Caritas: Colecta din duminica a II-a din Advent destinată sprijinirii copiilor vulnerabili
Duminică, 8 decembrie 2024, în cea de-a doua duminică din Advent, va avea loc o colectă caritativă destinată sprijinirii copiilor vulnerabili. Colecta este organizată de Asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi, împreună cu Asociaţia Caritas Bacău, Asociaţia Caritas Roman, Casa de tip familial "Sfânta Maria" din Baraţi (BC) şi susţinută de Episcopia Romano-Catolică Iaşi.
Această acţiune caritabilă se desfăşoară în contextul anului pastoral, care ne invită să descoperim şi să trăim chemarea de a fi "discipoli-misionari ai lui Cristos" prin fapte concrete de solidaritate şi iubire.
Scopul colectei este de a oferi sprijin concret copiilor aflaţi în situaţii de dificultate, pentru ca aceştia să poată beneficia de educaţie, îngrijire şi sprijin emoţional.
Copiii reprezintă viitorul nostru. Fiecare gest de solidaritate şi caritate contează, mai ales pentru cei care nu au parte de sprijinul necesar. Fondurile strânse în această zi vor fi utilizate pentru a susţine programele şi activităţile dedicate copiilor vulnerabili din cadrul asociaţiilor implicate.
În această duminică specială, credincioşii sunt invitaţi să ofere donaţii în cadrul liturghiilor oficiate în parohiile romano-catolice din dieceză.
De asemenea, cei care doresc să contribuie în alte moduri sunt încurajaţi să ia legătura cu reprezentanţii parohiei sau ai asociaţiilor organizatoare.
Această colectă este mai mult decât un simplu gest de generozitate. Este o oportunitate de a ne implica activ în formarea unor copii care, cu sprijinul nostru, vor deveni adulţi responsabili, oneşti şi cu valori solide.
Vă aşteptăm să fiţi alături de noi în această iniţiativă, pentru a continua să fim mâini întinse care oferă iubire şi sprijin, inimi deschise şi generoase care aduc lumină şi speranţă acolo unde este nevoie.
Duminică, 8 decembrie 2024, haideţi să fim împreună pentru copiii care au cea mai mare nevoie de sprijinul nostru!
Asociaţia Centrul Diecezan Caritas Iaşi