Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Foto: Alexis Dimcev
www.arcb.ro
București: Jubileul de 25 de ani de episcopat ai ÎPS Aurel Percă, celebrat în Catedrala "Sfântul Iosif"

În așteptarea celebrării Anului Sfânt Jubiliar 2025, împreună cu întreaga Biserică Catolică și cu toți cei de bunăvoință, Biserica locală a Arhidiecezei de București a trăit miercuri, 11 decembrie 2024, un moment binecuvântat de aducere de mulțumire și de sărbătoare, ocazionat de celebrarea aniversării a 25 de la consacrarea episcopală a ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop-mitropolit de București, pe care acesta a primit-o în data de 8 decembrie 1999 în Catedrala Sfânta "Fecioară Maria, Regină" din Iași, precizează www.arcb.ro. De atunci au trecut 25 de ani binecuvântați și frumoși, bogați în slujire plină de bucurie și râvnă a poporului lui Dumnezeu și a Bisericii.

ÎPS Aurel Percă s-a născut la Săbăoani (jud. Neamț) în data de 15 august 1951. În data de 29 iunie 1979 a fost hirotonit preot la Iași, prin impunerea mâinilor episcopului Jakob Antal de la Alba-Iulia. A urmat specializări la Roma în teologie morală și teologie patristică. Întors în țară, a activat în cadrul Episcopiei de Iași în calitate de cancelar, primind și misiunea de profesor de teologie morală și patrologie la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iași. De altfel, a predat la acest institut vreme de 34 de ani, chiar și după consacrarea episcopală. A fost rector al acestui institut între anii 1989 și 1994. La 1 august 1994 a fost numit vicar general al Diecezei de Iași. La 29 septembrie 1999 a fost numit de Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea episcop auxiliar de Iași și titular de Mauriana. În sfârșit, după două decenii de activitate pastorală și administrativă intensă ca episcop auxiliar de Iași, a fost numit arhiepiscop-mitropolit de București de către Papa Francisc, la data de 21 noiembrie 2019. A luat în posesie canonică arhidieceza la data de 11 ianuarie 2020, în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne celebrate în Catedrala "Sfântul Iosif" din București. În aceeași catedrală a primit, la data de 8 august a aceluiași an, pallium-ul din mâinile Mons. Miguel Maury Buendia, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova în acel timp.

Așadar, toate aceste evenimente ecleziale și personale care au implicat din plin persoana actualului păstor al Arhidiecezei de București au fost adunate într-un mănunchi de rugăciune și prinos de recunoștință oferit Domnului în cadrul Sfintei Liturghii solemne celebrate în Catedrala "Sfântul Iosif" din capitală.

Foto: Alexis Dimcev
www.arcb.ro
La bucuria și sărbătoarea ÎPS Aurel au luat parte Mons. Giampiero Gloder, actualul nunțiu apostolic în România și Republica Moldova; ÎPS Ioan Robu, arhiepiscop mitropolit emerit; PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București; PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iași; PS Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași; PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea; PS László Kerekes, episcop auxiliar de Alba-Iulia; PS Varlaam, episcop vicar patriarhal, reprezentant al Preafericitului Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române; pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu OFMConv., ministrul provincial al Provinciei Fraților Minori Conventuali "Sfântul Iosif" din Moldova; pr. Andrei Mărcuș, vicar general al Eparhiei Greco-Catolice "Sfântul Vasile cel Mare" de București, reprezentându-l pe PS Mihai Frățilă, episcopul acestei eparhii, și reprezentanți ai altor culte religioase din România, precum dr. Everett Nevsky, parohul Bisericii Anglicane din București, Excelența Sa Rafael Shaffer, prim-rabinul Federației Comunităților Evreiești din România; Excelența Sa muftiul Muurat Iusuf, reprezentantul comunității musulmane din România, domnul Ciprian Olinici, ministru secretar de stat al Secretariatului de Stat pentru Culte, alți demnitari și oficialități.

Lor li s-au alăturat preoții Arhidiecezei de București, mai mulți preoți și persoane consacrate din Dieceza de Iași, un număr frumos de credincioși și persoane consacrate din arhidieceză. O prezență deosebită a fost cea a colegilor de serie a arhiepiscopului-mitropolit jubilant, precum și a rudelor sale, care au dorit să ia parte la această sărbătoare. Cu toții, cei prezenți au creat o adevărată sărbătoare, frumoasă și cu accente istorice, deoarece această zi se înscrie în viața și istoria Bisericii locale a Arhidiecezei de București.

Sfânta Liturghie pontificală a fost prezidată de ÎPS Aurel, iar cântarea liturgică înălțătoare a sporit mai mult solemnitatea acestui eveniment. Întreaga celebrare a fost transmisă în direct de postul de televiziune catolică Angelus TV și de postul de radio ERCIS FM al Diecezei de Iași.

Foto: Alexis Dimcev
www.arcb.ro
Încă de la începutul Sfintei Liturghii, ÎPS Aurel a subliniat importanța acestei zile pentru sine însuși, cât și pentru Arhidieceza de București, iar în cuvântul de învățătură, a rememorat o serie de repere și de persoane de referință pentru viața sa, care au contribuit la formarea sa preoțească și apoi, l-au însoțit de-a lungul celor 45 de ani de Preoție și 25 de ani de episcopat.

"Fiecare jubileu personal sau comunitar are întotdeauna o mare semnificație atât în viața persoanei, cât și în viața comunității care îl trăiesc, deoarece fiecare jubileu este un dar al providenței lui Dumnezeu. Acesta dă naștere la o serie de amintiri și stimulează recunoștința. Celebrări precum cea de astăzi sunt necesare pentru a vedea din nou acțiunea Dumnezeului invizibil, pentru a ne deschide din nou inimile și sufletele către el, pentru a ne reînvia credința și încrederea. Cu ocazia acestui jubileu de argint al meu, doresc să îi mulțumesc Păstorului veșnic pentru chemarea la Sfânta Preoție, pentru slujirea mea față de Biserică și față de oameni în diferite contexte și misiuni. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru că a voit să mă cheme ca să fiu slujitorul său în Biserică. De asemenea, sunt recunoscător tuturor oamenilor pe care i-am întâlnit pe calea vieții mele, celor care m-au ajutat să ajung la preoție și celor pe care Providența divină i-a așezat pe calea vocației noastre. Astăzi le mulțumesc tuturor, începând cu părinții mei, și continuând preoții care m-au încurajat în urmarea vocației preoțești, toți preoții care au fost profesorii mei în Seminar, toți superiorii mei, și apoi toți preoții cu care am împărtășit slujirea sacerdotală de-a lungul anilor de preoție și episcopat, pentru că toți au fost un dar multiplu al lui Dumnezeu pentru mine", a amintit ÎPS Aurel Percă.

Păstorul arhidiecezei a subliniat profunzimea chemării sacerdotale, fiind citat de mai multe ori Sfântul Ioan Paul al II-lea, un mare iubitor al acestui sacrament.

"Astăzi doresc să adun numele tuturor persoanelor, ale comunităților creștine pe care le-am întâlnit și numele voastre și să le așez pe altar pentru ca Domnul să vă binecuvânteze și să facă rodnică credința voastră, iubirea voastră față de Biserică și apropierea și afecțiunea voastră față de mine. Tuturor, dragi confrați preoți și iubiți credincioși, vă mulțumesc pentru m-ați primit întotdeauna, că m-ați înțeles și ați colaborat cu dăruire spre slava lui Dumnezeu și binele Bisericii, ca adevărată familie a copiilor lui Dumnezeu. Vă rog să-mi iertați neajunsurile, greșelile și limitele. Mă bucur că foarte des îmi solicitați prezența în atât de multe locuri și la diferite sărbători, dar eu nu pot fi în mai multe locuri în același timp; din fericire, Dumnezeu nu mi-a dat darul «bilocației» și sper că nu mi-l va da. Îmi doresc doar să fiu un instrument bun în mâinile lui Dumnezeu și vă rog să i-o cereți în rugăciunea cu care mă însoțiți astăzi."

A fost aprofundată și invitația lui Isus din fragmentul evanghelic al zilei, în care cei osteniți și împovărați erau invitați să se apropie de Isus, cel blând și smerit cu inima, care le poate da odihnă și speranță.

"Acesta este aspectul principal al figurii lui Isus. El face minuni, predică minunat, anunță Împărăția: dar, mai presus de toate, are grijă de cei care suferă, de cei dezorientați, de cei care caută, de cei săraci și de cei slabi, de păcătoși și de cei excluși din societate. El are o inimă bună. Vrea să îi elibereze pe toți de relele lor. El nu trece niciodată pe lângă un om fără să se intereseze de el. «Veniți la mine și vă voi da odihnă»."

Foto: Alexis Dimcev
www.arcb.ro
La finalul Sfintei Liturghii au fost rostite o serie de cuvântări, din partea Mons. Giampiero Gloder, a PS Petru Gherghel și a PS Cornel Damian. Aceste cuvântări au scos în evidență marile virtuți umane și spirituale pe care le deține ÎPS Aurel: răbdarea, deschiderea și prietenia față de toți, iubirea în adevăr față de toți oamenii și dorința ÎPS Aurel de a se prezenta ca martor al lui Cristos înaintea tuturor oamenilor.

Un moment deosebit l-a constituit prezentarea și citirea scrisorii pe care Papa Francisc a dorit să o trimită ÎPS Aurel cu ocazia zilei de aniversare a consacrării episcopale, în data de 29 noiembrie. Textul original, în limba latină, a fost proclamat de Mons. Giampiero Gloder, iar traducerea în limba română a fost prezentată de pr. Gabriel-Daniel Popa, secretar arhidiecezan.

La finalul Sfintei Liturghii, după ce a primit un buchet deosebit de flori din partea pr. Ioan Ciobanu, parohul Catedralei "Sfântul Iosif", a urmat o nouă serie de mulțumiri și cuvinte de prețuire din partea ÎPS Aurel, care au completat alocuțiunile frumoase rostite anterior.

Foto: Alexis Dimcev
www.arcb.ro
După celebrarea Sfintei Liturghii solemne în catedrală, a urmat un moment de comuniune sacerdotală și de sărbătoare, în cadrul căruia ÎPS Aurel Percă a primit câteva cadouri din partea clerului Arhidiecezei de București: un potir gravat care să amintească de această sărbătoare, o mitră și un steag cu stema sa arhiepiscopală. Tot câte o mitră au primit și ÎPS Ioan Robu, care a împlinit la 8 decembrie 40 de ani de episcopat, precum și PS Cornel Damian, care, la aceeași dată, a aniversat 21 de ani de la consacrarea episcopală.

Fie ca Isus, bunul păstor și marele preot, să continue să binecuvânteze viața și slujirea ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de București, pentru ca Excelența Sa să ne păstorească și mai departe cu răbdare, cu iubire și cu devotament!

Această zi rămâne de neșters pentru istoria Arhidiecezei de București, iar nouă ne revine misiunea și invitația de a ne ruga pentru păstorul arhidiecezei și de a colabora pentru creșterea în credință a poporului lui Dumnezeu din această parte a Bisericii.

Pr. Andrei Dumitrescu

(preluare www.arcb.ro)

Un album de fotografii realizate de Alexis Dimcev la acest eveniment a fost publicat pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei de București stiriARCB.




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat