© Vatican Media

"Speră" - o autobiografie a papei care va apărea la 14 ianuarie în peste 100 de ţări din lume

"Credinţa nu este opiu al popoarelor, ci întâlnire şi slujire"

"Concentratul de umanitate" trăit în villas miserias din Buenos Aires şi "rana la inimă" reprezentată de Irak, vizitat în 2021: există aceasta şi altele în cele două anticipări ale autobiografiei Papei Francisc intitulată Speră, scrisă cu Carlo Musso. Volumul, editat de Mondadori, va fi publicat la 14 ianuarie 2025 în peste 100 de ţări din lume. Marţi, 17 decembrie 2024 - în ziua în care pontiful împlineşte 88 de ani - cotidienele italiene "La Repubblica" şi "Il Corriere della Sera" anticipează câteva extrase.

"Când cineva îmi spune că sunt un papa villero, mă rog numai să fiu vrednic de asta", afirmă Francisc, reparcurgând cu amintirea acelui "microcosmos complex, multietnic, multireligios şi multicultural" reprezentat de barrio Flores, cartierul din Buenos Aires unde a trăit copilăria sa. Aici "diferenţele erau normalitate şi se respectau", aminteşte Bergoglio, menţionând grupuri de prieteni catolici, evrei şi musulmani, fără distincţii.

Papa aminteşte întâlnirea cu prostituate, imagine a acelei "laturi mai întunecate şi obositoare a existenţei" pe care a cunoscut-o încă de copil în periferiile argentiniene. "Magdalene contemporane", le defineşte Francisc. Devenit episcop, Bergoglio va celebra liturghia pentru unele din aceste femei care între timp şi-au schimbat viaţa. Una din ele, Porota, îl va chema o ultimă dată, din spital, cu puţin înainte de a muri, pentru a avea Ungerea bolnavilor şi Împărtăşania. "A plecat bine - scrie papa - ca «vameşii şi prostituatele» care «trec înainte în împărăţia lui Dumnezeu» (Mt 21,31). Şi mult am iubit-o. Şi acum, în ziua morţii sale nu uit să mă rog pentru ea".

Nu lipseşte amintirea deţinuţilor, care fabricau perii pentru haine, aşa cum este relatarea naşterii prieteniei cu don José de Paola, cunoscut ca "părintele Pepe", paroh la Virgen de Caacupé, în Villa 21, şi susţinut cu ascultare şi apropiere de viitorul pontif într-un moment de criză vocaţională. În acele teritorii puse la marginile oraşului, acolo unde "statul timp de patruzeci de ani a fost absent" şi unde dependenţa de droguri este "un flagel care înmulţeşte disperarea", chiar acolo - reafirmă pontiful - "în acele periferii care pentru Biserică trebuie să fie tot mai mult nou centru, un grup de laici şi de preoţi ca părintele Pepe trăiesc şi mărturisesc evanghelia în fiecare zi, printre rebutaţii unei economii care ucide".

O realitate dificilă din care reiese în mod clar că religia nu este deloc, aşa cum spun unii, "opiul popoarelor, o relatare asiguratoare pentru a aliena persoanele", mai reafirmă papa. Dimpotrivă: tocmai "graţie credinţei şi acelei angajări pastorale şi civile" villas "au progresat în mod inimaginabil, chiar şi printre dificultăţi enorme". Şi "tocmai ca şi credinţa, fiecare slujire este mereu o întâlnire, şi noi suntem mai ales aceia care putem învăţa mult de la săraci".

De la drama periferiilor urbane la drama din Irakul devastat de conflicte privirea lui Francisc nu se schimbă, ci rămâne mereu cea plină de atenţie şi grijă pentru o omenire rănită. Din acea istorică vizită făcută de la 5 la 8 martie 2021 - prima a unui pontif în ţară - Francisc aminteşte "rana la inimă" reprezentată de Mosul: "Unul din cele mai vechi oraşe din lume - afirmă el -, preaplin de istorie şi tradiţii, care a văzut în timp succesiunea de civilizaţii diferite şi a fost emblemă a convieţuirii paşnice a diferitelor culturi în una şi aceeaşi ţară - arabi, kurzi, armeni, turci, creştini, siriaci -, se prezenta în faţa ochilor mei ca o întindere de dărâmături, după cei trei ani de ocupaţie din partea Statului Islamic, care l-a ales ca proprie fortăreaţă". Şi survolat din înălţime dintr-un elicopter, teritoriul apărea ca "radiografia urii, unul din sentimentele cele mai eficiente ale timpului nostru".

Din acea călătorie, Francisc aminteşte contextul dificil de organizare, datorat fie persistenţei pandemiei de covid-19, fie problemei siguranţei. "Am fost sfătuit aproape de toţi să n-o fac... dar - scrie el - simţeam că trebuia" să merg în ţara lui Abraham, "ascendentul comun al evreilor, creştinilor şi musulmanilor". Nu ascunde, Bergoglio, informaţia venită de la serviciile secrete engleze referitoare la două atentate aflate în pregătire în timpul vizitei sale la Mosul. Unul dintre atentatori era o femeie, căptuşită cu explozibil, un altul era la bordul unei furgonete. Amândoi au fost interceptaţi şi ucişi de poliţia irakiană, înainte de a reuşi în intenţia lor. "Şi asta m-a lovit mult - subliniază Francisc -. Şi acesta era rodul otrăvit al războiului".

Totuşi, în toată ura aceea, o lumină de speranţă papa a întrevăzut-o în întâlnirea cu marele ayatollah Ali al-Sistani, la 6 martie în urmă cu trei ani, la Najaf: o întâlnire pe care Sfântul Scaun o pregătea de multe decenii", desfăşurată într-un climat fratern chiar în locuinţa lui al-Sistani: "Un gest care în Orient este elocvent chiar mai mult decât declaraţiile, decât documentele, pentru că înseamnă prietenie, apartenenţă la aceeaşi familie - explică el. Mi-a făcut bine sufletului şi m-a făcut să mă simt onorat". Despre ayatollah pontiful îşi aminteşte îndeosebi "îndemnul comun adresat marilor puteri de a renunţa la limbajul războaielor, dând prioritate raţiunii şi înţelepciunii". Şi apoi o frază, purtată cu sine "ca un dar preţios: «Fiinţele umane sunt ori fraţi prin religie, ori egali prin creaţie»".

În afară de cartea Speră, viaţa Papei Francisc va fi relatată şi într-un film luat din Life. Istoria mea în Istorie, autobiografie scrisă cu Fabio Marchese Ragona şi publicată în martie de Editura HarperCollins.

Isabella Piro

(După L'Osservatore Romano, 17 decembrie 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu