecumenice ale Bisericii Catolice. Cei şaisprezece "delegaţi fraterni" nu erau simpli observatori, ci participanţi cu titlu deplin la reflecţia sinodală, abilitaţi să intervină fie în circuli minores, fie în adunarea plenară, şi chiar să propună amendamente la textul final. În lumina veghii de rugăciune "Together" pentru a încredinţa lucrările sinodale Duhului Sfânt, adunarea n-a ezitat să afirme că "ne aflăm într-un kairos ecumenic" (Raport de sinteză, 2023, 7.A), că "drumul sinodal ne orientează astfel spre o deplină şi vizibilă unitate a creştinilor" (Document final, nr. 4) şi că elanul ecumenic a fost unul "dintre roadele cele mai semnificative ale Sinodului 2021-2024" (ibidem, nr. 137).

Această dimensiune ecumenică este ilustrată de numeroase pasaje din Documentul final dedicate unităţii, îndeosebi dimensiunii baptismale a ecumenismului şi a sinodalităţii, ecumenismului spiritual, ecumenismului sângelui, necesităţii de a primi roadele dialogului, schimbului de daruri, raporturilor între sinodalitate şi primat, contribuţiei delegaţilor fraterni şi dimensiunii ecumenice a formării. De fapt, există un triplu raport între sinodalitate şi ecumenism. Pe de o parte, sinodalitatea internă din Biserica Catolică este un element fundamental pentru toate relaţiile sale ecumenice şi, pe de altă parte, o sinodalitate ad extra este trăită în contextul întâlnirilor dintre creştini. Aşa cum a declarat Sfântul Părinte în 2022, primindu-l pe patriarhul Bisericii asiriene din Orient, "drumul sinodalităţii, pe care îl parcurge Biserica Catolică, este şi trebui să fie ecumenic, aşa cum drumul ecumenic este sinodal". La aceste două dimensiuni se adaugă a treia: Biserica Catolică poate să înveţe de la celelalte Biserici însăşi sinodalitatea.

Însemnătatea ecumenică a sinodalităţii "ad intra"

Sinodul a reafirmat că sinodalitatea este piatra de comparaţie a angajării ecumenice a Bisericii Catolice. Aşa cum deja s-a subliniat de Instrumentum laboris în 2023, "există o relaţie reciprocă între orânduirea sinodală a Bisericii Catolice şi credibilitatea angajării sale ecumenice" (B.1.4.E). Biserica Catolică trebuie să arate interlocutorilor săi un model sinodal convingător la toate nivelurile. Partenerii noştri ecumenici vor fi deosebit de atenţi la dimensiunea regională a sinodalităţii. Conform paralelei stabilite de Lumen gentium, 23, între Conferinţele Episcopale şi patriarhii, deja în 1969, fostul profesor Ratzinger se întreba "dacă Bisericile din Asia şi din Africa, precum cele din Orient, nu ar putea «să devină echivalentul» patriarhiilor sub acest nume sau sub un altul" (Das neue Volk Gottes, 142). În această privinţă, Documentul final al sinodului afirmă că în procesul sinodal Adunările ecleziale continentale constituie un patrimoniu de valorizat ca mijloc eficace pentru a pune în practică învăţătura conciliului: "Va trebui clarificat mai bine statutul teologic şi canonic, precum şi cel al grupărilor continentale de Conferinţe Episcopale, pentru a putea face să rodească potenţialităţile pentru dezvoltarea ulterioară a unei Biserici sinodale" (nr. 126).

La nivel universal, practica actuală a Sinodului - care articulează "implicarea tuturor (sfântul popor al lui Dumnezeu), slujirea unora (Colegiul Episcopilor) şi preşedinţia unuia (Succesorul lui Petru)" (nr. 136) - reînnoieşte profund exercitarea primatului, în linie cu ceea ce a fost afirmat în 2018 de constituţia Episcopalis communio: "Activitatea Sinodului Episcopilor va putea să contribuie în modul său la restabilirea unităţii între toţi creştinii, conform voinţei Domnului (cf. In 17,21). Făcând astfel, el va ajuta Biserica Catolică, după dorinţa formulată de mulţi ani de Ioan Paul al II-lea, să «se găsească o formă de exercitare a primatului care, deşi nu renunţă în niciun mod la esenţialul misiunii sale, să se deschidă la o situaţie nouă "Ut unum sint, 95»" (nr. 10). În această privinţă, documentul laudă recenta publicare a documentului Episcopul de Roma, care arată cum promovarea unităţii creştinilor este un aspect esenţial al slujirii episcopului de Roma şi cum drumul ecumenic a favorizat o înţelegere mai bună a acestei slujiri. Sinodul invită la aprofundarea propunerilor concrete conţinute în acest document al Dicasterului pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, îndeosebi un comentariu oficial al definiţiilor dogmatice ale Conciliului Vatican I şi o distincţie mai clară între diferitele responsabilităţi ale papei, în primul rând între rolul său patriarhal în Biserica latină şi rolul său primaţial în slujba comuniunii Bisericilor.

Sinodalitate "ad extra"

O sinodalitate trăită mai bine în Biserica Catolică este deci un element fundamental pentru toate relaţiile sale ecumenice. Există o ulterioară dimensiune ecumenică a sinodalităţii, atunci când ea se realizează concret în cadrul întâlnirilor între creştini. Am putea califica această formă de sinodalitate ca "sinodalitate ad extra". Deşi sinodalitatea este o realitate internă din Biserici, conceptul poate să fie aplicat şi la raporturile dintre ele, pentru că şi drumul ecumenic este un proces al "mersului împreună". Aşa cum este afirmat în Instrumentum laboris din 2023, "o anumită sinodalitate între Biserici se experimentează de fiecare dată când creştini din diferite tradiţii se reunesc în numele lui Isus Cristos pentru rugăciune, acţiune şi mărturie comune, precum şi pentru consultările obişnuite şi participare la respectivele procese sinodale" (B.1.4.F). Această sinodalitate ad extra există deja. Deosebit de importantă este invitaţia adresată celorlalte comunităţi creştine de a participa la procesele sinodale catolice la toate nivelurile. La nivel universal, iniţiative recente, ca întâlnirea din 2018 la Bari a conducătorilor de Biserici din Orientul Mijlociu, sau veghea ecumenică de rugăciune "Together" în 2023, ilustrează acest tip de sinodalitate. Documentul final al sinodului invită "să imaginăm practici sinodale ecumenice, până la forme de consultare şi discernământ despre probleme de interes comun şi urgent, cum ar putea fi celebrarea unui Sinod ecumenic despre evanghelizare" (nr. 138) şi de "a pune în practică forme de sinodalitate între creştini din toate tradiţiile" (nr. 139), îndeosebi cu ocazia pregătirii şi celebrării celei de-a 1700-a aniversări a Conciliului din Niceea.

Un ultim aspect al acestei sinodalităţi Ad extra este mutual accountability între creştini. De fapt, ceea ce facem şi decidem are repercusiuni importante asupra vieţii celorlalţi creştini. Documentul final subliniază că drumul ecumenic invită şi "la a da cont reciproc de ceea ce suntem, de ceea ce facem şi de ceea ce învăţăm" (nr. 138). Un exemplu recent al implicaţiilor ecumenice ale unui document aparent interior al Bisericii Catolice au fost reacţiile la declaraţia Fiducia supplicans din partea altor comunităţi creştine.

Sinodalitatea ca ascultare a celorlalţi creştini

Menţionăm o a treia dimensiune a raportului dintre sinodalitate şi ecumenism: sinodalitatea ca ascultare a celorlalţi creştini. De fapt, dacă o Biserică sinodală se caracterizează printr-o "ascultare reciprocă în care fiecare are ceva de învăţat" (Francisc, Discurs cu ocazia comemorării celei de-a 50-a aniversări a instituirii Sinodului Episcopilor, 17 octombrie 2015), această ascultare nu se referă numai la catolici, ci la toţi cei botezaţi. Motivul principal pentru a invita reprezentanţi ai altor Biserici şi Comunităţi creştine la procesele sinodale ale Bisericii Catolice este că toţi botezaţii participă la sensus fidei. Aşa cum este afirmat în Documentul final al Adunării sinodale din 2024, în afară de a fi principiu al sinodalităţii, constituie şi fundamentul ecumenismului" (nr. 23). Nu este vorba de a asculta numai experţi teologi sau păstori din alte Biserici, ci instinctul de credinţă insuflat în toţi creştinii în virtutea Botezului lor. În această privinţă, Sinodul a confirmat fundamentul baptismal comun atât al sinodalităţii, cât şi al ecumenismului, ambele făcând trimitere la o ecleziologie baptismală.

Ascultarea celorlalţi creştini apare deosebit de importantă dacă înţelegem drumul ecumenic ca "schimb de daruri", conform expresiei folosite adesea de Ioan Paul al II-lea. Documentul final al sinodului subliniază că "schimbul de daruri are o semnificaţie crucială şi pe drumul spre unitatea deplină şi vizibilă" (nr. 122). Catolicii pot învăţa de la ceilalţi creştini despre sinodalitatea însăşi: "Bogăţia reprezentată de participarea delegaţilor fraterni, care provin din alte Biserici şi comuniuni creştine, la Adunarea sinodală ne invită să dăm mai multă atenţie practicilor sinodale ale partenerilor noştri ecumenici, atât în Orient, cât şi în Occident" (nr. 138). De fapt, "dialogul ecumenic este fundamental pentru a dezvolta înţelegerea sinodalităţii şi a unităţii Bisericii" (ibidem). Catolicii se pot inspira şi din experienţa sinodală a mişcării ecumenice ca atare. De exemplu, trebuie observate procedurile Consiliului Ecumenic al Bisericilor care permit să se ajungă la un consens fără a recurge la vot. Aşa cum se citeşte în Instrumentum laboris din 2023, "mişcarea ecumenică este un laborator de sinodalitate, îndeosebi ar putea să fie izvor de inspiraţie metodologia dialogului şi a căutării consensului experimentată la diferitele niveluri în interiorul său" (B.1.4.C). În sfârşit, schimbul de daruri este deosebi de convingător cu privire la "ecumenismul sfinţilor": "Şi exemplul sfinţilor şi al martorilor credinţei din alte Biserici şi comuniuni creştine este un dar pe care-l putem primi, inserând comemorarea lor în calendarul nostru liturgic, îndeosebi pentru martiri" (nr. 122). Inserarea în martirologiul roman a douăzeci şi unu de martiri copţi în 2023, ca şi aceea a lui Isaac din Ninive în 2024, la puţine zile după sinod, ilustrează acest schimb de daruri care manifestă şi aprofundează comuniunea existentă deja între creştini.

Am găsit trei aspecte ale sinodalităţii: în primul rând, sinodalitatea ad intra în Biserica Catolică este fundamentală pentru relaţiile sale ecumenice; în al doilea rând, o sinodalitate ad extra poate să fie un mijloc privilegiat pe drumul creştinilor spre comuniunea deplină; în al treilea rând, Biserica Catolică poate să înveţe de la sinodalitatea celorlalte tradiţii creştine. În acest sens, sinodalitate nu numai că este importantă pentru ecumenism, ci este şi un rod al angajării ecumenice a Bisericii Catolice. Aceste convingeri şi propuneri ecumenice reînnoite probabil că nu erau obiectivul primar al sinodului. Totuşi, ele ar putea să fie unul dintre roadele sale cele mai tangibile, o "bucurie neaşteptată" (pentru a relua titlul icoanei menţionate mai sus) pe "drumul comun" caracteristic al sinodalităţii, precum şi al ecumenismului. Pe acest drum, aşa cum aminteşte sinodul în concluzia sa (nr. 155), există o altă icoană mariană bizantină, "Odigitria", cea care "arată calea" şi conduce comunitatea care se naşte să se deschidă la noutatea Rusaliilor.

Hyacinthe Destivelle şi J. F. Usma Gómez
Dicasterul pentru Promovarea Unităţii Creştinilor

(După L'Osservatore Romano, 20 ianuarie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu