Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc
în Indonezia, Papua Noua Guinee, Timorul de Est şi Singapore
(2-13 septembrie 2024)

Sfânta Liturghie

(Platoul Taci Tolu, Dili, 10 septembrie 2024)

© Vatican Media

"Un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat nouă" (Is 9,5).

Acestea sunt cuvintele cu care profetul Isaia se adresează, în prima lectură, locuitorilor din Ierusalim, într-un moment prosper pentru cetate, caracterizat însă, din păcate, şi de o mare decadenţă morală.

Există atâta bogăţie, dar bunăstarea îi orbeşte pe cei puternici, îi înşală că sunt suficienţi pentru ei înşişi, că nu au nevoie de Domnul, iar prezumţia lor îi face să fie egoişti şi nedrepţi. Pentru aceasta, chiar dacă sunt atâtea bunuri, săracii sunt abandonaţi şi îndură foamea, infidelitatea se răspândeşte şi practica religioasă se reduce tot mai mult la pură formalitate. Faţada înşelătoare a unei lumi la prima vedere perfecte ascunde astfel o realitate mult mai întunecată, mult mai dură şi cruntă, în care există atâta nevoie de convertire, de milostivire şi de vindecare.

De aceea profetul vesteşte concetăţenilor săi un orizont nou, pe care Dumnezeu îl va deschide în faţa lor: un viitor de speranţă, un viitor de bucurie, unde samavolnicia şi războiul vor fi înlăturate pentru totdeauna (cf. Is 9,1-4). Va face să răsară pentru ei o lumină mare (cf. v. 1) care îi va elibera de întunericul păcatului de care sunt oprimaţi şi va face asta nu cu puterea armatelor, a armelor sau a bogăţiilor, ci prin darul unui fiu (cf. v. 5-6).

Să ne oprim să reflectăm asupra acestei imagini: Dumnezeu face să strălucească lumina sa care mântuieşte prin darul unui fiu.

În orice loc naşterea unui copil este un moment luminos, un moment de bucurie şi de sărbătoare, şi uneori trezeşte şi în noi dorinţe bune, să ne reînnoim în bine, să ne întoarcem la puritate şi la simplitate. În faţa unui nou-născut, chiar şi inima cea mai împietrită se încălzeşte şi se umple de duioşie. Fragilitatea unui prunc aduce mereu un mesaj aşa de puternic, încât atinge şi sufletele cele mai împietrite, aducând cu sine mişcări şi propuneri de armonie şi de seninătate. Este minunat, fraţilor şi surorilor, ceea ce se întâmplă la naşterea unui copil!

Apropierea lui Dumnezeu este printr-un copil. Dumnezeu se face prunc. Şi nu numai pentru a ne uimi şi a ne înduioşa, ci şi pentru a ne deschide la iubirea Tatălui şi a ne lăsa plăsmuiţi de ea, ca să poată vindeca rănile noastre, a rezolva disensiunile noastre, a repune ordine în existenţa noastră.

În Timorul de Est este frumos, pentru că sunt atâţia copii: sunteţi o ţară tânără în care în fiecare colţ se simte pulsând, explodând viaţa. Şi acesta este un cadou, un dar mare: de fapt, prezenţa atâtor tineri şi a atâtor copii reînnoieşte constant energia noastră şi viaţa noastră. Dar şi mai mult este un semn, pentru că a face spaţiu copiilor, celor mici, a-i primi, a-i îngriji şi a ne face şi noi mici în faţa lui Dumnezeu şi unii în faţa altora sunt tocmai atitudinile care ne deschid la acţiunea Domnului. Făcându-ne copii, permitem acţiunea lui Dumnezeu în noi.

Astăzi o venerăm pe Sfânta Fecioară Maria ca Regină, adică mama unui Rege, Isus, care a voit să se nască mic, să se facă fratele nostru, cerând "da"-ul unei tinere umile şi fragile (cf. Lc 1,38).

Maria a înţeles asta, până acolo încât a ales să rămână mică toată viaţa, să se facă tot mai mică, slujind, rugându-se, dispărând pentru a-i face loc lui Isus, chiar şi atunci când acest lucru a costat-o mult.

De aceea, dragi fraţi, dragi surori, să nu ne fie frică să ne facem mici în faţa lui Dumnezeu şi unii în faţa celorlalţi, să nu ne fie frică să pierdem viaţa noastră, să dăruim timpul nostru, să revedem programele noastre şi să redimensionăm atunci când este necesar şi proiectele noastre, nu pentru a le diminua, ci pentru a le face şi mai frumoase prin dăruirea de noi înşine şi prin primirea celorlalţi.

Toate acestea sunt simbolizate foarte bine de două coliere tradiţionale foarte frumoase din această ţară: Kaibauk şi Belak. Amândouă sunt din metal preţios. Înseamnă că sunt importante!

Primul simbolizează coarnele bivolului şi lumina soarelui şi se pune sus, ca ornament al frunţii, precum şi în vârful locuinţelor. El vorbeşte despre forţă, despre energie şi despre căldură şi poate reprezenta puterea lui Dumnezeu, care dăruieşte viaţa. Dar nu numai atât: de fapt, pus la nivelul capului şi în vârful caselor, ne aminteşte că, având lumina cuvântului Domnului şi forţa harului său, şi noi putem coopera cu alegerile şi acţiunile noastre la marele plan al răscumpărării.

Apoi, al doilea, Belak, care se pune pe piept, este complementar la primul. Aminteşte strălucirea delicată a lunii, care reflectă cu umilinţă, noaptea, lumina soarelui, învăluind fiecare lucru cu o fluorescenţă uşoară. Vorbeşte despre pace, despre fertilitate, despre dulceaţă şi simbolizează duioşia mamei, care cu reflexiile delicate ale iubirii sale face ceea ce atinge luminos de aceeaşi lumină pe care o primeşte de la Dumnezeu.

Kaibauk şi Belak, forţă şi duioşie de Tată şi de Mamă: aşa manifestă Domnul regalitatea sa, făcută caritate şi milostivire.

Şi atunci să cerem împreună, în această Euharistie, fiecare dintre noi, ca femei şi bărbaţi, ca Biserică, societate, să ştim să reflectăm în lume lumina puternică, lumina duioasă a Dumnezeului iubirii, a acelui Dumnezeu care, aşa cum ne-am rugat în psalmul responsorial, "ridică pe cel slab din ţărână, înalţă din mizerie pe cel sărac, pentru a-l aşeza printre principi [...]" (Ps 113,7-8).

* * *

Iubiţi fraţi şi surori,

M-am gândit mult: Care este cel mai bun lucru pe care îl are Timor? Santalul? Pescuitul? Nu acesta este cel mai bun lucru. Cel mai bun lucru este poporul său. Nu pot să uit oamenii de la marginile străzii, cu copiii. Câţi copii aveţi! Poporul, care cel mai bun lucru pe care-l are este zâmbetul copiilor săi. Şi un popor care îi învaţă pe copii să zâmbească este un popor care are viitor.

Dar fiţi atenţi! Pentru că mi-au spus că în unele plaje vin crocodilii; crocodilii vin înotând şi au muşcătura mai puternică decât ne putem aştepta. Fiţi atenţi! Fiţi atenţi la acei crocodili care vor să vă schimbe cultura, care vor să vă schimbe istoria. Rămâneţi fideli. Şi nu vă apropiaţi de acei crocodili, pentru că muşcă, şi muşcă mult.

Vă urez pacea. Vă urez să continuaţi să aveţi mulţi copii: ca zâmbetul acestui popor să fie copiii săi! Îngrijiţi-vă de copiii voştri; dar îngrijiţi-vă şi de bătrânii voştri, care sunt amintirea acestei ţări.

Mulţumesc, multe mulţumiri pentru caritatea voastră, pentru credinţa voastră. Mergeţi înainte cu speranţă!

Şi acum să-i cerem Domnului să ne binecuvânteze pe toţi şi apoi vom cânta un cântec la Fecioara Maria.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu