© www.santuariodilucia.it

Scrisoarea Sfântului Părinte Francisc către Biserica siracuzană cu ocazia mutării temporare a trupului Sfintei Lucia

Fratelui iubit
Mons. Francesco Lomanto,
arhiepiscop mitropolit de Siracuza

Am aflat cu bucurie că Biserica siracuzană celebrează Anul Lucian, dedicat fecioarei şi martirei Lucia, concetăţeana voastră. Afectul care vă leagă de Sfânta Lucia v-a condus, astfel, la una dintre cele mai antice conştientizări creştine: "Dumnezeu este lumină şi în el nu este întuneric" (1In 1,5). Şi amintiţi că imediat apostolul adaugă: "Dacă spunem că avem comuniune cu el, dar umblăm în întuneric, minţim şi nu înfăptuim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, aşa cum el este în lumină, avem comuniune unii cu alţii" (1In 1,6-7). În ziua sărbătorii patroanei voastre îţi scriu ţie, frate iubit, şi întregii comunităţi arhidiecezane, pentru ca aceste cuvinte de mântuire să orienteze şi astăzi drumul vostru şi să reînnoiască în spiritul evangheliei legăturile familiale, ecleziale şi sociale din care este împletit oraşul vostru frumos.

Luna decembrie va culmina anul acesta cu începutul Jubileului care ne vrea "Pelerini ai speranţei", dar este marcat pentru voi de un alt pelerinaj, cel al Sfintei Lucia de la Veneţia la Siracuza, adică din oraşul care de opt secole păstrează trupul său la cel în care mărturia sa a strălucit iniţial, răspândind lumină în toată lumea. În această mişcare a sa spre voi se reflectă misterul unui Dumnezeu care face mereu primul pas, care nu cere niciodată ceea ce el însuşi nu este dispus să facă. Sfânta Lucia vine la voi, pentru ca voi înşivă să fiţi bărbaţi şi femei ai primului pas, fiice şi fii ai unui Dumnezeu care vine în întâmpinare. Comuniunea între două Biserici particulare, care a făcut posibilă această mutare temporară, indică la rândul său un mod de a locui în lume care poate învinge întunericul care ne înconjoară: există lumină acolo unde se schimbă daruri, unde comoara unuia este bogăţie pentru celălalt. Minciuna care distruge fraternitatea şi devastează creaţia sugerează, în schimb, contrariul: celălalt este un antagonist şi succesul său este o ameninţare. Prea des fiinţele umane se văd astfel.

Preaiubiţilor, Lucia este o femeie şi sfinţenia sa indică Bisericii voastre şi tuturor Bisericilor cât de mult femeile au moduri proprii lor de a-l urma pe Domnul. Încă de la începutul naraţiunilor evanghelice, discipolele lui Isus sunt martore ale unei inteligenţe şi ale unei iubiri fără de care mesajul Învierii nu ar fi putut ajunge la noi. Imaginea patroanei voastre, dacă observaţi bine, exprimă cu vigoare demnitatea şi capacitatea de a privi departe, pe care femeile creştine le poartă şi astăzi în centrul vieţii sociale, nelăsând ca vreo putere lumească să închidă mărturia lor în invizibilitate şi în tăcere. Avem nevoie de munca şi de cuvântul feminin într-o Biserică în ieşire, ca să fie plămadă şi lumină în cultură şi în convieţuire. Şi asta şi mai mult în inima Mediteranei, leagăn de civilizaţie şi de umanism, în mod tragic în centrul nedreptăţilor şi dezechilibrelor care încă de la prima mea călătorie apostolică, la Lampedusa, am sugerat să se transforme din cultură a rebutării în cultură a întâlnirii. Martiriul Sfintei Lucia să ne educe la plâns, la compasiune şi la duioşie: sunt virtuţi confirmate de Lacrimile Sfintei Fecioare Maria la Siracuza. Sunt virtuţi nu numai creştine, ci şi politice. Reprezintă adevărata forţă care edifică oraşul. Ne redau ochi pentru a vedea, acea vedere pe care insensibilitatea ne face s-o pierdem în mod dramatic. Şi cât de important este să ne rugăm ca să se vindece ochii noştri!

A fi de partea luminii, iubiţi fraţi şi surori, ne expune şi pe noi martiriului. Probabil vor pune mâinile pe noi, dar a alege de care parte să fim ne va lua şi vreo linişte. De fapt, există forme de linişte care se aseamănă cu pacea din cimitir. Absenţi, ca şi cum am fi deja morţi; sau prezenţi, dar ca morminte: frumoase în afară, dar goale înăuntru. În schimb, noi alegem viaţa. Nu am putea să facem altfel: "Viaţa s-a arătat: noi am văzut" (1In 1,2). A ne aduna în jurul unei sfinte - şi mă gândesc la mulţimea imensă care la Siracuza o înconjoară pe Sfânta Lucia - înseamnă că am văzut viaţa manifestându-se şi am ales de acum partea luminii. A fi persoane limpezi, transparente, sincere; a comunica în mod deschis, clar, respectuos cu ceilalţi; a ieşi din ambiguităţile vieţii şi din conivenţele delictuoase; a nu ne teme de dificultăţi. A nu înceta niciodată să educăm copile şi copii, adolescenţi şi adulţi - începând de la noi înşine - să asculte inima, să recunoască martorii, să cultive simţul critic, să asculte de conştiinţă. Dumnezeu este lumină şi reverberaţia sa este o comunitate de fraţi şi surori formaţi la libertate, care nu se aranjează în mod sceptic în ceea ce - se spune - nu se va schimba niciodată. A alege: iată nucleul incandescent al oricărei vocaţii, răspunsul personal la chemarea pe care o reprezintă sfinţii pe drumul nostru. Ei revelează cum a ieşit din "acele adăposturi personale sau comunitare care ne permit să ne menţinem la distanţă de nodul dramei umane [...]. Când facem asta, viaţa se complică mereu în mod minunat şi trăim experienţa intensă de a fi popor, experienţa de a aparţine unui popor" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 270).

Frate iubit, iubiţi credincioşi din Siracuza, nu uitaţi să purtaţi în mod spiritual în sărbătoarea voastră pe surorile şi pe fraţii care în toată lumea suferă din cauza persecuţiei şi a nedreptăţii. Includeţi-i pe migranţi, pe evacuaţi, pe săracii care sunt la voi. Şi, vă rog, amintiţi-vă să vă rugaţi şi pentru mine. Mijlocirea Sfintei Lucia şi a Sfintei Fecioare Maria a Lacrimilor să însoţească poporul vostru, asupra căruia împart cu afect binecuvântarea apostolică.

Roma, de la Sfântul Ioan din Lateran, 13 decembrie 2024

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu