© Fides

Papa în Asia şi Oceania. Cardinalul Tagle: Bisericile mici pot să ne înveţe

de Gianni Valente şi Fabio Beretta

Patru naţiuni în două continente, un total de aproape 40 de mii de kilometri de parcurs. Avionul papal va decola de la aeroportul Fiumicino la 2 septembrie şi va începe pentru Papa Francisc vizita apostolică cea mai lungă şi angajantă, suspendată între Asia şi Oceania. Însă episcopul de Roma nu se îndepărtează de dieceza sa pentru a bate un record. Actul său - sugerează cardinalul Luis Antonio Gokim Tagle - este mai degrabă "un act de umilinţă în faţa Domnului care ne cheamă". Un "act de ascultare faţă de misiune". În timp ce se apropie călătoria care-l va duce pe Papa Francisc în Indonezia, Papua Noua Guinee, Timorul de Est şi Singapore, pro-prefectul Dicasterului pentru Evanghelizare - (Secţiunea pentru prima evanghelizare şi noile Biserici particulare), într-o conversaţie cu Agenţia Fides - sugerează şi de ce călătoria Succesorului lui Petru printre Bisericile "turmelor mici" este importantă pentru toată Biserica universală şi poate să-i intereseze pe toţi cei care au la inimă pacea în lume.

La aproape 88 de ani, Papa Francisc urmează să facă cea mai lungă şi obositoare călătorie din pontificatul său. Ce anume îl mişcă să îmbrăţişeze aceste "tour de force"?

Îmi amintesc că, în realitate, această călătorie în Asia şi Oceania era programată deja în 2020. Tocmai sosisem la Roma, la Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor şi îmi amintesc că exista deja acest proiect. Apoi pandemia de COVID-19 a blocat totul. Şi m-a surprins mult că Sfântul Părinte a reluat în mână acest proiect. Este un semn al apropierii sale paterne de acelea pe care el le numeşte "periferii existenţiale". Spun adevărul: eu sunt mai puţin bătrân decât papa şi experimentez că aceste călătorii lungi sunt apăsătoare. Pentru el, a îmbrăţişa şi această oboseală este un act de umilinţă. Nu este un show pentru a arăta ce mai este capabil să facă. Ca martor, spun că este un act de umilinţă în faţa Domnului care ne cheamă. Un act de umilinţă şi de ascultare faţă de misiune.

Unii repetă: Şi această călătorie confirmă că papa preferă Orientul şi neglijează Occidentul...

Această idee de a considera vizitele apostolice ca un semn că Sfântul Părinte "preferă" un continent sau o parte a lumii sau dispreţuieşte alte părţi este o interpretare falsă a călătoriilor papale. După această călătorie, la sfârşitul lunii septembrie, papa are în program să viziteze Luxemburg şi Belgia. A vizitat atâtea ţări şi în atâtea regiuni ale Europei. Mi se pare că el vrea, cu aceste călătorii, să-i încurajeze pe catolicii din toate contextele în care se află. Şi, în afară de asta, merită să se ţină cont că în aceste zone ale lumii trăieşte cea mai mare parte a omenirii. În Asia sunt prezente două treimi din populaţia mondială. Majoritatea acestor persoane sunt sărace. Şi atâtea botezuri sunt chiar între cei săraci. Papa Francisc ştie că acolo sunt atâţia săraci, şi între săraci există această atracţie faţă de persoana lui Isus şi faţă de evanghelie, chiar şi în mijlocul războaielor, al persecuţiilor şi al conflictelor.

Alţii subliniază că creştinii, în multe ţări vizitate de papa, sunt în număr mic faţă de restul populaţiei.

Papa, înainte de a face călătoriile, a primit invitaţii nu numai ale Bisericilor locale, ci şi ale autorităţilor civile şi ale conducătorilor politici care au cerut formal prezenţa episcopului de Roma în propria ţară. Vor prezenţa papei nu numai din motive de credinţă, ci şi din motivaţii care interesează autorităţile civile. Pentru ei papa rămâne un simbol puternic pentru convieţuirea umană în spirit de fraternitate şi pentru îngrijirea creaţiei.

Dumneavoastră, ca păstor care aparţine Bisericii din Filipine şi apoi cardinal al Dicasterului misionar, ce experienţe şi întâlniri aţi avut cu ţările şi Bisericile pe care papa le va vizita în zilele următoare?

În Papua Noua Guinee am făcut vizita apostolică la Seminarii la cererea cardinalului Ivan Dias, care atunci era prefect al Congregaţiei Propaganda Fide. Am făcut două călătorii în două luni, vizitând Seminariile din Papua Noua Guinee şi Insulele Solomon. Am vizitat şi Indonezia şi Singapore, dar nu am fost niciodată în Timorul de Est, chiar dacă am întâlnit de atâtea ori episcopi, preoţi, călugări şi laici din ţara aceea. Pentru mine Asia este "lume compusă din diferite lumi", şi ca asiatic văd că aceste călătorii în Asia deschid mintea şi inima spre vaste orizonturi de umanitate, de experienţă umană. Şi creştinismul se întrupează în Asia în moduri surprinzătoare pentru mine. Eu învăţ mult de la înţelepciunea şi de la creativitatea Duhului Sfânt. Mă uimesc mereu de căile cu care evanghelia se exprimă şi se întrupează în mijlocul diferitelor contexte umane. Dorinţa mea este ca papa, noi toţi din suita papală, precum şi jurnaliştii să poată avea această experienţă nouă, experienţa creativităţii Duhului Sfânt.

Care sunt darurile şi punctele de confort pe care comunităţile ecleziale vizitate de papa în următoare călătorie le pot oferi întregii Biserici?

În acele ţări, comunităţile creştine sunt aproape peste tot o minoritate, o "turmă mică". În locuri ca Europa, Biserica se bucură oricum de un anumit "status" cultural, social şi civil de respect. Dar şi în multe ţări din Occident ne întoarcem la această experienţă de Biserică drept turmă mică. Şi poate face bine a privi la Biserici din multe ţări din Orient pentru a vedea cum se comportă că sunt într-o condiţie, într-o stare de micime. Experienţa primilor apostoli, a discipolilor lui Isus, se repetă de atâtea ori în aceste ţări. Un paroh din Nepal mi-a relatat că teritoriul parohiei sale este mare ca o treime din Italia: el are numai 5 enoriaşi risipiţi în acel teritoriu mare. Suntem în 2024, dar contextul şi experienţa apare ca aceea din Faptele Apostolilor. Şi Bisericile mici care trăiesc în Orient pot să ne înveţe.

Prima etapă a călătoriei papale este Indonezia, ţara cu populaţia musulmană cea mai numeroasă din lume.

Indonezia este o naţiune-arhipelag şi există o enormă diversitate de situaţii pe planul cultural, lingvistic, economic şi social. Este şi ţara din lume cu cel mai mare număr de locuitori de religie musulmană. Şi marele dar al Duhului Sfânt oferit comunităţii catolice indoneziene este cel al convieţuirii care nu neagă diversitatea. Vizita papei sper că va putea aduce nou impuls fraternităţii între credincioşii din diferitele religii.

Dumneavoastră aţi putut experimenta în vizitele avute semnele concrete ale acestei convieţuiri fraterne?

Mi-au relatat că terenul unde se înalţă Universitatea catolică este dar al primului preşedinte. Un mesaj puternic, pentru a arăta că în poporul indonezian toţi sunt acceptaţi ca fraţi şi surori. Îmi amintesc şi de momentul în care am participat la Ziua Tinerilor din Asia. Dat fiind numărul scăzut de creştini, printre voluntarii implicaţi în organizare erau şi mulţi tineri musulmani. Conferinţa Episcopală mi-a dat doi asistenţi, ambii musulmani, pe care i-am văzut desfăşurând îndatoririle lor cu mare reverenţă faţă de Biserică.

A doua etapă: Papua Noua Guinee.

Biserica din Papua Noua Guinee este o Biserică tânără, dar deja a dăruit Bisericii universale un martir, Peter To Rot, care era şi catehet. Şi Papua Noua Guinee este o ţară multiculturală, cu diferite triburi care din când în când sunt în conflict între ele. Dar este o ţară unde diversitatea poate să fie o bogăţie. Dacă suspendăm preconcepţiile noastre, şi în culturile tribale putem găsi valori umane apropiate de idealurile creştine. Şi apoi în Papua Noua Guinee există locuri unde natura este necontaminată. În urmă cu doi ani am fost acolo pentru consacrarea unei noi catedrale. I-am cerut episcopului apă, iar el îmi spune: "Putem bea apa din fluviu, este potabilă". Graţie înţelepciunii lor tribale au reuşit să păstreze armonia cu natura şi pot să bea direct din fluviu. Un lucru pe care noi în aşa-numitele ţări dezvoltate nu-l mai avem.

A treia etapă: Timorul de Est.

Este semnificativ că papa atinge Indonezia şi apoi Timorul de Est. Două ţări care au o istorie de lupte şi care acum sunt în pace. O pace fragilă, dar graţie amândurora apare durabilă. Acolo raportul dintre Biserica locală şi guvern este foarte bun. Guvernul local susţine şi serviciile educative legate de Biserică. Şi mi se pare că tocmai Biserica a fost unul dintre punctele de referinţă pentru populaţie în timpul războiului pentru independenţă. Oamenii din Timorul de Est declară că credinţa lor în Cristos i-a susţinut în timpul anilor de luptă pentru independenţă.

A patra etapă: Singapore.

Este una dintre ţările cele mai bogate din lume şi este o minunăţie a vedea un popor care a ajuns la un astfel de nivel de profesionalism şi avangardă tehnologică în puţini ani şi cu resurse limitate, graţie şi simţului de disciplină. Guvernul din Singapore garantează tuturor comunităţilor de credincioşi libertate şi le protejează de atacuri şi acte nerespectuoase. Ofensele împotriva religiilor sunt pedepsite cu severitate. Persoanele trăiesc în siguranţă, precum şi turiştii. Dar este nevoie de echilibru. Istoria ne învaţă să acordăm atenţie pentru ca aplicarea legilor să nu ajungă să contrazică aceleaşi valori pe care legile ar trebui să le protejeze.

Şi în acele ţări - mai ales în Papua Noua Guinee - opera apostolică este presărată de istorii de misionari martiri. Dar uneori se continuă să se prezinte opera misionarilor numai ca exprimare de colonialism cultural şi politic.

Acum există această tendinţă şi această tentaţie de a citi istoria, în special istoria misiunilor, cu schemele culturale de astăzi şi de a impune misionarilor care au trăit cu secole în urmă viziunile noastre. În schimb, trebuie citită istoria cu calm. Misionarii sunt un dar pentru Biserică. Ascultă de Cristos însuşi care a spus discipolilor săi să meargă până la marginile pământului pentru a vesti evanghelia, promiţând că el va fi mereu cu ei. Uneori unii lideri ai naţiunilor i-au dus pe misionari în diferite locuri în timpul proceselor de colonizare. Însă acei misionari au mers pentru a evangheliza, nu pentru a fi manipulaţi şi folosiţi de colonizatori. Atâţia preoţi, misionari, călugări au acţionat în contrast cu strategiile propriului guvern şi au fost martirizaţi.

Care este legătura misterioasă care uneşte mereu martiriul şi misiunea?

În urmă cu doi ani a fost publicat un studiu despre libertatea religioasă. Exista o realitate evidentă: în acele ţări unde existau intimidări şi persecuţii, numărul botezurilor era în creştere. Acolo unde există posibilitatea reală a martiriului, credinţa se propagă. Chiar şi cel care nu este credincios se întreabă: Dar de unde vine toată această forţă, care îi determină să ofere viaţa? Este evanghelia în desfăşurare. Şi scopul nostru, şi pentru Dicasterul pentru Evanghelizare, este să ajutăm Bisericile locale, nu să impunem o forma mentis sau o cultură diferită de a lor.

(După Agenţia Fides, 27 august 2024)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu