Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Francisc: Audiența generală de miercuri, 18 decembrie 2024

Ciclu de cateheze. Jubileul 2025. Isus Cristos, speranța noastră. I. Copilăria lui Isus. 1. Genealogia lui Isus (Mt 1,1-17). Intrarea Fiului lui Dumnezeu în istorie

Iubiți frați și surori, bună ziua!

Astăzi începem ciclul de cateheze care se va desfășura de-a lungul întregului An jubiliar. Tema este "Isus Cristos, speranța noastră": de fapt, el este destinația pelerinajului nostru și el însuși este calea, drumul de parcurs.

Prima parte va trata copilăria lui Isus, care ne este relatată de evangheliștii Matei și Luca (cf. Mt 1-2; Lc 1-2). Evangheliile copilăriei relatează zămislirea feciorelnică a lui Isus și nașterea sa din sânul Mariei; amintesc de profețiile mesianice care se împlinesc în el și vorbesc despre paternitatea legală a lui Iosif, care îl altoiește pe Fiul lui Dumnezeu pe "trunchiul" dinastiei davidice. Ne este prezentat Isus nou-născut, copil și adolescent, supus părinților săi și, în același timp, conștient că este în totalitate dedicat Tatălui și Împărăției sale. Diferența dintre cei doi evangheliști este că, în timp ce Luca relatează evenimentele cu ochii Mariei, Matei face asta cu aceia ai lui Iosif, insistând asupra unei paternități așa de inedite.

Matei deschide Evanghelia sa și întregul canon neotestamentar cu "genealogia lui Isus Cristos fiul lui David, fiul lui Abraham" (Mt 1,1). Este vorba de o listă de nume prezentă deja în Scripturile ebraice, pentru a arăta adevărul istoriei și adevărul vieții umane. De fapt, "genealogia Domnului este constituită din istoria adevărată, unde sunt prezente unele nume ca să nu spunem problematice și se subliniază păcatul lui David (cf. Mt 1,6). Oricum, totul se termină și înflorește în Maria și în Cristos (cf. Mt 1,16)" (Scrisoare despre reînnoirea studiului istoriei Bisericii, 21 noiembrie 2024). După aceea apare adevărul vieții umane care trece de la o generație la alta încredințând trei lucruri: un nume care cuprinde în sine o identitate și o misiune unice; apartenența la o familie și la un popor; și în sfârșit adeziunea de credință la Dumnezeul lui Israel.

Genealogia este un gen literar, adică o formă potrivită să vehiculeze un mesaj foarte important: nimeni nu-și dă viața de la sine însuși, ci o primește în dar de la alții; în acest caz, este vorba de poporul ales și cel care moștenește depozitul credinței părinților, transmițând copiilor viața, le încredințează și credința în Dumnezeu.

Însă diferită de genealogiile din Vechiul Testament, unde apar numai nume masculine, pentru că în Israel tatăl este cel care dă nume copilului, în lista lui Matei apar, între strămoșii lui Isus, și femeile. Găsim cinci femei: Tamar, nora lui Iuda care, rămasă văduvă, se preface că este prostituată pentru a asigura o descendență soțului său (cf. Gen 38); Rahab, prostituata din Ierihon care permite exploratorilor evrei să intre în țara promisă și s-o cucerească (cf. Ios 2); Rut, moabita care, în cartea omonimă, rămâne fidelă față de soacră, are grijă de ea și va deveni străbunica regelui David; Batșeba, cu care David comite adulter și, după ce îl ucide pe soț, îi naște pe Solomon (cf. 2Sam 11); și în sfârșit Maria din Nazaret, logodnica lui Iosif, din casa lui David: din ea se naște Mesia, Isus.

Primele patru femei sunt unite nu de faptul că sunt păcătoase, așa cum se spune uneori, ci că sunt străine față de poporul lui Israel. Ceea ce Matei scoate în evidență este că, așa cum a scris Benedict al XVI-lea, "prin intermediul lor intră... în genealogia lui Isus lumea păgânilor - se face vizibilă misiunea sa față de evrei și păgâni" (Copilăria lui Isus, Milano - Città del Vaticano, 2012, 15).

În timp ce cele patru femei precedente sunt menționate alături de bărbatul care s-a născut din ele și sau de cel care le-a dat naștere, Maria, în schimb, dobândește o importanță deosebită: marchează un nou început, ea însăși este un nou început, pentru că în viața sa nu mai este creatura umană protagonistă a nașterii, ci Dumnezeu însuși. Se vede bine din verbul "s-a născut": "Iacob i-a dat naștere lui Iosif, soțul Mariei, din care s-a născut Isus, cel care se numește Cristos" (Mt 1,16). Isus este fiul lui David, altoit de Iosif în acea dinastie și destinat să fie Mesia lui Israel, dar este și fiul lui Abraham și al femeilor străine, destinat deci să fie "Lumina neamurilor" (cf. Lc 2,32) și "Mântuitorul lumii" (In 4,42).

Fiul lui Dumnezeu, consacrat Tatălui cu misiunea de a revela fața sa (cf. In 1,18; In 14,9), intră în lume ca toții fiii omului, așa încât la Nazaret va fi numit "fiul lui Iosif" (In 6,42) sau "fiul tâmplarului" (Mt 13,55). Dumnezeu adevărat și om adevărat.

Fraților și surorilor, să trezim în noi amintirea recunoscătoare față de înaintașii noștri. Și mai ales să aducem mulțumire lui Dumnezeu, care, prin mama Biserica, ne-a născut la viața veșnică, viața lui Isus, speranța noastră.

* * *

Și apoi, iubiți frați și surori, să ne rugăm pentru pace. Să nu uităm oamenii care suferă datorită războiului: Palestina, Israel, și toți cei care suferă, Ucraina, Myanmar... Să nu uităm să ne rugăm pentru pace, pentru ca să se termine războaiele. Să-i cerem Principelui păcii, Domnului, ca să ne dea acest har: pacea, pacea în lume. Războiul, să nu uităm, mereu este o înfrângere, mereu! Războiul mereu este o înfrângere.

Pentru toți binecuvântarea mea!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat