Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc
în Indonezia, Papua Noua Guinee, Timorul de Est şi Singapore
(2-13 septembrie 2024)

Întâlnire cu episcopii, preoţii, diaconii, consacraţii, consacratele, seminariştii şi cateheţii

(Catedrala "Neprihănita Zămislire", Dili, 10 septembrie 2024)

Iubiţi fraţi episcopi,
iubiţi preoţi şi diaconi, călugăriţe, călugări şi seminarişti,
iubiţi cateheţi, fraţilor şi surorilor, bună ziua!

© Vatican Media

Mulţi dintre cei mai tineri - seminarişti, călugăriţe, tineri - au rămas afară. Şi acum, când l-am văzut pe episcop, i-am spus că trebuie să mărească această catedrală, pentru că este un har a avea atâtea vocaţii! Îi mulţumim Domnului şi le mulţumim şi misionarilor care au venit înainte de noi. Când îl vedem pe acest om [Florentino de Jesús Martins, de 89 de ani, căruia papa i-a spus că "se întrecea cu Apostolul Paul"], care a fost catehet toată viaţa, putem înţelege harul misiunii încredinţate. Îi mulţumim Domnului pentru această binecuvântare, pentru această Biserică.

Sunt fericit să mă aflu în mijlocul vostru, în contextul unei călătorii care mă vede pelerin în ţinuturile din Orient. Îi mulţumesc Monseniorului Norberto de Amaral pentru cuvintele pe care mi le-a adresat, amintind că Timorul de Est este o ţară "la marginile lumii". Şi eu vin de la marginile lumii, dar voi mai mult decât mine! Şi îmi place să spun: tocmai pentru că este la marginile lumii se află în centrul evangheliei! Acesta este un paradox pe care trebuie să-l învăţăm: în evanghelie, marginile sunt centrul şi o Biserică incapabilă să meargă la margini şi care se ascunde în centru este o Biserică foarte bolnavă. În schimb, atunci când o Biserică priveşte în afară, trimite misionari, se pune pe acele margini care sunt centrul, centrul Bisericii. Mulţumesc pentru că staţi la margini. Pentru că ştim bine că în inima lui Cristos periferiile existenţei sunt centrul: Evanghelia este populată de persoane, figuri şi istorii care sunt la margini, la graniţe, dar sunt convocate de Isus şi devin protagoniste ale speranţei pe care El a venit să ne-o aducă.

Mă bucur cu voi şi pentru voi, pentru că sunteţi discipolii Domnului în această ţară. Gândindu-mă la trudele voastre şi la provocările pe care sunteţi chemaţi să le înfruntaţi, mi-a revenit în minte un text din Evanghelia lui Ioan, foarte sugestiv, care ne relatează o scenă de duioşie şi de intimitate petrecută în casa prietenilor lui Isus, Lazăr, Marta şi Maria (cf. In 12,1-11). La un moment dat, în timpul cinei, Maria "luând un vas cu mireasmă de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi i le-a şters cu părul ei. Şi casa s-a umplut cu parfumul miresmei" (v. 3).

Maria unge picioarele lui Isus şi acel parfum se răspândeşte în casă. Aş vrea să mă opresc cu voi asupra acestui lucru: parfumul, parfumul lui Cristos, parfumul evangheliei sale, este un dar pe care voi îl aveţi, un dar care v-a fost dat gratuit, dar pe care trebuie să-l păziţi şi pe care toţi împreună suntem chemaţi să-l răspândim. A păzi parfumul, acest dar al evangheliei pe care Domnul l-a dat acestei ţări, Timorul de Est, şi a răspândi parfumul.

Primul lucru: a păzi parfumul. Avem nevoie mereu să ne întoarcem la origine, la originea darului primit, al faptului de a fi creştini, preoţi, călugări sau cateheţi. Noi am primit însăşi viaţa lui Dumnezeu prin intermediul lui Isus, Fiul său, care a murit pentru noi şi ni l-a dăruit pe Duhul Sfânt. Am fost unşi, suntem unşi cu untdelemnul bucuriei şi Apostolul Paul scrie: "Noi suntem înaintea lui Dumnezeu mireasma plăcută a lui Cristos" (2Cor 2,15).

Dragi surori, dragi fraţi, voi sunteţi parfumul lui Cristos! Şi acest simbol nu este străin pentru voi: de fapt, aici în Timor creşte din belşug lemnul de santal, cu mireasma sa foarte apreciată şi căutată şi la alte popoare şi naţiuni. Biblia însăşi îi laudă valoarea, atunci când relatează că regina din Saba l-a vizitat pe regele Solomon oferindu-i lemn de santal (cf. 1Rg 10,12). Nu ştiu dacă regina din Saba, înainte de a merge la Solomon, a făcut escală în Timorul de Est, probabil, şi a luat santalul de aici!

Surorilor, fraţilor, voi sunteţi parfumul lui Cristos, un parfum mult mai preţios decât parfumurile franceze! Voi sunteţi parfumul lui Cristos, voi sunteţi parfumul evangheliei în această ţară. Asemenea unui copac de santal, mereu verde, mereu puternic, care creşte şi produce roade, şi voi sunteţi discipoli misionari parfumaţi de Duh Sfânt pentru a îmbăta viaţa sfântului popor credincios al lui Dumnezeu.

Totuşi, să nu uităm un lucru: parfumul primit de Domnul trebuie păzit, trebuie îngrijit cu multă atenţie, ca Maria din Betania îl pusese deoparte, îl păstrase, tocmai pentru Isus. În acelaşi mod noi trebuie să păzim iubirea, să păzim iubirea. Nu uitaţi această frază: trebuie să păzim iubirea, cu care Domnul a parfumat viaţa noastră, ca să nu se dizolve şi să nu piardă mireasma sa. Şi asta ce înseamnă? Înseamnă a fi conştienţi de darul primit - tot ceea ce avem este un dar, a fi conştienţi de acest lucru -, amintindu-ne că parfumul nu foloseşte pentru noi pentru a unge picioarele lui Cristos, vestind evanghelia, slujindu-i pe săraci, înseamnă a veghea asupra noastră înşine, pentru că mediocritatea şi lâncezeala spirituală sunt mereu la pândă. Şi îmi vine în minte un lucru pe care-l spunea cardinalul De Lubac despre mediocritate şi despre mondenitate: "Cel mai rău lucru care se poate întâmpla femeilor şi bărbaţilor din Biserică este să cadă în mondenitate, în mondenitatea spirituală". Fiţi atenţi, păstraţi acest parfum care ne dă atâta viaţă.

Şi adaug un alt lucru: noi privim cu recunoştinţă la istoria care ne-a precedat, la sămânţa credinţei aruncată aici de misionari. Aceşti trei care ne-au vorbit: călugăriţa care a trăit toată viaţa sa consacrată aici; acest preot care a ştiut să însoţească poporul său în momentele dificile ale dominaţiei străine; şi acest diacon căruia nu i s-a blocat limba pentru a vesti evanghelia şi pentru a boteza. Să ne gândim la aceste trei exemple care sunt reprezentative ale istoriei Bisericii noastre, şi să iubim istoria noastră. Este sămânţa aruncată aici. [Sunt şi] şcolile pentru formarea lucrătorilor pastorali şi multe altele. Dar acest lucru poate să fie îndeajuns? În realitate, trebuie să alimentăm mereu flacăra credinţei. Pentru aceasta aş vrea să vă spun: nu neglijaţi să aprofundaţi doctrina evangheliei, nu neglijaţi să vă maturizaţi în formarea spirituală, catehetică şi teologică; pentru că toate acestea folosesc pentru a vesti evanghelia în această cultură a voastră şi, în acelaşi timp, pentru a o purifica de forme arhaice şi uneori superstiţie. Predicarea credinţei trebuie să se încultureze în cultura voastră şi cultura voastră trebuie să fie evanghelizată. Şi acest lucru este valabil pentru toate popoarele, nu numai pentru voi. Dacă o Biserică nu este capabilă să încultureze credinţa, nu este capabilă să exprime credinţa în valorile proprii ale acelei ţări, va fi o Biserică eticistă şi fără rodnicie. Există atâtea lucruri frumoase în cultura voastră, mă gândesc în special la credinţa în înviere şi în prezenţa sufletelor răposaţilor; însă toate acestea trebuie mereu purificate în lumina evangheliei, în lumina doctrinei Bisericii. Angajaţi-vă, vă rog, în asta, pentru că "fiecare cultură şi fiecare grup au nevoie să fie purificaţi şi să se matureze".

Şi ajungem la al doilea punct: a răspândi parfumul. Biserica există pentru a evangheliza, şi noi suntem chemaţi să ducem celorlalţi parfumul dulce al vieţii, viaţa nouă a evangheliei. Maria din Betania nu foloseşte nardul preţios pentru a se înfrumuseţa pe ea însăşi, ci pentru a unge picioarele lui Isus şi astfel răspândeşte mireasma în toată casa. Mai mult, Evanghelia lui Marcu precizează că Maria, pentru a-l unge pe Isus, sparge vasul de alabastru care conţine unguentul parfumat (cf. 14,3). Evanghelizarea are loc atunci când avem curajul de "a sparge" vasul care conţine parfumul, a sparge "găoacea" care adesea ne închide în noi înşine şi a ieşi dintr-o religiozitate leneşă, comodă, trăită numai pentru o nevoie personală. Şi mi-a plăcut mult expresia pe care a folosit-o Rosa, când a spus: "o Biserică în mişcare, o Biserică ce nu stă pe loc, care nu se învârte în jurul ei, ci este arsă de pasiunea de a duce tuturor bucuria evangheliei".

Şi ţara voastră, înrădăcinată într-o lungă istorie creştină, are nevoie astăzi de un reînnoit elan în evanghelizare, ca să ajungă la toţi parfumul evangheliei: un parfum de evanghelizare şi de pace după anii grei ai războiului; un parfum de compasiune, care să ajute săracii să se ridice şi să trezească angajarea pentru a ridica destinele economice şi sociale ale ţării; un parfum de dreptate împotriva corupţiei. Fiţi atenţi! De atâtea ori corupţia poate să intre în comunităţile noastre, în parohiile noastre. Şi, îndeosebi, parfumul evangheliei trebuie răspândit împotriva a tot ceea ce umileşte, ceea ce desfigurează şi chiar distruge viaţa umană, împotriva acelor plăgi care generează gol interior şi suferinţă precum alcoolismul, violenţa, lipsa de respect faţă de femeie. Evanghelia lui Isus are forţa de a transforma aceste realităţi întunecate şi de a genera o societate nouă. Mesajul pe care voi călugăriţele îl oferiţi în faţa fenomenului lipsei de respect faţă de femei este că femeile sunt partea cea mai importantă a Bisericii, pentru că se ocupă de cei mai nevoiaşi: îi îngrijesc, îi însoţesc. Tocmai am vizitat acea frumoasă casă de primire pentru cei mai săraci şi cei mai nevoiaşi [Şcoala "Irmãs Alma" pentru copii cu dizabilităţi]. Surorilor, fiţi mame ale poporului lui Dumnezeu; să ştiţi "să naşteţi" comunităţi, fiţi mame. Asta este ceea ce vreau de la voi.

Dragi surori, dragi fraţi, este nevoie de această tresăltare de evanghelie; şi de aceea astăzi este nevoie de călugăriţe, călugări, preoţi, de cateheţi pasionaţi, cateheţi pregătiţi şi creativi. Este nevoie de creativitate în misiune. Şi mulţumesc pentru mărturia sa de catehet domnului Florentino, edificator, a dedicat mare parte din viaţa acestei slujiri foarte frumoase. Şi preoţilor, îndeosebi, aş vrea să le spun: am aflat că poporul vi se adresează vouă cu atâta afect numindu-vă "Amu", care este titlul cel mai important, înseamnă "domn". Însă asta nu trebuie să vă facă să vă simţiţi superiori poporului: voi veniţi din popor, sunteţi născuţi de mame din popor, aţi crescut cu poporul. Nu uitaţi cultura poporului pe care aţi primit-o. Nu sunteţi superiori. Nici nu trebuie să vă inducă în ispita mândriei şi a puterii. Şi ştiţi cum începe ispita puterii? Aţi înţeles, e adevărat? Bunica mea îmi spunea: "Diavolul intră mereu prin buzunare" ["Il diavolo entra sempre dalle tasche"]; pe aici intră diavolul, intră mereu prin buzunare. Vă rog, nu vă gândiţi la slujirea voastră ca la un prestigiu social. Nu, ministeriul este o slujire. Şi dacă vreunul dintre voi nu se simte slujitor al poporului, să meargă să ceară sfat de la un preot înţelept ca să-l ajute să aibă această dimensiune atât de importantă. Să ne amintim de asta: cu parfumul se ung picioarele lui Cristos, care sunt picioarele fraţilor noştri în credinţă, începând de la cei mai săraci. Cei mai privilegiaţi sunt cei mai săraci, şi cu acest parfum trebuie să ne îngrijim de ei. Este elocvent gestul pe care aici credincioşii îl fac atunci când vă întâlnesc pe voi preoţii: iau mâna voastră consacrată şi o apropie de frunte ca semn de binecuvântare. Este frumos să se perceapă în acest semn afectul poporului sfânt al lui Dumnezeu, pentru că preotul este instrument de binecuvântare: niciodată, niciodată preotul nu trebuie să profite de rol, mereu trebuie să binecuvânteze, să mângâie, să fie slujitor de compasiune şi semn al milostivirii lui Dumnezeu. Şi probabil că semnul a toate acestea este preotul sărac. Iubiţi sărăcia ca soţie a voastră.

Iubiţi fraţi, un diplomat portughez din 1500, Tomé Pires, a scris aşa: "Negustorii malaiezi spun că Dumnezeu a creat Timorul pentru lemnul de santal" (The Summa Oriental, Londra, 1944, 204). Însă noi ştim că există şi un alt parfum: în afară de santal există un altul, care este parfumul lui Cristos, parfumul evangheliei, care îmbogăţeşte viaţa şi o umple de bucurie.

Voi, preoţi, diaconi, călugăriţe: nu vă descurajaţi! Aşa cum ne-a amintit părintele Sancho în mărturia sa emoţionantă: "Dumnezeu ştie cum să se îngrijească de cei pe care i-a chemat şi i-a trimis în misiune". În momentele de mare dificultate, gândiţi-vă la asta: el ne însoţeşte. Să ne lăsăm însoţiţi de Domnul cu spirit de sărăcie şi cu spirit de slujire. Vă binecuvântez din inimă. Şi vă cer cu rugăminte să nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Dar rugaţi-vă în favoarea mea, nu împotriva mea. Mulţumesc.

Şi aş vrea să termin cu un mulţumesc, o mare mulţumire pentru bătrânii voştri, preoţi bătrâni care şi-au dedicat viaţa aici; călugăriţe bătrâne care sunt aici, care sunt extraordinare, care şi-au dedicat viaţa. Ei sunt modelul nostru. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu