|
© Vatican Media |
Papa Francisc: Sfânta Liturghie cu noii cardinali și Colegiul Cardinalilor. Neprihănita Zămislire a Sfintei Fecioare Maria (duminică, 8 decembrie 2024)
"Bucură-te, o, plină de har" (Lc 1,28). Cu acest salut, în casa umilă din Nazaret, îngerul îi dezvăluie Mariei misterul Inimii sale neprihănite, încă de la zămislire "imună de orice pată a păcatului strămoșesc" (Fericitul Pius al IX-lea, Constituția apostolică Ineffabilis Deus, 8 decembrie 1854). În atâtea moduri, de-a lungul secolelor, prin cuvinte și imagini, creștinii au încercat să reprezinte acest dar, subliniindu-i harul și dulceața în trăsăturile celei "Binecuvântate între toate femeile" (cf. Lc 1,42), prin trăsăturile somatice și categoriile din cele mai diferite etnii și culturi.
Și, de fapt, Născătoarea lui Dumnezeu - așa cum a afirmat Sfântul Paul al VI-lea - ne arată "ceea ce avem toți în adâncul inimii: imaginea autentică a umanității [...] nevinovate, sfinte, [...] pentru că ființa sa este în întregime armonie, candoare, simplitate - așa este Maria: în întregime armonie, candoare, simplitate -; este în întregime transparență, gentilețe, perfecțiune; este în întregime frumusețe" (Omilie în solemnitatea Neprihănitei).
Așadar, să ne oprim un moment pentru a o contempla, această frumusețe, în lumina cuvântului lui Dumnezeu, în trei aspecte ale vieții Mariei care ne-o fac apropiată și familială. Și care sunt aceste trei aspecte? Maria fiică, Maria soție și Maria mamă.
Înainte de toate, privim la Neprihănita ca fiică. Textele sacre nu vorbesc despre copilăria ei. În schimb, evanghelia ne-o prezintă, la intrarea sa pe scena istoriei, ca o tânără fată bogată în credință, umilă și simplă. Este "fecioara" (cf. Lc 1,27), în a cărei privire se reflectă iubirea Tatălui și în a cărei inimă curată gratuitatea și recunoștința sunt culoarea și parfumul sfințeniei. Aici Sfânta Fecioară Maria ne apare frumoasă ca o floare crescută neobservată și în sfârșit gata să îmbobocească în dăruirea de sine. Pentru că viața Mariei este o continuă dăruire de sine.
Ceea ce ne duce la a doua dimensiune a frumuseții sale: cea de soție, adică a celei pe care Dumnezeu a ales-o ca însoțitoare pentru proiectul său de mântuire (cf. Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituția dogmatică Lumen gentium, 61). Asta o spune conciliul: Dumnezeu a ales-o pe Maria, a ales o femeie ca însoțitoare pentru proiectul său de mântuire. Nu există mântuire fără femeie, pentru că și Biserica este femeie. Și ea răspunde "da" spunând: "Iată slujitoarea Domnului" (Lc 1,38). "Slujitoare" nu în sensul de "aservită" și "umilită", ci de persoană "de încredere", "stimată", căreia Domnul îi încredințează comorile cele mai dragi și misiunile cele mai importante. Așadar, frumusețea sa poliedrică, precum aceea a unui diamant, revelează o față nouă: cea a fidelității, a lealității și a grijii care caracterizează iubirea reciprocă a soților. Exact cum înțelegea Sfântul Ioan Paul al II-lea, când scria că Neprihănita "a acceptat alegerea ca Mamă a Fiului lui Dumnezeu, condusă de iubirea matrimonială, care «consacră» total lui Dumnezeu o persoană umană" (Scrisoarea enciclică Redemptoris Mater, 39).
Și ajungem astfel la a treia dimensiune a frumuseții. Care este această a treia dimensiune a frumuseții Mariei? Cea de mamă. Este modul cel mai obișnuit în care o reprezentăm: având în brațe pe Pruncul Isus, sau în iesle, aplecată asupra Fiului lui Dumnezeu care zace în iesle (cf. Lc 2,7). Mereu prezentă alături de Fiul său în toate circumstanțele vieții: aproape în îngrijire și ascunsă în umilință; ca la Cana, unde mijlocește pentru soți (cf. In 2,3-5), sau la Cafarnaum, unde este lăudată pentru ascultarea cuvântului lui Dumnezeu (cf. Lc 11,27-28) sau în sfârșit la picioarele crucii - mama unui condamnat -, unde însuși Isus ne-o încredințează ca mamă (cf. In 19,25-27). Aici Neprihănita este frumoasă în rodnicia sa, adică în faptul de a ști să moară pentru a da viața, în faptul de a se uita pe ea însăși pentru a se îngriji de cel care, mic și lipsit de apărare, se apropie de ea.
Toate acestea sunt închise în Inima curată a Mariei, liberă de păcat, docilă față de acțiunea Duhului Sfânt (cf. Sf. Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Redemptoris Mater, 13), gata să-i presteze lui Dumnezeu, din iubire, "supunerea deplină a intelectului și a voinței" (Conciliul Ecumenic Vatican II, Constituția dogmatică Dei Verbum, 5; cf. Conciliul Vatican I, Constituția dogmatică Dei Filius, 3).
Însă riscul ar fi să credem că este vorba de o frumusețe îndepărtată, o frumusețe prea înaltă, la care nu se poate ajunge. Nu este așa. De fapt, și noi o primim în dar, la Botez, când suntem eliberați de păcat și făcuți fii ai lui Dumnezeu. Și cu ea ne este încredințată chemarea de a o cultiva, ca și Fecioara, cu iubire filială, matrimonială și maternă, recunoscători în a primi și generoși în a dărui, bărbați și femei ai lui "mulțumesc" și ai lui "da", spuse cu cuvintele, dar mai ales cu viața - este frumos a găsi bărbați și femei care cu viața spun "mulțumesc" și spun "da" -; gata să facem loc Domnului în proiectele noastre și să primim cu duioșie maternă pe toți frații și surorile pe care-i întâlnim pe drumul nostru. Așadar, Neprihănita nu este un mit, o doctrină abstractă sau un ideal imposibil: este propunerea unui proiect frumos și concret, modelul pe deplin realizat al umanității noastre, prin care, prin harul lui Dumnezeu, toți putem contribui să schimbăm în mai bine lumea noastră.
Vedem din păcate, în jurul nostru, cum pretenția primului păcat, de a voi să fim "ca Dumnezeu" (cf. Gen 3,1-6), continuă să rănească omenirea, și cum această prezumție de autosuficiență nu generează nici iubire, nici fericire. De fapt cel care exaltă drept cucerire refuzarea oricărei legături stabile și durabile nu dăruiește libertate. Cel care elimină respectul față de tata și față de mama, cel care nu vrea copii, cel care-i consideră pe ceilalți ca un obiect sau ca un deranj, cel care consideră împărtășirea o pierdere și solidaritatea o sărăcire, nu răspândește bucurie nici viitor. La ce folosesc banii din bancă, comoditățile în apartamente, "contactele" prefăcute din lumea virtuală, dacă după aceea inimile rămân reci, goale, închise? La ce folosesc nivelurile înalte de creștere financiară din țările privilegiate, dacă după aceea jumătate din lume moare de foame și de război, iar ceilalți rămân să privească indiferenți? La ce folosește a călători prin toată planeta, dacă după aceea fiecare întâlnire se reduce la emoția de un moment, la o fotografie de care nimeni nu-și va mai aminti în răstimp de câteva zile sau de câteva luni?
Fraților și surorilor, astăzi noi privim la Maria Neprihănită și îi cerem ca Inima sa plină de iubire să ne cucerească, să ne convertească și să facă din noi o comunitate în care filiația, căsătoria și maternitatea să fie regulă și criteriu de viață: în care familiile se reunesc, soții împărtășesc orice lucru, tații și mamele sunt prezenți în carne și oase aproape de copiii lor și copiii se îngrijesc de părinți. Aceasta este frumusețea despre care ne vorbește Neprihănita, aceasta este "frumusețea care salvează lumea" și în fața căreia vrem să răspundem și noi Domnului, ca și Maria: "Iată-mă [...], fie mie după cuvântul tău" (Lc 1,38).
Celebrăm această Euharistie împreună cu noii cardinali. Sunt frați cărora le-am cerut să mă asiste în slujirea pastorală a Bisericii universale. Vin din atâtea părți ale lumii, purtători ai unei singure înțelepciuni cu multe fețe, pentru a contribui la creșterea și la răspândirea împărăției lui Dumnezeu. Să-i încredințăm în mod deosebit mijlocirii Mamei Mântuitorului.
Franciscus
Traducere de pr. Mihai Pătrașcu