|
© Vatican Media |
Noi, ceilalți
Cu respectarea sinceră a celorlalte culturi și a tradițiilor
Destinul universal al Bisericii
Subiectul respectării sincere a celorlalte culturi și a tradițiilor este, în considerația teologică, reprezentat de Biserică, așa cum apare evident în declarația Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican despre celelalte religii, îndeosebi atunci când să citește că "Biserica Catolică nu respinge nimic din ce este adevărat și sfânt în aceste religii. Ea privește cu un respect sincer la acele moduri de a acționa și a trăi, la acele reguli și doctrine care, deși se deosebesc în multe privințe de ceea ce ea însăși crede și povățuiește, reflectă totuși adesea o rază a Adevărului care luminează pe toți oamenii", ba chiar consideră cu respect exprimările personale și manifestările comunitare (Nostra aetate, 2). Mai ales în contextul sociocultural actual, mulți se întreabă dacă Biserica drept organizație poate să fie determinată din punctul de vedere cultural sau din cel religios să-l excludă pe celălalt de la sine, ca o amenințare la adresa identității sale.
Trebuie spus imediat că Biserica drept instituție este expresie a transcendenței divine angajată în istorie, în măsura în care organizarea, aspectul la care nu poate renunța chiar dacă nu constituie natura sa intimă, nu o împiedică să se deschidă la dimensiunea celuilalt ca orizont al ființei sale profunde de popor mesianic (cf. Lumen gentium, 9).
Nu este suficientă obligația vestirii pentru a realiza această perspectivă, care constituie totuși misiunea sa, chiar dacă nu o epuizează decât în cadru universalist. Oricât nu trebuie să fie neglijat niciodată faptul că Biserica "vestește însă și este datoare să-l vestească necontenit pe Cristos care este «calea, adevărul și viața» (In 14,6), în care oamenii își găsesc plinătatea vieții religioase și în care Dumnezeu a împăcat cu sine toate" (Nostra aetate, 2).
Totuși, trebuie adăugat că Biserica are și misiunea de a cunoaște și de a valoriza tot ceea ce Cristos, Domn universal, lucrează în inima și în mintea oamenilor. dacă este solicitată să se întrebe cu privire la sensul celuilalt și despre respectul referitor la el, care după aceea dialog, Biserica deschide orizontul său universal.
Energiile eliberate din evenimentul Cristos, Domn și Răscumpărător, în creație și în istorie pătrunde Biserica, o constituie și o abilitează pentru o misiune, care mereu o depășește și o face să tindă spre împlinirea viitoare deplină.
Iluminante sunt câteva concepte tipice din Noul Testament ca, de exemplu, noua creație (Mt 19,28; Rom 8,19; Ap 21,5), viața nouă (2Cor 5,17; Gal 6,15; Ef 4,23-24; Col 3,9-10), cerurile noi și pământul nou (Ap 21,1-4), cu care se schițează trăsăturile importante ale realității inedite, extraordinare, de dimensiuni incomensurabile, reprezentată de răscumpărare universului realizată de Cristos.
Scrisoarea către Coloseni în tabloul său descriptiv al realității răscumpărate, construit pe baza proiectului lui Dumnezeu în Cristos afirmă că "el este icoana Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creația, pentru că prin el au fost create toate" (1,15-16). Și mai decisiv este aportul la înțelegerea extinderii misterului lui Cristos propus de Scrisoarea către Efeseni, conform căruia Tatăl "ne-a făcut cunoscut misterul voinței sale după placul lui pe care l-a hotărât de mai înainte în el, ca să-l realizeze la împlinirea timpurilor: și anume să fie reunite toate cele din cer și cele de pe pământ" (1,9-10).
Cu conceptul de "reunire" se aruncă privirea asupra rezultatului final al istoriei, spre care se îndreaptă omenirea, în care Biserica își află centrul, subiect protagonist, capabil să prezinte cu anticipare ceea ce se va întâmpla, chiar dacă încă în formă ascunsă, și să-l reprezinte în fața lumii, deoarece este "sacramentul universal al mântuirii".
Cu privire la această temă gândirea Sfântului Toma este de claritate limpede și confirmă pe larg doctrina neotestamentară. De fapt, referindu-se la raportul cu Biserica al celor care nu sunt botezați, afirmă raportul lor de neeliminat cu Cristos. Toate acestea ar trebui să ne ajute ca să răspundem la întrebarea de la care am pornit - adică dacă Biserica ar putea conține în ea un principiu de intoleranță și de eliminare a diferenței - și, în mod onest, să răspundem că nu.
Simone Caleffi
(După L'Osservatore Romano, 10 decembrie 2024)
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu