Anul pastoral
2024‑2025

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
Papa Francisc: Audiența generală de miercuri, 4 decembrie 2024

Ciclu de cateheze. Duhul și Mireasa. Duhul Sfânt conduce poporul lui Dumnezeu la întâlnirea cu Isus, speranța noastră. 16. A vesti evanghelia în Duhul Sfânt. Duhul Sfânt și evanghelizarea

Iubiți frați și surori, bună ziua!

După ce am reflectat asupra acțiunii sfințitoare și carismatice a Duhului, dedicăm această cateheză unui alt aspect: opera evanghelizatoare a Duhului Sfânt, adică rolului său în predica Bisericii.

Prima Scrisoare a lui Petru îi definește pe apostoli "cei care au vestit evanghelia prin Duhul Sfânt" (cf. 1,12). În această expresie găsim cele două elemente constitutive ale predicii creștin: conținutul său, care este evanghelia, și mijlocul său, care este Duhul Sfânt. Să spunem ceva despre unul și despre celălalt.

În Noul Testament, cuvântul "evanghelie" are două semnificații principale. Poate indica pe fiecare din cele patru Evanghelii canonice: Matei, Marcu, Luca și Ioan, și în această accepțiune prin evanghelie se înțelege vestea bună proclamată de Isus în timpul vieții sale pământești. După Paște, cuvântul "evanghelie" asumă noua semnificație de veste bună despre Isus, adică misterul pascal al morții și învierii Domnului. Asta este ceea ce apostolul numește "evanghelie", când scrie: "Eu nu mă rușinez de evanghelie, căci ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea oricărui om care crede" (Rom 1,16).

Predica lui Isus și, mai târziu, cea a apostolilor, conține și toate obligațiile morale care provin din evanghelie, începând de la cele zece porunci până la porunca "nouă" a iubirii. Dar dacă nu vrem să cădem din nou în eroarea denunțată de Apostolul Paul de a pune legea înainte de har și faptele înainte de credință, este necesar să repornim mereu din nou de la vestirea a ceea ce Cristos a făcut pentru noi. Pentru aceasta în exortația apostolică Evangelii gaudium se insistă mult pe primul din cele două lucruri, adică pe kerygma, sau "proclamare", de care depinde orice aplicație morală.

De fapt, "în cateheză are un rol fundamental prima vestire sau «kerygma», care trebuie să ocupe centrul activității evanghelizatoare și al oricărei intenții de reînnoire eclezială. [...] Când spunem că această vestire este «prima», asta nu înseamnă că se află la început și după aceea se uită sau se înlocuiește cu alte conținuturi care o depășesc. Este prima în sens calitativ, pentru că este vestirea principală, aceea pe care trebuie s-o ascultăm mereu din nou în moduri diferite și pe care trebuie s-o vestim mereu din nou în timpul catehezei într-o formă sau în alta, în toate etapele sale și momentele sale. [...] N-ar trebui să se creadă că în cateheză kerygma este abandonată în favoarea unei formări care s-ar presupune că este mai «solidă». Nu există nimic mai solid, mai profund, mai sigur, mai consistent și mai înțelept decât această vestire" (nr. 164-165), adică decât kerygma.

Până aici am văzut conținutul predicii creștine. Însă trebuie să ținem cont și de mijlocul vestirii. Evanghelia trebuie să fie predicată "prin Duhul Sfânt" (1Pt 1,12). Biserica trebuie să-și însușească ceea ce a spus Isus la începutul activității sale publice: "Duhul Domnului este asupra mea: pentru aceasta m-a uns, să duc săracilor vestea cea bună" (Lc 4,18). A predica având ungerea Duhului Sfânt înseamnă a transmite, împreună cu ideile și doctrina, viața și convingerea credinței noastre. Înseamnă a ne baza nu pe "discursuri convingătoare ale înțelepciunii omenești, ci pe adeverirea Duhului și a puterii" (1Cor 2,4), așa cum a scris Sfântul Paul.

Ușor de spus, s-ar putea obiecta, dar cum să punem în practică dacă nu depinde de noi, ci de venirea Duhului Sfânt? În realitate, există un lucru care depinde de noi, ba chiar două, și le amintesc pe scurt. Primul este rugăciunea. Duhul Sfânt vine asupra celui care se roagă, pentru că Tatăl ceresc - este scris - "îl dă pe Duhul Sfânt celor care i-l cer" (Lc 11,13), mai ales dacă îl cere pentru a vesti evanghelia Fiului său! Vai de cel care predică fără să se roage! Devenim cei pe care apostolul îi definește "aramă sunătoare sau chimval zăngănitor" (cf. 1Cor 13,1).

Așadar, primul lucru care depinde de noi este să ne rugăm, ca să vină Duhul Sfânt. Al doilea este a nu voi să ne predicăm pe noi înșine, ci pe Domnul Isus (cf. 2Cor 4,5).

Asta se referă la predică. Uneori sunt predici lungi, 20 de minute, 30 de minute... Dar, vă rog, predicatorii trebuie să predice o idee, un afect și o invitație de a acționa. Peste opt minute predica dispare, nu se înțelege. Și asta o spun predicatorilor... [aplauze] Văd că vă place să auziți asta! Uneori vedem oamenii care atunci când începe predica merg afară ca să fumeze o țigară și apoi se întorc. Vă rog, predica trebuie să fie o idee, un afect și o propunere de acțiune. Și a nu trece niciodată de zece minute. Acest lucru este foarte important.

Al doilea lucru - vă spuneam - este a nu voi să ne predicăm pe noi înșine, ci pe Domnul. Nu trebuie să ne lungim asupra acestui lucru, pentru că oricine este angajat în evanghelizare știe bine ce înseamnă, în practică, a nu ne predica pe noi înșine. Mă limitez la o aplicație deosebită a acestei exigențe. A nu voi să ne predicăm pe noi înșine implică și a nu da mereu precedență inițiativelor pastorale promovate de noi și legate de propriul nume, ci de a colabora cu plăcere, dacă este cerut, la inițiative comunitare, sau încredințate nouă din ascultare.

Duhul Sfânt să ne ajute, să ne însoțească și să învețe Biserica să predice astfel evanghelia bărbaților și femeilor din acest timp! Mulțumesc.

* * *

Și, vă rog, să continuăm să ne rugăm pentru pace! Războiul este o înfrângere umană. Războiul nu rezolvă problemele, războiul este rău, războiul distruge. Să ne rugăm pentru țările aflate în război. Să nu uităm martirizata Ucraina, să nu uităm Palestina, Israel, Myanmar... Atâția copii morți, atâția nevinovați morți! Să ne rugăm pentru ca Domnul să ne facă să ajungem la pace. Să ne rugăm mereu pentru pace.

Pentru toți binecuvântarea mea!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat